Tribunul Marlania Mare

Corneliu Vadim Tudor si-a axat ascensiunea pe un ziar de scandal, revista „Romania Mare”, care, la inceputul anilor ‘90, era folosita de regimul Iliescu pentru punerea la punct a adversarilor politici. In epoca sunt celebre murdariile publicate de Vadim si faptul ca acesta era folosit ca portavoce de fostii securisti si militieni. „Colaborarea” continua si astazi.

”Tribunul” a fost folosit de unii sau altii pana acum in diverse jocuri politice. De catva timp, insa, se pare ca nu mai poate fi tinut in frau. Deja, simte mirosul puterii. Structura sa umana il face – in momentul de fata, odata cu „debarcarea” lui Traian Basescu, sa se simta pe cai mari. Si, bineinteles, albi. Vadim nu are programe politice. Nici macar schite.

„Sloganurile” electorale se refera la „distrugerea Mafiei”, transformarea Romaniei „intr-o tara ca soarele de pe cer”. Distrugerea coruptiei? „Impuscaturi pe stadioane”, spune Vadim. „Confiscarea averilor”, spune acelasi tribun.

In rest, Vadim isi complecta mesajul cu injurii la adresa minoritatilor – in special unguri – si nu uita sa aminteasca cate a patit el pe vremea lui Ceausescu. „Argumentul suprem” al lui Vadim este ca PRM nu a fost niciodata la guvernare si de aceea ar trebui votat. Minciuna! PRM a facut parte din celebrul „patrulater rosu” care a sustinut guvernul Vacaroiu.

V.C. Tudor are si afinitati mai mult sau mai putin declarate cu Miscarea Legionara. E turbulent si foloseste un nationalism retrograd. Se afla – si nu neaga acest lucru – in zona de influenta a grupului din jurul lui Iosif Constantin Dragan, numarul doi in „Top 300 cei mai bogati romani“ si un sustinator activ al extremei drepte.

Tribunul a prins la cativa nostalgici comunisti printr-o singura arma politica: injuratura. Una dintre eminentele cenusii ale lui a fost Ioan Coja, lider al Vetrei Romanesti si cel care neaga Holocaustul in Romania. Scrie in „Romania Mare”, dar face proiecte politice pentru Gigi Becali.

Coja a fost cel care a intermediat alianta de scurta durata intre PRM si Noua Dreapta, o grupare fascista care foloseste zvastica drept simbol.

De ce este Vadim antinationalist?

Pentru ca, dupa ce a tunat si a fulgerat, timp de 17 ani impotriva „iredentismului ungar” si a Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, a spus, intr-un discurs in plenul Senatului, ca „este dispus, pentru a scapa de Basescu, sa colaboreze chiar si cu UDMR, pentru ca in interiorul acestei formatiuni politice nu toti sunt teroristi!“

Care om politic ar fi putut sa faca o asemenea gafa monumentala in afara celui care, de cand a intrat in politica si pana acum, n-a facut altceva decat sa arunce cu laturi in toata lumea, pentru ca mai apoi sa linga excrementele proprii de pe cei atacati.

Cine a crezut in nationalismul prefacut al lui VC s-a inselat, asa cum s-au inselat si aceia care au pus botul la atacurile sale impotriva lui Iliescu. Vadim a reusit performanta de a destabiliza tara ori de cate ori aceasta a trecut prin clipe grele. Cu discursuri patriotice, a prins la oamenii simpli, in special la cei din Ardeal, pentru ca a atacat dur tocmai „terorismul maghiar”.

In timpul guvernarii PSD, desi Ion Iliescu instaurase deja o dictatura acerba, Tudor nu si-a aratat vitejia, nu a luptat pentru debarcarea politrucului, in schimb s-a strambat a sila si a scuipat in san cand a vazut vreun maghiar prin preajma. „Ungurii n-au ce cauta in guvernarea tarii!” Iata ca, acum, chiar el i-a adus, ba mai face si aliante cu ei.

Unde mai este atunci „interesul national”, trambitat pe toate paginile „Romaniei Mari”? Il acuza pe Traian Basescu de „coruptie”. Dar uita ca tocmai la el in partid, o intreaga organizatie judeteana a fost arestata, zilele trecute, pentru o inselaciune de 220.000 de euro. Inselatul: Statul Roman, teparii: liderii PRM Maramures.

