Sari direct la conținut

Ucraina a bombardat pozițiile rusești de pe Insula Șerpilor

HotNews.ro
Bombardament ucrainean pe Insula Serpilor, Foto: liveuamap.com
Bombardament ucrainean pe Insula Serpilor, Foto: liveuamap.com

Ucraina a bombardat poziţii ruseşti pe Insula Şerpilor, un simbol al rezistenţei ucrainene după invazia declanșată de președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

„Forţele noastre au efectuat atacuri aeriene asupra poziţiilor inamicului pe Insula Şerpilor”, a anunţat marţi seara într-o postare pe facebook Comandamentul de Sud al armatei ucrainene, afirmând că bombardamentele au atins „un post de control” şi au distrus un sistem antiaerian.

„Pierderile rusești sunt pe cale de a fi clarificate”, mai precizează comandamentul. Rusia nu a confirmat faptul că insula a fost atinsă de tiruri.

Insula Șerpilor a fost cucerită de forțele armate ale Rusiei încă din prima zi a invaziei ordonate de Putin.

Insula Șerpilor un simbol al rezistenței Ucrainei

Această insuliţă din Marea Neagră a devenit un simbol în Ucraina după o discuţie prin staţii radio în care un grănicer ucrainean a înjurat Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre, care îi cerea să se predea.

După această discuţie, Moskva a bombardat Insula Şerpilor, iar militarii ucraineni au fost luaţi prizonieri. Ei au fost eliberaţi, ulterior, într-un schimb de prizonieri între Moscova şi Kiev.

Roman Hribov, militarul care a sfidat nava amiral a Rusiei, a fost decorat la sfârșitul lunii martie de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Poșta Ucrainei a onorat momentul de eroism al grănicerilor prin emiterea unui timbru special.

Crucişătorul Moskva s-a scufundat în Marea Neagră pe 14 aprilie în timp ce era remorcat spre port după ce a fost lovit de un atac cu rachete ucrainean.

Citește ultimele evoluții din a 63-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro