Sari direct la conținut

SuperLiga: Universitatea Cluj continuă cursa pentru play-off. Golgheterul Jovo Lukic, decisiv în meciul cu Farul Constanța

HotNews.ro
SuperLiga: Universitatea Cluj continuă cursa pentru play-off. Golgheterul Jovo Lukic, decisiv în meciul cu Farul Constanța
Cristiano Bergodi (FOTO: Facebook @ FC Universitatea Cluj)

Universitatea Cluj s-a impus în fața echipei Farul Constanța, scor 1-0, într-un meci disputat, duminică, în etapa a 21-a din SuperLiga, ultima din acest an.

Universitatea Cluj – Farul Constanța 1-0

Unicul gol al partidei a fost înscris de Jovo Lukic, în minutul 27. Atacantul a recuperat mingea după o pasă greșită în defensivă a lui Radaslavescu și l-a învins pe Buzbuchi. Bosniacul ocupă prima poziție în clasamentul golgheterilor, cu 11 goluri.

Grație acestui succes, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a acumulat 33 de puncte, la fel ca Oțelul, însă gruparea gălățeană rămâne pe 6, ultimul loc de play-off, având golaveraj mai bun.

De cealaltă parte, trupa constănțeană are 27 de puncte și ocupă locul 10.

Au evoluat echipele:

  • Universitatea Cluj: Lefter – Mikanovic, J. Cisse, I. Cristea, Chipciu – Bic, Murgia, Fabry (Postolachi 70) – Macalou (Drammeh 83), Lukic (A. Trică 90) – El Sawy (A. Gheorghita). Antrenor: Cristiano Bergodi
  • Farul Constanța: Buzbuchi – D. Maftei, Larie, L. Pellegrini (Cr. Sima 74), Furtado – Vînă, Dican, Radaslavescu (Ramalho 46) – N. Grigoryan (Doicaru 81), Işfan (Vojtus 46), R. Tănasă (Goncear 60). Antrenor: Ianis Zicu.

INTERVIURILE HotNews.ro