Sari direct la conținut

Rusia a bombardat din nou Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa

HotNews.ro
Centrala nucleară de la Zaporojie, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia
Centrala nucleară de la Zaporojie, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia

Armata rusă a lovit din nou în noaptea de joi spre vineri regiunea Zaporojie şi centrul său administrativ cu acelaşi nume, în sudul Ucrainei, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, lăsând mii de persoane fără curent electric, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Atacul a avut loc târziu în noapte, la câteva ore după ce Rusia lansase peste 80 de rachete asupra a peste zece regiuni ucrainene, soldându-se cu circa 10 morţi şi lăsând pentru câteva ore centrala nucleară deconectată de la reţeaua electrică a Ucrainei.

„Oroarea rusă a atacat din nou în mod cinic oraşul nostru. În urma loviturilor, obiective de infrastructură critică au fost avariate”, a declarat Anatoli Kurtev, secretar al Consiliului municipal din Zaporojie, citat de Unian.

Un incendiu s-a produs în urma atacului, a spus el.

Potrivit informaţiilor preliminare, două instituţii de învăţământ au fost avariate. Ferestrele clădirilor au fost spulberate, a adăugat Kurtev. Aproximativ 20.000 de oameni au rămas fără electricitate în urma atacului în Zaporojie, a precizat el. Alimentarea cu apă şi cu agent termic a fost, de asemenea, întreruptă în unele zone ale oraşului.

Serviciile de urgență din Zaporojie au intrat în alertă

„Toate serviciile (de urgenţă) au început imediat să acţioneze pentru a elimina problemele. În prezent, alimentarea cu energie electrică, căldură şi apă în Zaporojie a fost parţial restabilită. Lucrările sunt în curs de desfăşurare”, a asigurat oficialul municipal.

Centrala nucleară din Zaporojie a fost complet deconectată de la reţeaua electrică exterioară joi, în urma atacurilor masive ale Rusiei la primele ore ale dimineţii. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat joi seara că centrala a fost reconectată la o linie electrică externă după 11 ore în regim de urgenţă, când s-a bazat doar pe generatoarele diesel.

„Pierderea astăzi a întregii energii externe a demonstrat încă o dată cât de fragilă şi de periculoasă este situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie”, a avertizat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, reamintind că este a şasea oară când uzina rămâne decuplată de la liniile exterioare de energie electrică de la începutul invaziei şi a ocupării centralei de către trupele ruse.

De asemenea, el a indicat că inspectorii AIEA, care staţionează în centrală, au auzit din nou „bombardamente puternice”, un indiciu al intensificării activităţii militare în regiune.

AIEA cere de luni de zile crearea unei zone de securitate în jurul centralei pentru a evita riscul unui accident nuclear.

Urmărește ultimele evoluții din a 380-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro