Timpuri Noi asculta si fitosii

Timpuri Noi ramane una dintre cele mai bune trupe live din Romania. Problema e ca baietii nu stiu intotdeauna sa-si aleaga locul pentru a concerta. Caci nu poti sa canti versuri ca „vecina mea ciocanu’ vrea” intr-un local unde lumea gusta muzica stand pe scaun.

Spice Club, Bucuresti, 2 octombrie 2008. Daca citesti pe unele site-uri ca un concert va incepe la 22:00, iar pe altele ca este vorba de 23:00, fii convins ca 23:10 este ora corecta. Cam asa s-a intamplat si joi seara.

Dupa 20 RON platiti la intrare si dupa alti 10 dati pe o bere, aparitia celor de la Timpuri Noi a fost, desigur, o izbavire. Aceeasi formatie nonconformista dintotdeauna, cu vocalul Artanu pus pe sotii si cu chitaristul Dan Iliescu fara plete, dupa cum ne-a obisnuit in ultima vreme. Desigur, „nu conteaza cat de lung ai parul”, ci cum canti. Or, aici apare o problema: Timpuri Noi s-a „innoit”, intr-adevar, ca stil, prin apropierea de muzica electronica, insa a pierdut din frumusetea pe care o dadea sunetul brut, pur, de rock. Unul dintre fanii prezenti si-a manifestat chiar destul de zgomotos dezaprobarea pentru acel „mixer” pe care il tot folosea cu entuziasm pustiul cu tricoul „Future”.

Timpuri Noi
Foto: HotNews.ro

Un lucru a rezultat destul de clar dupa aceasta seara: Timpuri Noi nu este o formatie de Club Spice. Publicul a fost o rusine: de fapt, 20 de persoane asezate timid pe un „ring de dans” si alte zeci stand la masa nu se numesc public, ci o adunatura de oameni. Fitosi, daca stam sa ne gandim ca era pe acolo si o tipa imbracata in pantaloni de rodeo.

Primele 40 de minute ale concertului au fost destul de linistite. Noroc cu piesa Mistretul, care a mai ridicat de pe scaune ceva lume. Dupa 20 de minute de pauza si dupa ce Dan Iliescu a emotionat cu piesa Tata, a urmat in sfarsit o succesiune de piese „in forta”, care au mai miscat cat de cat publicul din fata scenei. Nu au lipsit Catran, cu un solo bestial, Adeline sau Maricica, aceasta din urma cantata fara aplomb, cu un aer usor hawaian. Si cu un usor aer de blasfemie, daca suntem atat de naivi incat sa ne socam cand il auzim pe Artanu cum canta, la finalul piesei, versurile „n-a tolanit-o de-ajuns” ca pe un cantec preotesc.

Seara s-a incheiat cu binecunoscutul cantec Perfect. De bis nu a mai fost vorba, dar nici nu putea fi, in fata unui public atat de apatic.