Sari direct la conținut
luni 23 noiembrie
AstraZeneca a spus luni că datele interimare ale studiilor clinice arată că vaccinul său contra noului coronavirus, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, poate avea o eficiență de circa 90% în cazul uneia dintre dozările testate,…
Patrick Quinn, cel a cărui bătălie personală cu boala Lou Gehrig a contribuit la campania de strângere de fonduri Ice Bucket Challenge, a murit la vârsta de 37 de ani, la peste 7 ani după…
Igor Dodon, încă președinte în funcție al Republicii Moldova, după ce a pierdut alegerile în fața Maiei Sandu, merge în localitățile în care a obținut cele mai multe voturi la scrutinul prezidențial și le muțumește…
Un accident în care au fost implicate mașini a avut loc luni dimineața pe Autostrada București-Pitești, în condițiile unui carosabil alunecos, transmite Mediafax. În urma accidentului șase persoane au fost rănite, iar patru dintre acestea…
Statele Unite au ajuns să înregistreze un deces Covid-19 pe minut și a raportat până acum un număr de peste 262.000 de decese și 12,5 milioane de cazuri, adică peste o cincime din bilanțurile noului…
Joe Biden intenţionează să îl numească pe diplomatul Antony Blinken în funcţia de secretar de stat al SUA, au indicat duminică mass-media americane, relatează AFP, citat de Agerpres. Antony Blinken, în vârstă de 58 de…
Preşedintele Klaus Iohannis va avea luni, la Palatul Cotroceni, o şedinţă cu miniştrii Apărării, Sănătăţii şi de Interne, pentru a clarifica toate aspectele care ţin de campania de vaccinare anti-COVID, scrie Agerpres. Întâlnirea va începe…
Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, originar din Insula Sardinia, are ambiții care țintesc Sfântul Scaun, dar capul Bisericii romano-catolice aflat acum în funcție, Papa Francisc, l-a demis din cauza presupuselor afaceri ilegale despre care a raportat…
Brusca decizie a Administrației Trump de a reduce programele Rezervei Federale (Fed) de creditare pentru cazuri de urgență e un joc păgubos, scrie The New York Times, citat de agenția Rador. Secretarul Trezoreriei (echivalentul ministrului…
Promisiunile electorale făcute de partide înainte de alegerile electorale trebuie întotdeauna luate ”cum grano salis”. Cu puțin umor. Există o percepție generală potrivit căreia partidele te mint ca să-ți ”fure” votul. E drept, nu ai…
Cum s-a reciclat Remus Truică, care-i căra geanta lui Năstase: din inculpat, în afacerist din umbră ● Daniel Florea, fostul primar al sectorului 5, a cheltuit nejustificat 50.000 de euro din bani publici pe călătorii…
duminică 22 noiembrie
Personalul din spitalele suport COVID va fi suplimentat cu studenți la Medicină care vor lucra pe posturi de asistenți, afirmă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El susține că până acum s-au înscris…
Marea Britanie ar putea aproba vaccinul Pfizer/BioNTech săptămâna aceasta, chiar înainte ca Statele Unite să îl autorizeze, scrie duminică site-ul The Telegraph, citat de Reuters. Citând surse guvernamentale, The Telegraph a scris că autoritatea britanică…
Statele Unite speră să înceapă campania de vaccinare împotriva Covid-19 înainte de jumătatea lunii decembrie, odată ce a obținut aprobarea autorităților sanitare și până la 20 de milioane de persoane ar putea fi imunizate înainte…
Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, medicul militar Valeriu Gheorghiță, spune că măsurile de protecție – masca și distanța fizică – vor trebuie respectate chiar și după vaccinarea anti-COVID. Întrebat, duminică seară, la Digi 24,…
Ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, se declară încrezător că Londra şi Bruxelles vor ajunge la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, dar subliniază că acesta nu trebuie încheiat „cu orice preţ”, potrivit DPA. „Cred…
Autorităţile din statul indian Madhya Pradesh au solicitat duminică poliţiei să demareze o anchetă după ce un membru al partidului de guvernământ a protestat la adresa unor scene din seria Netflix „A Suitable Boy”, în…
Poliţia a deschis dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce pe pe reţelele sociale a apărut un clip în care câţiva minori incendiază un cățel în comuna buzoiană Mărăcineni, a anunțat ministrul Afacerilor…
Pe lângă Institutul Cantacuzino, care va fi centru principal de depozitare a vaccinului anti-COVID-19, vor fi organizate și 6 centre regionale în spitale militare, care au capacitatea de a păstra vaccinul la o temperatură de…
Cancelarul german Angela Merkel şi vicecancelarul Olaf Scholz, ministru al finanţelor, i-au pregătit pe germani pentru eventuala înăsprire a actualului lockdown parţial, în perspectiva discuţiei cu şefii executivelor celor 16 landuri , prevăzută pentru miercuri,…
Spania va începe un program de vaccinare la scară largă împotriva coronavirusului în ianuarie și se aștează să acopere o parte substanțială a populației în șase luni, a declarat duminică premierul Pedro Sanchez, relatează Reuters.…
Doctorii elvețieni i-au îndemnat pe cei vulnerabili la complicații Covid-19 să își declare dorințele privind tratamentul la sfârșitul vieții în avans pentru a ajuta la reducerea presiunii asupra unităților de terapie intensivă, ceea ce a…
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, afirmă că Bucureștiul a ajuns la un platou în ceea ce privește cazurile de COVID-19, dar că nu se poate spune în acest moment că situația este…
O femeie în vârstă de 76 ani din Bihor pe care vecinii anunțaseră că nu au mai văzut-o de câteva zile a fost găsită căzută în casă de către un polițist, iar acesta a declarat-o…
Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a desemnat duminică pe diplomatul de carieră Faisal Mekdad în funcţia de ministru al afacerilor externe, post rămas vacant prin decesul lui Walid al-Moalem, au anunţat media de stat siriene, citate…
