Termorom, ajutat de patron sa moara

Galonat si plin de experienta cum se crede, Paul Ilies, managerul societatii Radiatoare de Aluminiu Bistrita nu poate scapa de „fantoma” fostului sau asociat italian Domenico Salvadori. Autoritatea Nationala pentru Control (ANC) – prin persoana ministrului Ionel Blanculescu – a inaintat GAZETEI un raport despre faptele de vitejie penale ale italianului.

Din raportul lui Blanculescu rezulta clar ca italianul a fost facut scapat de Politia romana printr-un concurs de imprejurari ce poate fi predat la Academia de Politie in cursul „Protectia infractorilor”.

Interpolul, contactat de redactorii GAZETEI, nu a vrut sa se exprime asupra situatiei lui Salvadori, indicandu-ne sa luam legatura cu brava… Politie romana. Cert este ca italianul nu a fost dat in urmarire internationala, asa cum ar fi trebuit.

Scriam nu demult ca Salvadori si bistriteanul Ilies au fost parteneri de afaceri in achizitionarea de la APAPS a societatii Termorom Cluj – producator de cazane sub presiune.

Nu tocmai intamplator fabrica de radiatoare de la Bistrita isi exporta mai toata marfa in Italia. Nu stim nici exact cum s-au intalnit cei doi, dar, din cele afirmate de Ilies anul trecut, acesta s-a despartit de italian cand si-a dat seama ca are de-a face cu un tepar.

Se pare ca autoritatile romanesti l-au crezut pe Ilies, din moment ce numele sau nu apare in dosarul de spalare de bani deschis pe numele lui Salvadori. Din raportul ANC rezulta ca dupa ce italianul a cumparat impreuna cu Ilies societatea Termorom si-a dechis separat o firma prin care livra cazanele sub presiune in Italia. Asta pentru a comisiona productia Termorom.

Ilies ar fi trebuit sa stie de manevra italianului. In caz ca nu stie, se pare ca managerul nu e atat de experimentat pe cat pretinde. Cert este ca in iulie 2002 Politia Cluj a solicitat Garzii Financiare Cluj sa intreprinda un control paralel la cele doua societati detinute de italian: SC Radial Rom si SC Termorom SA.

Garda Financiara isi face treaba si constata ca firma Radial a dat o teapa statului roman de aproximativ 630 de mii de euro (anii 2001-2002), prin nerepatrierea valutei. De abia in noiembrie 2002, Garda Financiara se gandeste ca ar fi bine sa deschida un proces penal pe numele italianului pentru evaziune fiscala. Trecusera deja 3 luni de la control. Salvadori putea fi plecat oriunde.

Apoi, urmeaza jocul de glezne al autoritatilor romane care plimba nejustificat de mult dosarul. Parchetul Judecatoriei Cluj il paseaza la Politie, care deschide inca un dosar – cu numarul 38.553 din 2002. Trec insa mai bine de sase luni de la actiunea penala a Garzii, pentru ca in aprilie 2003 Politia sa inceapa urmarirea penala propriu-zisa. Salvadori era fugit demult din Romania.

Politia trece la cercetari. Din comunicatul ANC se desprinde o fraza greu de digerat de orice om obisnuit. Cica, „intrucat cel in cauza a parasit teritoriul Romaniei, nu au putut fi definitivate cercetarile, dosarul aflandu-se la Serviciul de Investigarea Fraudelor Inspectoratul Judetean de Politie Cluj”.

Au trecut deja mai bine de doi ani si Politia continua, ca proasta in papusoi, sa investigheze hotia de la Termorom. Pe site-ul Interpolului numele lui Salvadori nu figureaza ca fiind dat in urmarire, asa cum am precizat. Politistii romani nu s-au obosit nici macar sa faca sesizarea catre Interpol.

Cum spera politistii sa-l prinda pe tepar? Sa vina el spasit si sa se predea, in urma unei crize de constiinta? Nici Paolo Sartori, politistul italian de legatura de la Bucuresti, nu are in lucru un dosar pe numele lui Salvadori. Nimeni nu stie nimic. Statul roman a luat o teapa de 630 de mii de euro. Bani care ar fi trebuit sa ajunga la buget. In locul lor vor plati contribuabili. Adica noi toti.

Cei care ii platim pe politistii supraponderali ca sa „frece menta” prin birouri!

Inca din 1997 se discuta o posibila privatizare a Termorom, aflata intr-o situatie economica dificila. In acel an, guvernul Ciorbea a inaintat Bancii Mondiale o lista de societati propuse spre a fi introduse in lichidare administrativa. Printre ele se afla si Termorom Cluj. A fost numita o firma de audit – Arthur Andersen – care sa evalueze si sa pregateasca societatea pentru privatizare.

La acea data, cea mai importanta datorie a fabricii era creditul de lucru de 8 miliarde lei de la Bancorex, preluat apoi de BCR.

Nu se stie exact ce operatiuni a desfasurat compania Arthur Andersen, ce lucra pe baza unui contract cu FPS, dar cu siguranta in 1999, datoriile Termorom s-au ridicat la nu mai putin de 36 de miliarde lei. Comisionul companiei de audit a fost, conform unor surse sindicale, de circa 1 milion de dolari, aproximativ 10 miliarde lei la acea data.

In acest context, Radu Paunescu reprezentant al Minsiterului Economiei in Adunarea Generala a Termorom, i-a propus cunostintei sale mai vechi Paul Ilies, patronul RAAL Bistrita, sa preia Termorom. Din discutia telefonica avuta cu Ilies rezulta ca-l cunoaste pe Paunescu dinainte de 1989, cand acesta a fost ministru al economiei.

Paunescu ar activa, sustine Ilies, in continuare la Minsiterul Economiei si Comertului avand ca zona de lucru Valea Jiului. Este cel putin ciudat modul in care Paunescu, reprezentant al Guvernului, a stiut sa se implice in privatizarea Termorom, lucru condamnabil, vecin cu traficul de influenta. Ilies mai sustine ca Paunescu era sentimental legat de fabrica clujeana.

In acea perioada, RAAL Bistrita desfacea marfa in Italia, iar Ilies se afla in relatii de afaceri cu Domenico Salvadori un intermediar din zona Treviso. Salvadori si Ilies au convenit sa preia Termorom. Initial cei doi au negociat cu FPS stergerea datoriilor istorice.

FPS a luat legatura cu creditorii: Directia de Munca, Casa de Pensii, asigurarile de sanatate pentru ca datoriile sa fie „rase”. Nici una din institutii nu a fost de acord cu curatarea de datorii a Termorom. Dupa mici emotii legate de plata actiunilor Termorom a fost cumparata de societatea italo-romana SC RAAL Radial Rom SRL.

Pretul platit pentru Termorom a fost de circa 3 miliarde de lei, la asta adaugandu-se si 300 de mii de dolari drept investitii ulterioare. Investitii care nu au fost onorate. Actionarii acestei societati erau SC RAAL Bistrita si Radial Company Italia. Productia de cazane a Termorom a fost directionata spre Italia, unde Salvadori o vindea companiei „Danielli”.

Aceeasi companie prelua comenzi si de la Unimet Cluj, fiind de notorietate „tepele” pe care Danielli le tragea producatorilor romani.

Dupa declaratiile aceluiasi Ilies, confirmate de surse din interiorul fabricii, rezulta ca in momentul in care Salvadori a refuzat sa plateasca marfa produsa de Termorom a izbucnit un scandal. La mijloc erau circa 20 de miliarde si marfa aflata in stoc, gata de a plecat in Italia de inca 20 si ceva de miliarde. Marfa era exportata, atentie, prin firma italianului Radial Company Italia.

Ilies il suspecta de ceva timp pe italian ca opreste profitul pe firma sa. Lucru confirmat apoi de Autoritatea Nationala de Control si de Garda Financiara care l-au pus sub acuzarea de nerepatriere a valutei. Acesta a pretextat ca Danielli nu-i onoreaza la timp contractele.

Dupa ce Ilies i-a blocat italianului sase camioane cu marfa in Vama, Salvadori l-a dat in judecata si a obtinut suspendarea lui Ilies din functia de presedinte al Consiliului de Administratie. Apoi, Ilies si-a cedat actiunile catre Salvadori.

Italianul a modificat numele firmei in SC Radial Rom Company SRL si a numit un nou consiliu de administratie din care faceau parte cumnatul sau Becaria, doi italieni de incredere, un anume Sabin Pop, nimeni altul decat cumnatul deputatului PSD Cluj Vasile Suciu si pe directorul Termorom, Boghiu.

Dupa doi ani de bataie de joc, neplata a salariilor, sindicatul Termorom a cerut instantei intrarea in procedura de reorganizarea judiciara pe Legea 64. Din 2003 pana in prezent Termorom si-a platit incet datoriile.

Cum Salvadori este cautat de Politie, asta in conditiile in care a fost vazut la Cluj recent, mai mult, actiunile firmei sale (circa 40 la suta) sunt gajate pentru datorii catre AVAS, sindicalistii spera ca acesta sa fie scos din firma. Intre timp, Termorom a incheiat contracte cu firme germane si produce din nou.

In paralel, fosti angajati ai fabricii au plecat cu schitele si cu documentele de executie ale cazanelor si au facut ceea ce stiu cel mai bine, adica microfirme de productie de cazane. Astfel s-a nascut si concurenta neloiala pentru Termorom.

Afaceristul bun la toate

Chiar daca a iesit sifonat si cu datorii de pe urma legaturii cu Salvadori, Paul Ilies continua sa atraga RAAL Bistrita in tot felul de afaceri. La sfarsitul saptamanii trecute, firma a primit unda verde din partea Consiliului Local pentru un plan urbanistic zonal pe Valea Budacului, unde RALL intentioneaza sa construiasca un ansamblu de locuinte pe o suprafata de 56.000 mp.

Terenul a fost cumparat de la proprietari privati, urmand a fi cesionat pe 6-7 ani viitorilor proprietari, dupa care acestia pot sa-l cumpere. Doritori sunt care si-au facut deja si asociatie de proprietari. Per ansamblu, trebuie sa ai bani grei ca sa-ti faci aici casa, nu e o chestie sociala. Vor fi construite circa 40 de case.

O alta afacere gandita de Ilies are ca finalitate producerea de sucuri din fructe. GAZETA a scris despre concesionarea de catre RAAL a unei importante suprafete de livada in Dealul Dumitrei. Miscarea este urmatoarea: nucii din livada vor fi rasi, locul acestora urmand sa fie luat de meri, peri, caisi, etc.

Societatea RALL a cumparat de curand fosta fabrica de sucuri din Bistrita, iar directorul Ilies spera sa faca o afacere si in acest caz.

Istoria Termorom

In perioada ‘90-’95 functiona in baza unor contracte de tip barter (produse contra produse) cu firme din Rusia. Acestea ofereau energie electrica in schimbul produselor fabricate de Termorom. In 1994, din cauza neintelegerilor dintre guvernul roman si cel rus, contractul a fost sistat. Termorom a pierdut o piata care absorbea 80 la suta din productie.

In 1996, Termorom a achizitionat cu peste un milion de dolari o instalatie moderna de sudat. Pentru aceasta investitie conducerea a apelat la un credit de la Bancorex. Dobanzile au depasit cu mult 100 la suta! Dobanzile astronomice, dublate de lipsa de comenzi a facut ca in 1997 Termorom sa fie propusa, alaturi de alte 19 intreprinderi de stat, spre lichidare-intrare in faliment.

Fabrica avea datorii de peste 20 de miliarde lei. Grosul datoriilor proveneau din dobanzile la credite si penalizari. La inceputul anului 1997, Termorom a fost cat pe ce sa semneze un contract anual de 4,2 milioane marci germane cu societatea Caile Ferate Germane.

Conducerea care a semnat contractul a fost debarcata de sindicalisti care se temeau de restructurarile anuntate pentru rentabilizarea combinatului. Odata cu conflictul s-a dus si contractul cu nemtii. In momentul preluarii pachetului majoritar de catre de firma romano-italiana Radial RAAL SRL Bistrita existau comenzi pentru export, iar o parte din muncitorii disponibilizati au fost reangajati.

Termorom insa nu a incasat nici un ban. La inceputul lui 2002 angajatii nu-si mai primeau salariile. Italianul Salvadori si bistriteanul Ilies „au facut fasolea muci”. Altfel nu se explica pierderea a aproape cinci miliarde de lei intr-un an (2000) aparuta ca diferenta dintre veniturile aduse de exporturi si cheltuielile necesare fabricarii produselor exportate.

Cert este ca dintr-un astfel de „profit” nu s-a putut realiza programul de investitii prevazut in contractul de privatizare. Investitiile trebuiau sa fie de peste 300.000 de dolari. Apoi, datoriile de peste 70 de miliarde de lei au facut ca fabrica sa fie bagata in procedura de lichidare si vanduta pe bucati.

Totul prin grija investitorilor strategici Ilies si a macaronarului Salvadori Domenico.