marți 8 ianuarie
Arabia Saudită deportează zeci de etnici rohingya în Bangladesh
Zeci de etnici rohingya sunt deportați din Arabia Saudită în Bangladesh, deși aceștia sunt originari din Myanmar. Într-o filmare trimisă site-ului Middle East Eye pot fi văzuți mai mulți bărbați care așteaptă în linie în…Italia și Polonia negociază formarea unei ligi anti-Uniunea Europeană
Conducătorii Poloniei și Italiei și-au propus cimentarea ”relațiilor speciale” prin intermediul unei întâlniri care va avea loc în Varșovia și care are drept scop formarea unei noi ligi împotriva Uniunii Europene. Liga ar putea să…Danemarca plănuiește să își construiască un Silicon Valley european până în 2040
Danemarca plănuiește să construiască nouă insule artificiale la sud de Copenhaga într-o mișcare ce are drept scop atragerea investitorilor în zonă în condițiile existenței unei penurii de oferte pentru locuințe și spații pentru birouri, a…Franța va înăspri sancțiunile pentru protestele nedeclarate, susține prim-ministrul Edouard Philippe
Franța plănuiește să-și actualizeze legislația cu privire la protestele nedeclarate ca urmare a evenimentelor din ultima perioadă. În răspuns la mișcarea violentă ”vestele galbene”, prim-ministrul Edouard Philippe a spus luni că răspunsul guvernamental la nesupunere…Consiliul de Securitate se reuneşte miercuri pe tema situaţiei din Yemen
Consiliul de Securitate urmează să se reunească miercuri pentru a asculta raportul emisarului special al ONU pentru Yemen privind armistiţiul şi recentele eforturi de a găsi o soluţionare a conflictului, relatează AFP, potrivit Agerpres. După…Turcia îi va proteja pe luptătorii kurzi din Siria, afirmă Mike Pompeo
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a spus luni că Turcia a promis să îi protejeze pe combatanţii kurzi din Siria, chiar înainte de a pleca într-un turneu regional care are loc după decizia neaşteptată…FT: Ghosn respinge toate acuzațiile în prima apariție publică de la arestarea sa. CEO-ul Renault Ghosn, a fost adus în instanță purtând papuci de plastic, încătușat și cu o frânghie în jurul taliei
Carlos Ghosn și-a folosit prima apariție publică de la arestarea sa din noiembrie pentru a-și exprima „dragostea și aprecierea autentică” pentru Nissan și pentru a nega categoric toate acuzațiile și acuzațiile aduse împotriva lui, scrie…Cum ar putea Estul schimba politica germană în sens rău
În anul 2019 vor avea loc trei scrutine în landurile din estul Germaniei. Cum partidul de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania se află pe poziţii de top în sondaje, regiunea ar putea oferi o mostră a…Financial review Prima pagină a presei străine: Recession is coming. Analiștii recalculează în scădere prețul petrolului. Cum ar putea Estul schimba în rău politica germană. O privire spre UE în 2019 chiar dă fiori
Financial Times. Lawrence Summers: Trebuie să ne pregătim de recesiune. Excesul de austeritate este mai riscant decât risipa fiscală ● May luptă să-i convingă pe criticii acordului Brexit înaintea votului ● Les Echos: Cursul petrolului:…China şi Statele Unite se întorc la masa negocierilor
Negocierile dintre cele două ţări se reiau luni la Beijing. Negociatorii, care se reîntâlnesc pentru prima dată de la instaurarea unui armistiţiu, mai au timp până la începutul lui martie pentru a încerca să pună…Faze tari: China a construit o antenă de 17 ori mai mare decât suprafaţa Bucureştiului; Un bărbat din capitală s-a trezit că hoții i-au furat ușa de la portbagaj; Rezolvarea unei ”erori” din plante duce la creşterea culturilor cu 40%
China a construit o antenă de 17 ori mai mare decât suprafaţa Bucureştiului. Cercetătorii ce fac parte dintr-un proiect controversat din China au dezvăluit că centrul ce conţine o antenă cu unde radio masivă este…Marea Britanie va extinde zona de excluziune a dronelor din jurul aeroporturilor
Marea Britanie va extinde zona de excluziune a dronelor din jurul aeroporturilor și va acorda poliției noi puteri pentru a se ocupa de piloții de drone care încalcă legea și aparatele lor de zbor, a…Kim Jong Un efectuează o vizită în China (KCNA)
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, se află într-o vizită în China unde urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele chinez, Xi Jinping, a informat marţi agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, potrivit AFP. Kim Jong…Planul de pace israeliano-palestinian al lui Trump va fi prezentat peste “câteva luni”
Prezentarea planului de pace israeliano-palestinian al președintelui Donald Trump ar urma să aibă loc “în următoarele două luni”, a arătat duminică ambasadorul american în Israel, anunțând astfel o nouă amânare a prezentații acestui plan, potrivit…Caru cu vedete: Surpriză la Antena 1! Alex Velea, concediat de la “Acces Direct”; Poftiți în culisele celor mai noi show-uri de la PRO TV, Antena 1 și Kanal D; Globurile de Aur 2019. Ele au avut cele mai proaste apariţii de pe covorul roşu;
Globurile de Aur 2019. Ele au avut cele mai proaste apariţii de pe covorul roşu! Cu tot alaiul de stilişti, make-up artişti şi hair-stilişti, te-ai fi aşteptat ca toate starurile hollywoodiene să aibă apariţii fără…Netanyahu cere să se confrunte cu martorii care îl acuză de corupţie
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat la al patrulea mandat şi care candidează la alegerile din aprilie pe fondul unor acuzații de corupție, a cerut luni să se confrunte cu martorii statului, relatează Mediafax, care citează…Utile: Zahăr vs. Xilitol. Cum să scapi de dependenţa de zahăr; Provocarea de 28 de zile care îți va transforma radical corpul; Răceala care nu mai trece. Ce poate fi?
Zahăr vs. Xilitol. Cum să scapi de dependenţa de zahăr. Regula de bază: stabilirea celor trei mese principale şi două gustări; Nu sări peste nicio masă şi alege să consumi alimente uşoare; Cea mai bună…Donald Trump va vizita frontiera SUA cu Mexicul, pe fondul polemicilor privind zidul antiimigraţie
Preşedintele Donald Trump va efectua o vizită la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, în contextul crizei politice generate de intenţia sa de a construi un zid pentru a opri imigranţii, informează site-ul agenţiei Reuters, citat…Subiectele zilei: Guvernul şi-a dat derogare ca să poată minţi Parlamentul fără risc penal; DW: Cacialmiştii lui Dragnea pălmuiesc Germania ; Imagini rare şi spectaculoase din timpul construirii barajului Paltinu
Guvernul şi-a dat derogare ca să poată minţi Parlamentul fără risc penal. Premierul şi ministrul de Finanţe vor scăpa în acest an de răspunderea că bugetul trebuie să fie realizat în conformitate cu Legea responsabilităţii…Orban: L-am măsurat pe Cioloș în sondaje. Nu cred că va candida la prezidențiale
Ludovic Orban a declarat, luni la Digi 24, că nu crede că Dacian Cioloș va candida la alegerile prezidențiale, având în vedere cota de încredere pe care o are în sondaje. Președintele PNL a precizat…Cel puţin 13 săli de jocuri Escape Room au fost închise în Polonia după moartea unor tinere
Cel puţin 13 săli de jocuri de tip Escape Room au fost închise în Polonia în urma unui incendiu care a avut loc vineri în oraşul Koszalin din nordul ţării în care cinci adolescente şi-au…Greblă: Uneori la intervale diverse de timp, o grațiere, o aministie chiar este necesară
Secretarul general al Guvernului Toni Greblă a declarat, luni, la România TV, că „uneori la intervale diverse de timp, o grațiere, o aministie chiar este necesară”, precizând că este nevoie de un moment T0, de…Business report: Profeţia lui Vâlcov: cine a cumpărat acţiuni în "joia roşie", are câştig de două cifre la început de an; Puneți-vă centurile: Despre datele false de la Finanțe; Destrămarea socială a României continuă. Politici de echilibrare?
Puneți-vă centurile: Despre datele false de la Finanțe. Cifrele false ale creșterii economice, urmate de revenire după ce trece Legea Bugetului În septembrie 2017, estimarea de creștere economică pentru 2018 era de 4,5%. Însă Comisia…luni 7 ianuarie