Palele unei turbine eoliene pot fi mai lungi decât aripa unui Boeing 747, astfel încât la sfârșitul vieții lor nu pot fi pur și simplu transportate în altă parte. Mai întâi, trebuie să tai prin…
Liderii statelor din G20 au promis, duminică, să depună ”toate eforturile” pentru a asigura o distribuire echitabilă a vaccinurilor împotriva COVID-19 în lume şi pentru a susţine ţările sărace ale căror economii au fost devastate…
Germania era văzută ca o baliză pentru alte țări europene în primul val al pandemiei și era lăudată pentru unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume, dar acum începe să lupte cu…
Un chef cu 44 de invitați a fost „spart” duminică de polițiști în orașul Brașov. Polițiștii au dat amenzi de 6.500 de lei și au împrăștiat petrecăreții, relatează Mediafax. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu…
Șase localități din jurul Capitalei – Berceni, Bragadiru, Clinceni, Dobroești, Mogoșoaia și Snagov – au rata de infectare la mia de locuitori de peste 11, cel mai mare indice – aproape 12 – fiind în…
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, va anunţa marţi primele nume ale celor care vor face parte din viitoarea administraţie de la Washington, a anunţat duminică Ron Klain, consilier apropiat al lui Biden, potrivit Reuters…
Șapte persoane rămase fără băutură la o petrecere au murit în Rusia după ce au băut dezinfectant pentru mâini, relatează Mediafax. The Sun scrie că nouă persoane au rămas fără băutură la o petrecere organizată…
Poliția Argeș a anunțat că a deschis un dosar penal pentru rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, după un val de critici în spațiul public legat de folosirea unui leu, care pare să fie rănit,…
Actriţa Draga Olteanu Matei a fost înmormântată cu onoruri militare, duminică, în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamţ. Dimineaţă, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost adus de la Cinematograful „Mon Amour” la Biserica „Sf. Ioan Domnesc” de…
Managerul Institutului “Marius Nasta” din Capitală, Beatrice Mahler, spune că un număr tot mai mare de pacienți ajung la spital direct în terapie intensivă, cu forme severe de pneumonie cauzată de COVID-19, ei nefiind testați…
Hotnews a luat legătura cu mai mulți medici din Iași, pentru a vedea cum arată în rândul acestora ideea de vaccinare anti-COVID cu un eventual vacacin autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului. Medicul Florin Roșu,…
Testele PCR sunt considerate standardul pentru diagnosticarea unei infecții cu coronavirus. Acestea evidențiază un număr record de infectări și care, raportate în mod repetat, au justificat recent lockdown-ul instituit în Germania, dar și în alte…
În timp ce toată lumea sărbătorește veștile promițătoare că nu unul, ci două vaccinuri împotriva Covid-19 s-au dovedit a avea o eficiență de cel puțin 90% în prevenirea bolii, sunt încă destule întrebări fără răspuns…
Enel transmite că „regretă orice disconfort resimțit de clienții săi și intervine prompt atunci când îi sunt semnalate astfel de cazuri”, compania reacționând astfel în urma unui articol de opinie în care este relatată experiența…
Prima zi de carantină în Ilfov vine și cu primele amenzi pentru ilfovenii care au încălcat restricţiile, după ce poliţiştii au legitimat peste 2.000 de persoane. Cei care nu aveau declaraţie pe proprie răspundere şi…
Susținătorii opoziției din Belarus au ieșit din nou în stradă duminică pentru a protesta față de președintele Alexander Lukașenko, care se confruntă cu o provocare fără precedent de la controversata sa realegere la începutul lunii…
În perioada următoare vor fi operaţionalizate încă 280 de paturi la terapie intensivă în 24 de spitale din țarp, susține ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. În același timp, el a precizat că încă se lucrează la…
Starea medicului rănit în incendiul de la Piatra Neamţ la sfârşitul săptămânii trecute este staţionară, a anunţat duminică ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. „Starea medicului din Belgia este staţionară. Este echilibrat hemodinamic şi hidro-electrolitic, îi fac…
Europa se confruntă cu un excedent de carne de porc, în condiţiile în care pandemia de coronavirus şi pesta porcină africană au redus vânzările, ceea ce face ca preţurile să scadă, conform Bloomberg. Germania, cel…
Ministerul francez de externe a cerut Pakistanului să retragă comentariile unui ministru care a susţinut că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îi tratează pe musulmani la fel cum procedau naziştii cu evreii în cel de-al doilea…
Președintele Tayyip Erdogan a spus că Ankara se consideră parte inseparabilă a Europei, transmite Reuters. Erdogan le-a spus membrilor partidului de guvernământ AKP că Uniunea Europeană ar trebui să-și respecte promisiunile în privința migrației și…
Cele mai multe cazuri noi de coronavirus – 1.222 – sunt raportate în continuare în București, iar județul cu cele mai multe îmbolnăviri – peste 600 – rămâne Brașov. Alte cinci județe din România au…
25 de județe și Capitala continuă să aibă au o rată de infectare de peste 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar Sibiul își menține cel mai mare indice din România, chiar dacă…
Gabriela Firea, fost primar general care locuiește în Ilfov, critică decizia autorităților privind carantinarea localităților din jurul capitalei și susține că măsura este absurdă în condițiile în care foarte mulți bucureșteni și-au făcut case în…
Alte 5.837 de cazuri de coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, la un număr mai mic de teste, însă, respectiv 20.740. Bilanțul a ajuns la 418.645 de îmbolnăviri, a anunțat…