Face circ in Parlament pentru ca nu stiu care deputat „a votat la doua maini!” Dar de ce nu ne spune „magnificul”, „stralucitul”, „unicul” despre modul rusinos in care proprii sai parlamentari si-au cumparat locurile in Parlamentul Romaniei? A uitat? Sa-i improspatam memoria: Cei mai multi bani la PRM i-a dat Petru Calian, in prezent presedinte PC Cluj si deputat.

El a contribuit in campania electorala din 2004 cu peste 26.628 de lei noi, adica aproape 270 de milioane de lei vechi. In 2005 a migrat la PC. Nu mai voia sa „cotizeze”. Un alt nemultumit de ceea ce ajunsese PRM a fost Marinel Andro, actualmente presedinte al PC Cluj-Napoca si consilier judetean.

In campania din 2004 a PRM, Andro a cotizat cu 4.784 lei, pentru „a-si satisface dorinta cea mai mare, aceea de a ajunge consilier local pe lista Romaniei Mari”. Tot din cauza banilor ceruti spaga de locotentii VC-ului, s-au hotarat sa-l urmeze pe Calian la PC si consilierii Calin Ovidiu, Marie Helene Malai si Teodor Nut.

Dupa ce a intrat in PC, Calin Ovidiu, care donase PRM-ului in campanie 13.552 de lei, a ajuns secretar de stat la Ministerul Comunicatiilor.

Un sumar al banilor ce au cumparat locuri in PRM: Miclea Ion – 28.000 lei, Mircea Petric – 4.450 lei, Calin Ovidiu Vasile – 13.522 lei, Petru Calian – 26.628 lei, Marinel Andro – 4.784 lei, Virgil Pop – 3.600 lei, Marie Helene Malai – 8.704 lei, Dan Brudascu – 3.750 lei, Teodor Nut 2.950 lei, Gheorghe Funar – 6.600 lei.

Una peste alta, „marele pamfletar, om politic si scriitor” care se crede, Vadim nu a ramas, prin inversunarea cu care a contribuit la lasarea tarii fara un presedinte credibil, in Istorie. Nici macar ca figurant.

Si de ce este Corneliu Vadim Tudor un lingau turnator?

Iata ce-i scria acesta lui Ceausescu, prin anii ’80, atunci cand Traian Basescu nu avea timp de pupicurisme, ci isi vedea, onorabil, de meseria lui. Cu un singur comentariu, legat de felul in care se incheie misiva – „cu respect filial“ – dovada ca tanarul Cornelus se simtea, de pe-atunci, copilul lui Ceausescu Nicolae.

„Tovarasului NICOLAE CEAUSESCU, secretarul general al PCR, presedintele Republicii Socialiste Romania. Mult iubite si stimate tovarase Nicolae Ceausescu, Ma vad nevoit sa va scriu din nou, desi cunosc cat de pretios este timpul Dumneavoastra.

As dori respectuos sa va solicit, in calitatea pe care o aveti, aceea de instanta suprema a tarii si partidului, sa dispuneti analizarea si solutionarea unui grav litigiu scriitoricesc si politic.

Este vorba despre o serie de discutii purtate in jurul volumului meu de poezie si publicistica revolutionara „Idealuri” (Editura Eminescu, 1983), intocmit special pentru glorioasa Dumneavoastra aniversare de la inceputul acestui an. Am scris cu multa dragoste aceasta carte, al carei Erou principal sunteti Dumneavoastra.

Este o carte de istorie nationala, axata mai cu seama pe problemele de educatie patriotica a tinerei generatii, paginile ei fiind populate de figurile ilustre ale cititorilor de tara: Burebista, Decebal, Traian, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Al.I.Cuza, precum si de acelea ale marilor tribuni ai spiritualitatii noastre: Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri.

Sunt versuri si articole inchinate patriei si partidului, eroicei noastre istorii nationale, galeriei de aur a neamului, pe care o incununati in chip stralucit Dumneavoastra, cel mai de seama barbat de stat din intreaga existenta a Romaniei.

La propunerea mea, tovarasii Petru Enache si Gheorghe Pana au aprobat ca festivitatea lansarii acestui volum sa fie organizata la Clubul Uzinelor „23 August” din Capitala – in inima muncitorimii bucurestene. Aceasta s-a petrecut, nu intamplator, chiar in dupa-amiaza zilei de 26 ianuarie, ziua Dumneavoastra de nastere, in fata unei sali arhipline.

Toti cei care am vorbit cu acest prilej am omagiat personalitatea Dumneavoastra, insemnatatea istorica a aniversarii celor 50 de ani de activitate revolutionara pe care ati desfasurat-o si o desfasurati in slujba idealurilor vitale ale natiunii romane, a cauzei socialismului si pacii in lume.

Iata insa ca luni, 31 ianuarie, in cadrul unei sedinte de Birou a Uniunii Scriitorilor, criticul literar Mircea Iorgulescu a atacat cu o violenta rar intalnita toata aceasta manifestare.

Pe scurt, au fost proferate urmatoarele grave calomnii: ca eu sunt un impostor, ca prin lansarea acestui volum la uzina s-a comis o greseala ireparabila, ca muncitorii au fost adusi cu forta, ca e incalificabila publicarea in „Luceafarul” a cuvantului rostit de Marian Avram si ca, in concluzie, printr-o asemenea festivitate noi am murdarit aniversarea Presedintelui tarii.

Toate aceste afirmatii necontrolate, care pot fi verificate lesne, intrucat exista stenograma, reprezinta un atac neloial la persoana, dar si o jignire la adresa colectivului de la „23 August” si a Comitetului Municipal Bucuresti al PCR, sub egida caruia s-a desfasurat lansarea. Aflu ca, din nefericire, atat presedintele Uniunii Scriitorilor, D.R. Popescu, cat si alti tovarasi cu functii de raspundere prezenti acolo n-au luat nici o atitudine si au pastrat o tacere reprobabila.

Or, a tacea inseamna a consimti. In cadrul aceleiasi sedinte, de altfel, au fost rostite critici neprincipiale si extrem de dure impotriva ziarelor „Scanteia”, organ al CC al PCR, si, respectiv, „Scanteia tineretului”, organ al CC al UTC.

Este oare aceasta menirea Uniunii? Eu nu afirm ca volumul meu e infailibil, ca nu poate fi supus discutiei. Sunt pe deplin de acord cu critica, numai ca ea trebuie facuta principial, cu argumente intemeiate pe adevar si obiectivitate.

Oare poate cineva, in tara aceasta, dupa aproape patru decenii de socialism, sa impiedice un tanar scriitor si ziarist, nascut in acest regim, membru de partid, sa cante istoria nationala si sa impartaseasca bucuria sa cu cei mai de frunte muncitori ai Capitalei? De ce n-au facut si cei de la Uniunea Scriitorilor o festivitate similara, intrucat exista numeroase intreprinderi in Bucuresti si in tara dornice sa se intalneasca cu scriitorii?!

Din pacate, este posibil ca un tanar scriitor, devotat trup si suflet acestui partid, asa cum ma consider eu, sa fie judecat in chip iresponsabil pentru ca va inchina Dumneavoastra o carte.

Asta, in vreme ce unii dusmani din afara, cum sunt aceia de la „Europa libera”, ma ataca exact in aceiasi termeni! Pe cei din afara inca aa mai fi dispus sa-i inteleg: nu au tara, sunt tradatori de profesie, i-a batut soarta cum e mai rau, imi starnesc, deopotriva, repulsie si compasiune.

Dar ce ma fac cu colegii mei de breasla, cu acei cativa scriitori romani care fac o politica ciudata, insidioasa, mergand pana la rezistenta deschisa fata de linia promovata de partid?! Aceasta nedorita intamplare are un substrat politic foarte limpede si vine sa intregeasca o suita intreaga de actiuni ostile ideologiei noastre, intreprinse in ultimii ani de anumiti scriitori si oameni din conducerea Uniunii Scriitorilor.

Practic, prin incidentul de la Uniunea Scriitorilor, se incearca o sfidare si o infirmare a insesi politicii pe care partidul, Dumneavoastra personal, o promovati in domeniul literaturii.

Nutresc speranta ca viitoarea prezentare a cartii, pe care, de comun acord cu tovarasii Elena si Vasile Barbulescu, o voi face in mijlocul taranilor si muncitorilor din comuna Dumneavoastra natala, Scornicesti, nu va mai fi contestata atat de vehement.

In speranta ca scrisoarea mea nu v-a inoportunat si ca se afla in deplina conformitate cu principiile eticii si echitatii socialiste, va multumesc din inima si va asigur ca orice s-ar intampla, indiferent cat de grave vor fi acuzatiile pizmasilor si apatrizilor, va voi glorifica intreaga mea viata!

Cu deosebita dragoste si respect filial, Corneliu Vadim Tudor, 3 februarie 1983”