Sari direct la conținut

Timpul trece prea repede și avem "aceeași vârstă" cu puștii noștri. Efect COVID. Moment istoric! Trăit o dată-n viață. Se întâmplă acum!

HotNews.ro
ceasul lui Nadal, Foto: Richard Mille
ceasul lui Nadal, Foto: Richard Mille

Nu știu dacă voi ați simțit. Timpul! Ați simțit timpul? Băga-mi-aș! Trece prea repede. Acum este opt dimineața și te trezești la 6 seara. Ce-ai făcut? Multe. De fapt, mai nimic. În ianuarie-februarie timpul trecea greu, de plumb. Acum, timpul trece prea repede. De ce? – mă întreb. În acest articol. Și întrebându-mă, mi-am dat seama că povestea asta cu timpul este ca multe altele. Banal, timpul este o percepție personală. Trece repede, trece încet. Trece, nu trece. Da, avem ceas noi și-l măsurăm, da, avem convenții de stabilire a orei, în conexiune cu soarele și luna. Dar, dincolo de astea, dincolo de convenții, timpul ține doar de felul în care-l înțelegem, îl percepem.

Ne tot plângem că trece viața și nu-nțelegem nimic din ea. Vremea de COVID ne-a dat această ocazie unică. Să vedem timpul cum trece. Rară întâmplare! Să simțim timpul. Cum se spune, “pe propria piele”. Timpul n-are greutate ca varza. N-are miros ca murătura. Timpul n-are nimic care să ne facă să-l oprim în loc. Ca trenul, frâna. Nu, n-are. Azi ești tânăr, după aia, e belită, te trezești în baston.

Uite-un cântec mecanic și crud, care spune banalitatea asta:

Dar acum zic așa. S-a-ntâmplat ca toți, mulți să trăim acum această experiență unică a Timpului. Uite cum văd treaba. E soare-e dimineață. E lună-e seară. Zicem noi convențional: a trecut timpul. Am început programul la servici – e ziuă, s-a terminat-e noapte. Cam asta aveam înainte de Covid. Banal, convențional. Dar ce s-a adăugat o dată cu COVID-ul? Emoția.

Timpul a fost perceput nu doar convențional: soare, lună, seară, dimineață. Nu. A fost băgat în tulumba sentimentelor noastre. Trăirile au fost mai tari ca orice. Mai tari ca, da, convențiile sociale. Fiecare cu timpul, senzațiile lui. A fost frică mare în ianuarie-februarie, nu? Timpul trecea apăsător. Greu. să înveți regulile, să te dezveți să nu-ți bagi deștu’n nas, să te supui regulilor venite de la guvern, de la medici. Să te îndoiești? Au dreptate, nu? Să vezi, oho, că nu există soluții așa ca la deschiderea unui dop de șampanie.

Să realizezi că ești diferit față de iubitul tău, soția ta, copilul tău, mama ta? Diferit în toate privințele.

Ca mâncare, băutură, puțin, dar mai ales în privința Răului! Timpul trecea GREU, de plumb. Deruta ta îl făcea greu. Acum? Este ceva lehamite acum. Băi, am înțeles-o pe asta cu COVID-ul. Bun. Hai să treacă, nene, o dată timpul ăsta, că m-am săturat. Eu cred că asta-i în capul nostru acum. De aia trece timpul repede. Că vrem să ne vindecăm mai repede. Că vrem să ieșim din Rău. Am trăit și trăim un timp bolnav. Bolnav pentru că ne afectează. Ne putem oricând infecta. Dar în ianuarie-februarie și până-n vară ne-am făcut noi o idee ce și cum este cu COVID-ul. Că nu-s soluții minune, că esențialul ține de noi. Și atunci mult timp au durau lucrurile. Nedumerirea, creierul era în derivă. Toate luau timp. Să le procesăm. Stăteam nedumeriți. Eram de plumb. Timpul avea greutate. Timpul trecea greu. Era bolnav și trecea greu. Ca o droașcă de mașină de morgă. Acum suntem voinici. Gata știm lecțiile.

Timpul trece repede. Vrem să treacă repede. Vrem. Și timpul ce să facă? Trece repede.

Timpul trece, dar ne îmbătrânește la fel. Da. Ați observat că avem “aceeași vârstă” cu copiii noștri?

De ce? De data asta nu-i doar o percepție. Nu. e vorba de o realitate. Împărtășim aceleași probleme. Grave. Asta ne face pe toți de aceeași vârstă. Nu? Învățământul virtual, trăitul în comun, banii de mâncare, shoppingul online. Dormitul, trezitul. Toate le facem de acasă. În comun. Împreună cam prea mult timp, nu? Timpul trece la fel pentru copil și bunic. Pentru părinte și elev.

Ați observat că avem “aceeași vârstă” cu copiii noștri?

Copiii noștri știu preocupările noastre generale, noi le știm pe ale lor.

Avem aceleași obiceiuri în comun, trăim doar de acasă și online.

Avem “aceeași vârstă” cu copiii noștri. Adică, trăind acasă în tabieturi comune, nu mai sunt acele limite/preocupări specifice copiilor părinților taților profesorilor.

Rolurile sociale s-au alterat în acest stat acasă, în această trăire online. Trece timpul foarte repede și avem „aceeași vârstă” cu copiii noștri. Ia gândiți-vă un pic la asta. E moment unic în istorie. Vrem să fim alintați, să ne alintăm. Ca un copil. Băi, chiar n-ai simțit în zilele astea nasoale că puștiul ăla are prea multe privilegii? Ăsta-i efectul. Că trăiești aceeași vârstă cu el..

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro