Transgaz a achizitionat saptamana trecuta gaze la un pret mult peste cel al pietei, motivand necesitatea de a echilibra sistemul national de transport
Transgaz a achizitionat pe 27 februarie, cand era ger puternic, o cantitate de circa un milion de metri cubi, la un pret foarte mare: 127 lei/MWh, in conditiile in care pretul mediu pe bursa pentru luna februarie era de 90 lei/MWh. Transgaz motiveaza aceasta tranzactie prin faptul ca a fost necesara pentru echilibrarea sistemului national de transport, in conditiile in care se inregistra un deficit de gaze in conducte. Reamintim ca Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a amendat Transgaz, E.ON, Engie si OMV Petrom pentru dezechilibrele de pe piata gazelor de la sfarsitul lunii februarie.
„Transgaz a initiat, in 27.02.2018, 5 ordine de cumparare gaze naturale pentru echilibrare pe platforma STEGN gestionata de BRM, in pachete de 10.650 MWh (echivalentul a 1 mil. mc) fiecare. A existat o contraoferta unica pentru un singur pachet la pretul de 129 de lei. In urma licitatiei, tranzactia s-a incheiat cu pretul de 127 de lei/MWh – pret minim licitat de catre vanzator pana la ora 14:58. Sedinta de tranzactionare pe bursa se incheie la ora 15:00.
In data de 27.02.2018, starea de dezechilibru a SNT a fost cu titlu de DEFICIT, conform art.1022 din Codul Retelei. Pretul aplicabil a fost de 127 lei/MWh, pentru utilizatorii retelei cu un deficit care s-a incadrat intr-o toleranta aprobata de 5%, si de 127 lei plus 10% pentru utilizatorii retelei cu un deficit peste pragul de toleranta de 5%, conform reglementarilor prevazute in Codul retelei. Acest tarif de dezechilibru nu reprezinta, ‘pretul de vanzare pentru intreaga piata’, asa cum gresit este mentionat in articol, ci reprezinta pretul aplicabil doar utilizatorilor retelei care au dezechilibrat Sistemul National de Transport”, se arata intr-un comunicat al Transgaz.
In baza estimarilor facute de specialistii Transgaz cu privire la evolutiile pietei, societatea sustine ca a decis sa cumpere cantitatea de 53.250 MWh (echivalentul a 5 milioane mc) pe data de 27 februarie 2018.
Potrivit comunicatului, decizia Transgaz a luat in calcul urmatorii indicatori:
- valoarea Linepack (indicatorul care arata volumul efectiv de gaze naturale ce se afla in sistem intrun anumit moment), care pentru 27.02.2018 s-a situat la un nivel de 38 mil. mc. iar pentru 28.02.2018 se estima o valoare de 30 mil. mc.;
- nivelul surselor din productia interna a fost estimat la un nivel de cca. 27 mil. mc;
- nivelul livrarilor de gaze naturale din import a fost limitat de Gazprom Export la cca. 15 ¬ 15,5 mil. mc./zi;
- nivelul redus al capacitatii de extractie din depozitele de inmagazinare, care s-a situat la 15 ¬ 15,5 mil. mc./zi;
- consumul estimat la nivelul SNT a fost de cca 65 mil mc
„Pretul se formeaza ca urmare a cererii si ofertei din piata. In cazul tranzactiilor necesare pentru echilibrarea SNT, pretul a fost determinat de o crestere a cererii de gaze naturale la nivel european, ca urmare a conditiilor meteo nefavorabile si a unei oferte limitate. Acest pret s-a format pe bursa, locul in care cererea si oferta se intalnesc, in conditii transparente si nediscriminatorii. Evolutia preturilor de tranzactionare pentru gaze naturale pe principalele burse europene in perioada 22.02.2018-01.03.2018 a inregistrat un sens ascendent, peste pretul de tranzactionare inregistrat in Romania”, mai arata Transgaz.
Compania mai sustine ca pretul de 127 de lei/MWh este tariful de dezechilibru pentru ziua respectiva, adica pretul aplicabil pentru utilizatorii retelei care au fost in deficit si care nu si-au indeplinit obligatia legala de echilibrare a portofoliilor proprii (conform Regulamentului (UE) 312/2014). Transgaz afirma ca nu reprezinta o crestere spectaculoasa a pretului de vanzare a gazului din piata.
„Transgaz respinge insinuarile ca ar fi actionat in interesul unor companii. Societatea nu s-a implicat, nu se implica si nu se va implica niciodata in eventualele jocuri comerciale ale utilizatorilor retelei. Singurul obiectiv al Transgaz este asigurarea functionarii Sistemului National de Transport gaze naturale in conditii de siguranta si eficienta, cu respectarea reglementarilor legale in vigoare”, se mai arata in comunicat.
Reamintim ca saptamana trecuta, pe fondul unor temperaturi mai scazute, sistemul national de transport al gazelor s-a aflat timp de doua zile in stare de dezechilibru, volumul de gaze din conducte fiind sub nivelul optim.
De altfel, sistemul national de transport s-a aflat foarte aproape de starea de risc, timp de mai multe ore, situatie care insemna ca nu sunt suficiente gaze pentru a acoperi un consum ridicat din cauza temperaturilor scazute.
In astfel de situatii, Transgaz, operatorul sistemului, este cel care ar trebui sa ia masuri pentru mentinerea in parametri optimi transportul de gaze la nivel national.
Potrivit datelor postate pe site-ul Transgaz, indicatorul Line Pack arata ca volumul efectiv de gaze era luni, ora 6.00, la nivelul de 45,8 milioane metri cubi, un nivel chiar ridicat. De atunci a tot scazut, pana a ajuns la nivelul de 33,2 milioane metri cubi miercuri, la pranz. De altfel, volumul de gaze s-a mentinut mai multe ore sub nivelul de 34 milioane metri cubi.
Potrivit Transgaz, starea optima a sistemului national de transport este cand Line Pack ajunge la circa 41 milioane metri cubi. Starea normala a Sistemului National de Transport este intre 38 milioane metri cubi si 44 milioane metri cubi. Starea de dezechilibru apare cand volumul de gaze este intre 33 milioane metri cubi si 38 milioane metri cubi, dar si intre 44 milioane metri cubi si 46 milioane metri cubi. Starile de risc apar cand Line Pack este sub 33 milioane metri cubi sau peste 46 milioane metri cubi.
„Starea de dezechilibru pentru SNT, asa cum este mentionata mai sus (cand LP este cuprins intre 33,0 38,0 mil.Sm3 sau LP este cuprins intre 44,0 46,0 mil.Sm3), nu are ca si consecinta efectiva o stare de pericol cu privire la transportul gazelor in sistemul national de transport gaze ci este o consecinta directa a unor stari si consumuri exceptionale.
O astfel de clasificare stabileste punctul de plecare de la care Operatorul Sistemului National de Transport incepe sa ia masurile prevazute de Regulamentele europene si legislatia nationala, in vederea mentinerii in parametrii optimi transportul de gaze la nivel national„, potrivit datelor de pe site-ul Transgaz.