Supercentenarii au în sânge o cantitate neobișnuită de celule imunitare capabile să distrugă tumorile. Ce se schimbă la 100 de ani

Îmbătrânirea sistemului imunitar a fost descrisă multă vreme ca un proces continuu de degradare. Însă, în cazul oamenilor care depășesc 100 de ani, o categorie rară de celule capabile să distrugă celulele infectate sau anormale se înmulțește spectaculos la vârste extreme.

Fenomenul a fost observat de o echipă de la Universitatea din Osaka, coordonată de Kosuke Hashimoto, într-un studiu publicat în Cell Reports în august 2026. Cercetătorii au urmărit cum se modifică o anumită populație de celule cu rol de protecție la vârste foarte înaintate și au constatat că înmulțirea lor devine mult mai evidentă în jurul vârstei de 100 de ani.

Deocamdată nu se știe dacă același răspuns ar putea fi stimulat și la persoane mai tinere sau dacă influențează longevitatea. Descoperirea arată însă că, la vârste extreme, unele componente ale sistemului imunitar continuă să se adapteze, chiar dacă altele își pierd treptat eficiența.

Cine sunt supercentenarii

Supercentenarii sunt persoanele care depășesc 110 ani, o performanță greu de atins, estimată la aproximativ un caz la 100.000 de oameni. Numărul lor exact este dificil de stabilit, deoarece vârsta trebuie confirmată prin documente, iar multe dintre cazurile raportate nu pot fi verificate cu certitudine.

Interesul cercetătorilor nu ține însă doar de durata neobișnuită a vieții. Mulți supercentenari își păstrează autonomia și funcțiile cognitive până la vârste foarte înaintate, iar bolile grave tind să apară mai târziu și să se concentreze într-o perioadă mai scurtă, spre finalul vieții.

Un fenomen asemănător a fost observat și la persoanele care ajung la 100 de ani. Conform unui studiu suedez bazat pe date naționale și publicat în eClinicalMedicine, centenarii dezvoltă mai puține boli, mai târziu, și ajung mai rar să aibă mai multe afecțiuni simultan decât persoanele din aceeași generație care mor mai devreme.

Vârsta din acte și cea estimată biologic nu coincid întotdeauna în cazul lor. La centenarii și supercentenarii japonezi, vârsta biologică calculată pe baza modificărilor chimice ale ADN-ului a fost mai mică decât vârsta cronologică, potrivit unui studiu publicat în Lancet Healthy Longevity. Cele mai mari diferențe au fost identificate în regiunile genomului implicate în procese asociate cancerului.

Celulele imunitare care se înmulțesc după 100 de ani

Pentru studiul actual, echipa japoneză a analizat probe de sânge de la 28 de persoane, dintre care opt aveau între 70 și 99 de ani, zece erau centenari, iar alte zece depășiseră 110 ani. Cercetătorii au examinat individual peste 43.000 de celule imunitare, astfel încât au putut identifica inclusiv populațiile care reprezintă doar o mică parte din total.

În cadrul primului grup, limfocitele T citotoxice CD4 reprezentau aproximativ 4% din totalul limfocitelor T. Ponderea ajungea la 9,6% în rândul centenarilor și la 17,6% la supercentenari. Cu alte cuvinte, la persoanele trecute de 110 ani, aproape una din cinci limfocite T aparținea acestei categorii rare.

Creșterea nu pare să se producă treptat pe tot parcursul vieții. Celulele rămân relativ puține până la vârste foarte înaintate, iar diferența devine mult mai vizibilă după 100 de ani.

De ce sunt neobișnuite aceste limfocite

Limfocitele T au funcții diferite în apărarea organismului. Cele din categoria CD4 coordonează în principal răspunsul imun, în timp ce limfocitele T citotoxice sunt specializate în distrugerea celulelor infectate sau devenite anormale.

Celulele întâlnite în număr mare la supercentenari reunesc caracteristici ale ambelor categorii. Sunt limfocite T CD4, dar au dobândit și capacitatea de a ucide direct alte celule, motiv pentru care sunt numite limfocite T citotoxice CD4. În mod normal, reprezintă mai puțin de 5% din totalul limfocitelor T.

Astfel de celule pot apărea în timpul unor infecții virale, iar în ultimii ani au fost identificate și în răspunsul imun împotriva unor tumori, inclusiv în cancerul pulmonar și melanom.

Aceeași echipă semnalase încă din 2019 prezența lor neobișnuit de mare la supercentenari. La acel moment nu era clar dacă devin mai numeroase treptat sau abia la vârste extreme și nici dacă își păstrează capacitatea de a reacționa.

Sistemul imunitar nu prezenta semnele obișnuite de uzură

Odată cu înaintarea în vârstă, sistemul imunitar trece printr-o serie de schimbări cunoscute sub numele de imunosenescență. Printre acestea se numără și epuizarea unor limfocite T care, după stimulări repetate, răspund tot mai puțin și ajung să poarte la suprafață molecule care le limitează activitatea.

La supercentenarii analizați, limfocitele T citotoxice CD4 aveau caracteristicile unor celule ajunse într-un stadiu avansat de maturare și pierduseră două proteine întâlnite de obicei la limfocitele mai tinere. Nu prezentau însă aceleași semne de epuizare. Atunci când au fost stimulate în laborator, au continuat să răspundă.

Autorii cred că numărul lor mare ar putea avea legătură cu solicitările la care este supus sistemul imunitar după zeci de ani de viață. Pe măsură ce organismul îmbătrânește, apar tot mai multe celule deteriorate sau anormale care trebuie recunoscute și eliminate.

Kosuke Hashimoto consideră că înmulțirea limfocitelor respective ar putea reprezenta una dintre modalitățile prin care sistemul imunitar răspunde acestei situații. Așadar, chiar și după 100 de ani, unele componente ale apărării organismului par să-și păstreze capacitatea de reacție, în loc să se deterioreze în același ritm cu restul sistemului imunitar.

Un indiciu despre protecția împotriva cancerului

Atunci când limfocitele T recunosc o anumită țintă, încep să se multiplice și formează un grup de celule aproape identice, numit clonă. La participanții din studiu, cea mai numeroasă clonă reprezenta, în medie, aproximativ o treime din limfocitele analizate. O posibilă explicație este că acele celule au fost stimulate în mod repetat, probabil de aceeași țintă, pe o perioadă lungă.

Toate limfocitele T au la suprafață un receptor care le permite să recunoască anumite structuri. Cercetătorii au comparat receptorii clonelor predominante cu cei înregistrați într-o bază de date publică și au găsit aproximativ 30 de asemănări cu limfocite izolate anterior din tumori. Cele mai multe proveneau din cancer pulmonar, dar au existat potriviri și cu probe din cancer mamar și hepatic.

Niciunul dintre participanți nu fusese diagnosticat cu aceste tipuri de cancer. Hashimoto crede că o posibilă explicație ar fi că sistemul imunitar recunoaște și elimină unele celule canceroase înainte ca acestea să ajungă să formeze o tumoră detectabilă. Autorii precizează însă că nu se știe încă la ce anume reacționează populația identificată la supercentenari.

Potrivirile găsite în baza de date nu demonstrează că a existat într-adevăr un răspuns împotriva cancerului. Același tipar poate apărea în reacția la mai multe structuri biologice, iar baza folosită pentru comparație este incompletă. Posibila legătură cu recunoașterea tumorilor trebuie, prin urmare, confirmată prin alte cercetări.

Ce nu se știe încă

Studiul a inclus doar 28 de persoane, toate din Japonia. Supercentenarii sunt atât de rari încât loturile mari sunt greu de alcătuit, iar cercetătorii nu pot spune deocamdată dacă același tipar apare și în cazul altor populații.

În plus, au fost analizate doar limfocitele din sânge. Nu se știe în ce țesuturi ajung, ce întâlnesc acolo și dacă își păstrează aceeași capacitate de a distruge celule anormale.

Nici legătura cu longevitatea sau cu protecția împotriva cancerului nu este demonstrată. Este posibil ca numărul mare al acestor limfocite să îi ajute pe unii oameni să ajungă la vârste extreme, dar la fel de posibil este ca acumularea lor să apară tocmai ca urmare a unei vieți atât de lungi.

Vârsta de 100 de ani nu pare să reprezinte nici o graniță biologică precisă. Participantul cu cea mai mare proporție de limfocite T citotoxice CD4 din întregul studiu avea sub 100 de ani, deși, în medie, cele mai ridicate valori au fost întâlnite la supercentenari.

Alon Monsonego, cercetător la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, care studiază același tip de limfocite și nu a participat la cercetare, a declarat pentru publicația Scientific American că datele deschid mai degrabă o direcție care trebuie explorată și nu oferă deja o explicație pentru longevitatea extremă.

Următorul pas este identificarea țintelor pe care limfocitele le recunosc în țesuturi și verificarea capacității lor de a le distruge. Echipa vrea să studieze și persoane mai tinere, la care limfocitele T citotoxice CD4 sunt mult mai rare, pentru a vedea când încep să apară și cum se schimbă în timp.

Descoperirea nu are, deocamdată, o utilizare directă pentru populația generală. Proporția acestor limfocite T citotoxice CD4 nu este determinată prin analizele uzuale de sânge și nu există metode cunoscute prin care să poată fi crescut prin alimentație, suplimente sau tratamente disponibile.

Dacă cercetările vor confirma că limfocitele identificate recunosc și distrug celule tumorale, informațiile ar putea deveni utile în dezvoltarea unor forme de imunoterapie. Până atunci, rămâne de lămurit de ce ajung atât de numeroase la unii dintre oamenii care ating vârste extreme și dacă această particularitate are vreo legătură cu rezistența lor neobișnuită la boală.