Țigan, rom, gitan, oricum vrei tu să-ți zici, da, te înțeleg-iubesc! – notații pe marginea cărții “Bafta, devla și haramul” de Mirel Bănică

Am citit de două ori cartea lui Mirel Bănică. Și efectul a fost același: mi-a venit să ies în stradă și să umblu de nebun după țigani, romi, cum vor ei să-și zică, și să le spun: te înțeleg! Da, te înțeleg, țigane! Te înțeleg când furi, când dai în cap, când îți însoțești omul la spital cu șatra, când te fălești cu ale tale. În sfârșit, te înțeleg țigane, în România asta, în care mi-a fost injectată ura, în care sunt furat urât de tot și zilnic de români ca mine! În sfârșit, după decenii te înțeleg în care mi se vând sendișuri cu țigănie media, da, omule, te înțeleg. Cu dragoste. Cartea lui Mirel Bănică, o cercetare, până la urmă, privind religia țiganilor, așa mișto este scrisă că așa entuziasm și coeziune stârnește. Cine se ia de acum de țigani și de Mirel, are de-a face cu mine! Dece? Mirel Bănică m-a miruit cu puțintică știință privind destinul țigănesc, în fapt, destinul meu în lumea asta.

Gagiule, ești în stare?

„Domnu’, mâine, când veniţi la noi în localitate, să fiţi îmbrăcat frumos! Frumos şi aranjat. Costum, cravată, tot dichisul. Ca la nuntă, tot ce aveţi mai bun în şifonier. Altfel nu vă respectă!”, mi‐a spus, mai în glumă, mai în serios, doamna Rodica, asistentă socială şi responsabilă cu problemele romilor într‐o localitate din judeţul Brăila. Dincolo de orice posibilă urmă de ironie, am descoperit apoi că, într‐adevăr, aşa a fost – modul în care te prezinţi îmbrăcat în faţa romilor este esenţial pentru întregirea ideii de respectabilitate. Îţi asumi pe deplin ideea de străin, alteritatea ta şi diferenţa. Presiunea este însă imensă asupra ta, trebuie să te accepţi la rândul tău aşa cum eşti, cu calităţile şi defectele tale.”

străinule, Gagiule, te accepţi la rândul tău aşa cum eşti, cu calităţile şi defectele tale?

Uite, care este cheia de înțelegere a cărții și a țiganilor.

Greu de înțeles, dar, da, țiganul este omul care a refuzat modernitatea, da, asta care-ți place ție, fără de care te sufoci. Greu în recensământ, greu la alfabetizare, greu de înțeles birocratic. Pe scurt, țiganul nu este o cifră ca tine, gagiule. Nu este o statistică. Este Altfel? Mișto este Bănică, îți explică simplu: țiganul vrea să fie el însuși mai mult decât oricine. El este cu viața lui. Și destinul ăsta-i place.

A fost și este în afara istoriei ăsteia stresante, idioate, ridicole, pe câștigate și pe luate.

Care-i reacția ta, gagiule? L-ai înrobit, l-ai exterminat, l-ai înjurat, l-ai ținut departe de orice atingere. Nu ai habar ce-i cu limba, cu originea lui, cu soarta lui, cu ura ta față de el. Țiganul a fost, este și va fi prea puțin alterat de pocinoagele civilizației noastre. Și, culmea, nici nu a avut și nu are nevoie de aceste capricii: modernitate, comunism, globalizare, postmodernism, societatea-lichidă. Să le ia dracului de etape și etichete.

El are bahta lui!

De aceea, modelele lui nu sunt neapărat oamenii care trag ca proștii pentru o bucată de pâine. Ei știu una și bună: să trăiască pur și simplu. E bună orice formă de a trăi, de a-ți duce viața de pe o zi pe alta. Bahta! Când iese în lume nu face decât să stârnească uimire, dar el nu face decât “Să se vadă bucuria!”.

Tu ești invizibil pentru țigan.

