Sari direct la conținut

Volodimir Zelenski: „Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război”. Cum argumentează afirmația

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Volodimir Zelenski consideră că partenerii Ucrainei „se tem ca Rusia să piardă războiul” și ar vrea ca Kievul „să câștige în așa fel încât Rusia să nu piardă”. Preşedintele ucrainean ar fi făcut aceste declarații în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii, după cum relatează ziarul Kyiv Independent.

Aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei în războiul declanșat împotriva Ucrainei pentru că un astfel de deznodământ ar implica „o geopolitică imprevizibilă”, potrivit lui Zelenski. „Nu cred că o să funcționeze așa. Pentru ca Ucraina să câștige, trebuie să ni se dea tot (ce e nevoie) cu care cineva să poată câștiga”, a spus el.

Conform ziarului citat, Zelenski a făcut aceste declarații zilele trecute, în contextul ofensivei de amploare lansate de Rusia în regiunea Harkov din nord-est și a luptelor grele ce continuă în est. Într-o săptămână, trupele rusești au reușit să avanseze cu până la 10 kilometri în partea de nord a regiunii Harkov, potrivit lui Zelenski.

Dar Washingtonul nu și-a schimbat poziția de a nu permite sau încuraja potențiale lovituri ucrainene cu arme furnizate de SUA asupra unor ținte de pe teritoriul rusesc, chiar și după ce Rusia și-a lansat ofensiva în regiunea Harkov, după cum a transmis Pentagonul joi, 16 mai.

Zelenski a comentat această declarație a Pentagonului în timpul întâlnirii cu jurnaliștii, el afirmând că „nu ar trebui să existe interdicții, deoarece nu este vorba despre o ofensivă a Ucrainei care să folosească arme occidentale pe teritoriul rusesc. Este vorba despre apărare”.

Ulterior, într-un interviu pentru agenția France Presse, vineri, 17 mai, președintele ucrainean a declarat că se așteaptă la o ofensivă mai amplă a rușilor în nord și est – „care poate consta în mai multe valuri, iar acesta este primul lor val” – cu scopul de a cuceri orașul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina.

În ultimele luni, Rusia a menținut inițiativa pe câmpul de luptă, profitând de întârzierile în livrarea ajutorului militar pentru Ucraina de către aliații occidentali și de lipsa de trupe a Kievului.

În același timp, Kievul și-a intensificat apelurile către aliați de a trimite mai multe arme cu rază lungă de acțiune pentru a putea ținti instalațiile militare rusești aflate în spatele liniilor de front și pentru a se apăra împotriva loviturilor rusești cu așa-numitele bombe ghidate, cu planare, care au un impact puternic pe câmpul de luptă.

Statele Unite au furnizat recent Ucrainei rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune, pe care Ucraina le-ar fi folosit pentru a lovi ținte rusești din Crimeea ocupată. Dar restricțiile impuse de Washington, așa cum au fost descrise de oficialii ucraineni, ar împiedica efectuarea unui atac similar în interiorul teritoriului rusesc.

Germania a refuzat în schimb să furnizeze Ucrainei rachetele sale Taurus, cu o rază de acțiune de peste 500 de kilometri, din cauza temerilor legate de o escaladare din partea Rusiei.

_____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro