STUDIU: Există trei tipuri de ADHD, iar tratamentul ar trebui adaptat. Cum se manifestă fiecare

De multe ori, la același diagnostic de ADHD, cu același tratament, se obțin rezultate diferite. Explicația ar putea fi că, de fapt, ADHD este un termen-umbrelă pentru trei tulburări diferite, fiecare cu propria semnătură chimică și structurală la nivel cerebral, arată un studiu recent publicat în revista JAMA Psychiatry.

Tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) este diagnosticată, în prezent, ca o singură afecțiune. Însă un studiu amplu, publicat la sfârșitul lunii februarie, care a analizat imagini cerebrale și semnale neurochimice prelevate de la sute de copii, a identificat trei „biotipuri“ distincte de ADHD. Fiecare dintre acestea ar avea un profil neurologic și chimic propriu. Autorii studiului afirmă că biotipurile de ADHD au „profiluri clinico-neurale unice“ și că descoperirea ar putea transforma modul în care este diagnosticată și tratată această tulburare.

Echipa, alcătuită din cercetători de la universități din China, din SUA și din Australia, a analizat imagini structurale ale creierului și a folosit modele computerizate pentru a identifica tipare în modul în care sunt organizate rețelele cerebrale.

În prima etapă a studiului au fost analizate datele a 446 de copii diagnosticați cu ADHD (cu vârsta medie de 11,5 ani, majoritatea băieți) și ale unui grup de control format din 708 copii fără diagnostic. Rezultatele au fost apoi testate pe un al doilea set de date: 554 de copii cu ADHD și 123 fără acest diagnostic. Analiza datelor a avut loc între noiembrie 2023 și ianuarie 2025.

Manifestări diferite, dificil de gestionat

ADHD nu se manifestă la fel la toți copiii. Unii au mai ales dificultăți de concentrare. Alții sunt permanent agitați și impulsivi. Există și copii la care, pe lângă aceste probleme, apar reacții emoționale intense și greu de controlat.

Pentru medici și familii, aceste diferențe înseamnă adesea un drum complicat până la tratamentul potrivit. De multe ori este nevoie de mai multe încercări, ajustări de doză sau schimbări de medicament până când se găsește varianta care funcționează.

Trei semnături cerebrale corespund cu trei tipuri de ADHD

Cercetătorii au analizat materia cenușie a creierului, adică zona bogată în neuroni, implicată în procesarea informației, și au urmărit modul în care diferite regiuni ale creierului comunică între ele. Analiza a urmărit în special așa-numitele „hub-uri” cerebrale, regiuni implicate în conectarea rețelelor neuronale.

Pentru a înțelege cum funcționează aceste conexiuni, echipa a măsurat trei indicatori care descriu cât de bine este integrată o regiune în rețeaua cerebrală. La copiii cu ADHD, organizarea acestor hub-uri s-a dovedit diferită față de cea observată la copiii fără diagnostic. Cele mai clare diferențe s-au observat în cortexul orbitofrontal, o zonă implicată în controlul comportamentului și al emoțiilor.

Pe baza acestor diferențe, cercetătorii au identificat trei tipare distincte în funcționarea creierului, mai exact, cele trei biotipuri de ADHD. Melissa P. DelBello, psihiatru pediatru la Universitatea din Cincinnati și coautor al studiului, a explicat, pentru National Geographic, că rezultatele confirmă în mare parte observațiile făcute de medici în practica clinică.

„În cabinet încercăm de mult timp să potrivim simptomele fiecărui pacient cu tratamentul care pare să funcționeze cel mai bine. Acest studiu arată că aceste diferențe au și o bază biologică reală”, a spus DelBello.

Biotipul 1 de ADHD: forma severă, combinată, cu dereglare emoțională

Primul biotip, identificat la 142 de copii din cohorta inițială, prezintă modificări extinse în circuitele cerebrale implicate în reglarea emoțiilor. Manpreet K. Singh, psihiatru pediatru și coautor al studiului, vorbește despre modificări inclusiv în zona care „filtrează impulsurile înainte ca ele să se transforme în comportament” (pallidum).

Potrivit lui Singh, în acest tip de ADHD mecanismele care ar trebui să controleze emoțiile și impulsurile sunt suprasolicitate. „Sistemele de control emoțional și al impulsurilor sunt copleșite, iar copiii prezintă adesea simptome mai intense și dificultăți emoționale persistente. Este forma clasică de ADHD, cu neatenție și hiperactivitate, dar mult mai pronunțată”, a explicat specialistul.

Comparativ cu copiii fără ADHD, cei din acest grup au prezentat scoruri ridicate atât la neatenție, cât și la impulsivitate, precum și o instabilitate emoțională accentuată, care tinde să persiste în timp.

Steven Pliszka, psihiatru la University of Texas Health Science Center din San Antonio, SUA, care nu a participat la studiu, a spus pentru National Geographic că acest profil este cel mai îngrijorător. „Vorbim despre o labilitate emoțională severă, crize de furie și comportamente agresive. Copiii din acest grup au cel mai mare risc de a dezvolta ulterior alte probleme psihiatrice, precum depresia, anxietatea, tulburarea bipolară, dependențele sau comportamentele infracționale”, a subliniat psihiatrul.

Biotipul 2: predominant hiperactiv și impulsiv

Al doilea biotip, identificat la 177 de copii, se remarcă prin dificultatea de reglare a impulsurilor, mai degrabă decât prin probleme de atenție. Alterările cerebrale specifice au fost identificate în circuitul cortex cingulat anterior-pallidum (zona care filtrează impulsurile, implicată și în biotipul 1). Singh a comparat acest tipar cerebral cu „un blocaj în circuitul impulsurilor”.

„Este ca și cum accelerația funcționează foarte bine, dar frâna nu acționează la timp. Lucrurile se mișcă repede, însă într-un mod imprevizibil”, a explicat cercetătorul. În practică, asta se traduce prin hiperactivitate și impulsivitate mai accentuate.

Copiii din acest grup au prezentat mai puține probleme de atenție decât ceilalți, dar perturbări mai mari în circuitele care controlează inhibiția comportamentală. Când aceste mecanisme nu funcționează corect, impulsurile devin mai greu de stăpânit.

În viața de zi cu zi, acest lucru se manifestă prin neliniște constantă, răspunsuri date înainte de a termina cineva întrebarea, întreruperea celorlalți sau tendința de a acționa înainte de a gândi. Problema nu este lipsa atenției, ci dificultatea de a opri impulsul la momentul potrivit.

Biotipul 3: predominant neatent

Al treilea biotip, identificat la 127 de copii, a fost asociat cu modificări în girusul frontal superior, o regiune implicată în memoria de lucru și în menținerea atenției pe termen mai lung. „Totul pare să funcționeze, dar focusul alunecă”, a precizat Manpreet Singh. Copiii din acest grup prezintă în principal neatenție, fără hiperactivitate vizibilă.

Din punct de vedere clinic, această formă este mai discretă și, tocmai de aceea, mai ușor de trecut cu vederea. Steven Pliszka spune că se întâlnește mai frecvent la fete. Pentru că acești copii nu sunt la fel de agitați și nu deranjează în timpul orelor la școală, dificultățile lor pot rămâne neobservate mult timp, uneori câțiva ani, înainte de a ajunge la un specialist.

„Nu este un deficit de atenție. Este o lipsă de reglare a atenției. Atenția este dispersată în mai multe direcții diferite”, a explicat medicul psihiatru Shyamal Mashru, pentru ADHD UK.

Cu alte cuvinte, persoanele cu acest tip de ADHD nu se confruntă neapărat cu lipsă de concentrare. Problema apare atunci când trebuie să își mențină atenția asupra unui singur lucru, în timp ce sunt bombardate de mai mulți stimuli în același timp.

Personalizarea tratamentului

În prezent, tratamentul pentru ADHD presupune, în mare, aceeași schemă pentru majoritatea pacienților. În România, atunci când este indicat tratamentul medicamentos al ADHD, se utilizează frecvent metilfenidatul ca primă opțiune. În anumite cazuri pot fi indicate și alte medicamente, precum lisdexamfetamina. Aceste tratamente pot îmbunătăți atenția și controlul impulsurilor prin creșterea activității dopaminei și noradrenalinei la nivel cerebral.

Dacă medicamentele stimulante nu sunt suficient de eficiente, nu sunt bine tolerate sau nu sunt potrivite, medicul poate recomanda și variante non-stimulante, precum atomoxetina, al cărei efect se instalează de obicei mai lent. În paralel, sunt recomandate intervențiile comportamentale, consilierea și o organizare mai bună a rutinei zilnice.

Cercetătorii au observat însă că cele trei biotipuri identificate au răspuns diferit la medicamentele stimulante. Această diferență demonstrează că variațiile dintre ele nu țin doar de comportament, ci și de biologia creierului.

Potrivit analizelor, fiecare biotip are un profil neural distinct, asociat cu distribuții diferite ale neurotransmițătorilor în creier și cu tipare funcționale specifice. Autorii studiului notează că actualul sistem de diagnostic atribuie o singură etichetă unei tulburări care, în realitate, este mult mai variată și probabil rezultatul unor mecanisme cerebrale diferite.

Cercetătorii precizează însă că biotipurile identificate nu sunt, cel puțin deocamdată, categorii diagnostice noi. Rezultatele necesită replicare și studii longitudinale care să urmărească dacă aceste tipare rămân stabile pe măsură ce copiii cresc.

ADHD-ul rămâne un diagnostic clinic, bazat pe evaluare comportamentală. „Părinții sunt surprinși și întreabă dacă nu există un test clar. În prezent, evaluarea clinică rămâne metoda corectă”, a menționat Steven Pliszka.

Stephen Faraone, psiholog la SUNY Upstate Medical University, din SUA, care nu a participat la studiu, spune că nu există încă un instrument capabil să prezică ADHD cu precizie. În opinia sa, tulburarea trebuie privită mai degrabă ca un spectru de trăsături distribuite în populație, nu ca o categorie strict delimitată, similar modului în care este evaluată hipertensiunea, unde riscul crește treptat de-a lungul unui interval de valori.

Alte clasificări ale tipurilor de ADHD

Studiul publicat în JAMA Psychiatry nu este singurul care a încercat, în ultimii ani, să identifice forme diferite de ADHD pe baza structurii creierului. În noiembrie 2025, o cercetare apărută în Translational Psychiatry a descris, de asemenea, trei tipuri distincte la adolescenți, analizând grosimea cortexului cerebral.

Autorii acelui studiu au identificat un tip cu cortex mai subțire („subdezvoltat”), unul cu cortex mai gros („supradezvoltat”) și un tip mixt. Analiza s-a bazat pe datele a 6.509 adolescenți incluși în proiectul de cercetare ABCD, iar rezultatele au fost verificate ulterior pe alte seturi de date. Adolescenții din grupul „subdezvoltat” au avut, în medie, scoruri cognitive mai scăzute și proveneau mai des din medii socioeconomice dezavantajate.

În cercetarea nouă, coordonată de cercetători chinezi, echipa a combinat mai multe metode de analiză. Structura creierului fiecărui participant a fost comparată cu un etalon populațional, apoi un algoritm numit HYDRA a fost folosit pentru a identifica grupuri cu tipare similare. Rezultatele au fost verificate ulterior pe o cohortă independentă.

Ideea că ADHD nu este o tulburare uniformă apare și în manualele de diagnostic. Versiunile anterioare ale Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediția a 5-a (DSM-5) au împărțit ADHD-ul în subtipuri, termen înlocuit ulterior cu prezentări, pentru a reflecta faptul că simptomele se pot schimba și se pot suprapune în timp. Studiul actual încearcă să coreleze însă aceste diferențe cu modul în care este organizat creierul, nu doar cu comportamentul.

Câți oameni trăiesc cu ADHD

La nivel mondial, ADHD afectează aproximativ 5% dintre copii și între 2,5-2,8% dintre adulți, potrivit datelor OMS și meta-analizelor recente. Cifrele variază destul de mult de la o țară la alta: de la peste 8% în SUA (unde 6,5 milioane de copii au un diagnostic curent) până la sub 1% în țări din Europa de Est. Cele mai recente estimări globale indică o prevalență de circa 8% la copii și adolescenți, băieții fiind diagnosticați de aproximativ două ori mai des decât fetele.

O analiză sistematică, publicată în 2025, a arătat că, deși numărul evaluărilor și diagnosticelor a crescut după pandemia de COVID-19, prevalența propriu-zisă a ADHD în populație nu s-a modificat în mod semnificativ.

Țările scandinave (Suedia, Norvegia, Danemarca) raportează cele mai ridicate niveluri de consum de medicamente pentru ADHD, urmate de Olanda și Elveția, în timp ce Europa de Est înregistrează, în general, cele mai scăzute cifre, lucru care reflectă mai degrabă accesul la servicii de sănătate mintală decât prevalența reală.

Un studiu din The Lancet Regional Health – Europe (2026) care a analizat date din cinci țări europene (Belgia, Germania, Olanda, Spania, Marea Britanie) între 2010 și 2023, a constatat o tendință ascendentă clară a consumului de medicamente pentru ADHD la toate grupele de vârstă, mai ales după 2020. Un alt studiu, apărut în 2024 în BMC Psychiatry, a observat același fenomen: în 26 din cele 28 de țări europene analizate, creșterea consumului de medicamente pentru ADHD a fost mai accentuată după pandemie decât înainte.

România se numără printre țările cu cele mai scăzute rate raportate de ADHD (aproximativ 0,4% din populație), potrivit World Population Review. În țara noastră, consumul de medicamente pentru ADHD înregistra o scădere înainte de pandemie, iar după pandemie tendința s-a inversat, conform studiului din BMC Psychiatry.

Un raport al UNICEF din 2022 despre sănătatea mintală a copiilor din România atrage atenția asupra lipsei datelor statistice și a resurselor de psihiatrie pediatrică. Documentul notează că informațiile despre sănătatea mintală sunt limitate și fragmentate, iar situația este și mai neclară în cazul copiilor și adolescenților.

Cum se manifestă ADHD și de ce fetele sunt diagnosticate mai rar

La copii, simptomele sunt de obicei ușor de observat: agitație constantă, alergat sau cățărat în momente nepotrivite, dificultatea de a rămâne liniștiți în timpul activităților. La adulți, manifestările devin mai puțin evidente. Problemele apar mai ales în organizarea timpului, în gestionarea sarcinilor de la serviciu sau în relațiile cu ceilalți, iar neliniștea se transformă, de multe ori, într-o tensiune interioară persistentă. Hiperactivitatea scade odată cu vârsta, însă impulsivitatea rămâne frecvent prezentă.

ADHD nu dispare neapărat la maturitate. Un studiu britanic publicat în 2024 a arătat că adulții diagnosticați cu ADHD au, în medie, o speranță de viață cu aproximativ 7,5 ani mai mică. Tulburarea apare, de multe ori, alături de alte probleme de sănătate mintală. De exemplu, tulburarea bipolară este de aproape șase ori mai frecventă la adulții cu ADHD, iar aproximativ 10% dintre persoanele diagnosticate dezvoltă, la un moment dat, o dependență de substanțe.

Diagnosticul diferă și în funcție de sex. Băieții sunt diagnosticați de două până la trei ori mai des decât fetele. Explicația ține în mare parte de modul în care apar simptomele. Băieții manifestă mai des comportamente vizibile (hiperactivitate, agitație sau impulsivitate) care atrag rapid atenția părinților și profesorilor. La fete, simptomele sunt adesea mai discrete, cum a fost și în cazul Anei, a cărei poveste integrală este aici: retragere socială, anxietate sau stimă de sine scăzută. Din acest motiv, dificultățile pot rămâne neobservate ani întregi.

Fetele prezintă mai frecvent forma predominant neatentă a ADHD, cea mai greu de identificat. Tocmai această formă este asociată, în studiul publicat în JAMA Psychiatry, cu modificări în girusul frontal superior, o regiune a creierului implicată în menținerea atenției.