El se înfruntă fundamental cu moartea, răul, necazul. Iar tu cu ochiul tău otrăvit de prejudecăți îl vezi Altfel, îl omori cu privirea. Țiganul de aia nu depinde de tine, lumea și-o construiește pe logica lui, prin bucuria de a se bucura de viață.

Mirel Bănică arată mare curaj în descrierea obiceiului “capului de porc”, Siva/Vasilca.

O pornește etimologic: de la de(ve)l, del=dumnezeul țiganilor și face arheologia cuvintelor ajungând la devla- termen tot pentru Dumnezeu, din vechea română, dar și cu sens de cap, țeastă. Și curajul îl duce pe Mirel Bănică în jungla cu care țiganul reușește să-și păstreze ambiguitatea sa ca ființă. Nu cumva obiceiul “capului de porc”, siva/vasilca nu este obiceiul slăvirii lui Dumnezeu? Atâta timp cât porcul este una din reîncarnările lui Shiva. Cred că aici este cheia neînțelegerii țiganului. El își știe rosturile lui. Românii-străini văd prostește și scuipă neputincioși cu stereotipuri. Ceeace, tu, gagiule, crezi că e un obicei de sălbatici, în fapt, poate fi slăvirea lui Dumnezeu.

Am ajuns la Mirel Bănică.

Bănică nu este cercetător el degeaba. Îți demonstrează cum de țiganul nu se lasă cercetat, cum poți să-i intri în pragul casei, dar cum se supără imediat de-l pisălogești cu limitele lui. Culmea, prea-puțini cercetători s-au apropiat de felul de a fi al țiganilor. Țiganii, frumos din partea lor, ori au dat cu sictir, ori cu ambiguitate. Puțini străini au fost la inima lor, puțini depun mărturie că știu o bucă de știință despre țigani și mai puțini gagii înțeleg ce-i în inima asta de veacuri înrobită, urâtă, bucuroasă.

Mirel Bănică scotocește în acest puțin, confruntă totul pe teren. Îți spune deschis poticnelile, dilemele sale, în ciuda orelor în șir de stat la taclale cu țigani. Până aici, nimic nou, poți spune, am mai văzut aventuri de astea. Vezi tu, gagiule, vine Mirel cu verbul lui, vezi bine, încins în pasiune nebună, da, de ce nu, țigănească. Așa vezi mai rar. Mare “criminal” e Mirel Bănică, învârte cuțitul în rană. Nu-ți dă liniște cu țigăniile din capul tău. Nu te lasă, gagiule, stăpân pe bazaconii. Nu-ți dă nicio certitudine. Nu te lasă, te rupe mereu.

Mirel Bănică rupe lanțul. Cercetător – ursar “se urcă” pe coastele tale de drac și nici măcar nu te vindecă, ci te lasă să agonizezi cu balaurii prostiei tale. Uite, zice Mirel Bănică, nu e nimic sigur, dar eu deschid ușa, dacă o iei pe ușa asta bine îți este.

De multe ori, în timpul lecturii am vrut să urlu: Mirele, nu mai dă la ficați, la plex, dar, nu, Bănică mi-a arătat cât de porc de om am fost și sunt cu țiganii. Bănică dă la ficații nesimțirii de a fi român și universal.

Țiganul este șmecher? Nu. Țiganul tratează pur și simplu cu un hohot: cu ce v-ați ales, bă, proștilor, din toată istoria asta a voastră? Cu ura pentru mine, marginalul, țiganul? Păi, atât, bre, atât? Atât ați putut? Eu, țigan am stat în banca mea, mi-am văzut de haram. Păi, nu-i așa, viață s-a dat la toată lumea. Restul, române, e fiță. Deasta ești un impur.

Uite așa m-a făcut Mirel Bănică să ador țigănia! Încearcă și tu. Îți bate carotida când auzi de țigani? Of, of, of, să moară toți români, că ai citit și arunci cu iubirea de țigani în jur. Bagă în boală toți dușmanii. Fă-i invidioși pe români și citește cartea asta:

Hai, la maxim dă manelele și citește, și înțelege: