Sari direct la conținut
duminică 4 decembrie
Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor, sustine ca UDMR nu poate negocia cu PRU, dar este deschisa la negocieri politice cu PSD si PNL dupa alegerile din 11 decembrie. Tamas spune ca, in opnia sa,…
Autoritatile din Ghana au descoperit o falsa ambasada SUA in capitala Accra, condusa de o retea infractionala, ce a emis timp de decenii vize autentice, dar obtinute ilegal, a anuntat Departamentul de Stat american, potrivit…
Vremea va fi rece in cea mai mare parte a tarii, in special dimineata si noaptea, cand va fi ger local in Maramures si in Transilvania, dar izolat si in restul teritoriului, informeaza Administratia Nationala…
Cresterile prevazute in proiectul Legii salarizarii unitare sunt in primul rand la salariile mai mici, in timp ce salariul premierului va scadea, a anuntat prim-ministrul Dacian Ciolos, potrivit Agerpres. „Ne-am planificat o crestere incepand de…
Politistii de frontiera din sectorul Deta – I.T.P.F. Timisoara au depistat 17 cetateni sirieni, care au incercat sa intre ilegal in Romania, pe jos, pe la frontiera verde. Duminica, in jurul orei 07.30, politistii de…
O reforma profunda in administratie cum avem noi nevoie, nu poate fi facuta si fara asumare politica, a declarat Dacian Ciolos intr-un interviu acordat Digi24pentru emisiunea „In fata ta”. „Reforma administratiei pe care am asumat-o…
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca, la ora 12:15, traficul rutier era intens pe DN1, pe Valea Prahovei, pe sensul de mers catre Bucuresti. Se circula in coloana de la iesirea…
Aproximativ 6,4 milioane de austrieci sunt chemati duminica la urne sa-si aleaga presedintele cu ocazia repetarii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, care ar putea avea drept rezultat alegerea primului sef de stat de…
Duminica, in Italia, se desfasoara unul din cele mai importante referendumuri din ultimii ani. Italienii sunt chemati sa spuna DA sau NU unei ample reforme constitutionale, propusa si sustinuta de actualul prim ministru Matteo Renzi.…
„Cel mai probabil, cresterea economica va incetini in 2017 la aproximativ 3,2% de la un nivel estimat de 4,5% in 2016. Stimulul fiscal foarte generos din 2016 nu va mai putea fi repetat in 2017…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump a mers sambata seara la un bal mascat cu tema „Nelegiuiti si Eroi” tinut la casa din Long Island a unui important donator electoral, dar vestimentatia sa nu a…
Incendiul care a cuprins, duminica, biserica rupestra din satul Alunis, comuna buzoiana Colti, important monument istoric construit in anul 1277, a fost stins. Flacarile au afectat constructia din lemn a bisericii, dar pompierii au reusit…
Dezvoltarea puternica a tehnologiei masinilor electrice, aflata deocamdata intr-un stadiu incipient, va reduce cu 10% cererea mondiala de benzina pana in 2035, potrivit unui studiu realizat de Wood Mackenzie, un consultant in industria petroliera, citat…
Presedintele Raul Castro a promis sambata noaptea, in fata a zeci de mii de cubanezi adunati in piata Revolutiei din Santiago de Cuba la un eveniment de comemorare a liderului revolutionar Fidel Castro, ca va…
Traian Basescu, ii invita pe Alina Gorghiu si pe Liviu Dragnea la o dezbatere despre programele electorale ale PMP, PNL si PSD care sa aiba loc joi la TVR sau la Romania TV. „Multe din…
Laudatorii si protectorii managerului de la Malaxa ii sterg la propriu urmele,afirma Tolo.rointr-un nou articol privindu-l pe fostul sef al spitalului in care se afirma si ca Secureanu a dat contracte de 730.000 de lei…
Aproximativ 50,7 milioane de alegatori italieni sunt chemati duminica la urne pentru a-si exprima opinia cu privire la reformele constitutionale propuse de actuala guvernare, intr-un referendum extrem de controversat, care a divizat in ultimele luni…
sâmbătă 3 decembrie
A murit Fidel Castro. „Ultima mare figură politică a secolului 20”, a clamat stânga planetară prin guri de președinți de stat, de prim-miniștri, de scriitori, de fotbaliști, de idealiști nevindecați și nevindecabili după suta de…
Un tanar solicitant de azil din Afganistan, in varsta de 17 ani, a fost arestat sub acuzatia ca a violat si ucis o studenta de 19 ani, au anuntat sambata politia si parchetul din Freiburg,…
Tanarul de 28 de ani care, vineri seara, a ucis doi oameni si a ranit alti doi, in satul doljean Palilula, iar apoi s-a sinucis vindea arme pe internet, pe forumuri pentru motociclisti. In urma…
Jeremy Clarkson a sarnit un nou scandal, in cel mai recent episod din noul sau show The Grand Tour, dupa ce a aparut pe scena conducand o „masina fara sofer” care in realitate era pusa…
Sute de mii de coreeni au manifestat sambata la Seul pentru a sasea saptamana consecutiv pentru a cere demisia presedintei Park Geung-Hye, acuzata de trafic de influenta, scrie AFP. Participarea a atins un record, potrivit…
Primarii din Paris, Madrid, Atena si Mexico City s-au angajat in mod oficial sa elimine pana in 2025 masinile diesel, anuntul fiind facut la o conferinta de mediu in Mexic, scrie The Guardian. Unele orase…
Presedintele PNL, Alina Gorghiu, a lansat un apel catre presedintele PSD, Liviu Dragnea, de a intra intr-o dezbatere, provocarea fiind lansata in timpul unui miting electoral regional organizat sambata seara, in Piata Unirii din Iasi,…
Mult-aclamatul scriitor George R. R. Martin, autorul celebrei serii literare „A Song of Ice and Fire” (”Cantec de gheata si foc”), ce sta la baza serialului de televiziune „Game of Thrones” (”Urzeala tronurilor”), a fost…
Un barbat care incerca sa-si detoneze centura cu explozibil a fost ucis in fata celui mai mare centru comercial din Baku, au anuntat autoritatile locale, citate de AFP. Barbatul, identificat de politie ca fiind Jami…
Avocatul Veronel Radulescu, in varsta de 56 de ani, din judetul Valcea, cunoscut ca aparator al lui Dan Sova, Paul Lambrino sau Ovidiu Tender, a fost transportat, sambata dupa-amiaza, cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic…
Proiectul legii salarizarii personalului platit din fonduri publice are un impact bugetar de 19,5 miliarde de lei si prevede cresteri mai mari pentru categoriile care nu au beneficiat in ultimii ani de majorari salariale, a…
Cel putin 9 persoane au murit si 13 sunt date disparute in urma unui incendiu care a izbucnit in timpul unei petreceri organizate intr-un depozit din Oakland, California, scrie presa locala, citata de Reuters. Potrivit…
Incendiul de la groapa de gunoi Glina, care a cuprins o suprafata de aproximativ 6.000 de metri patrati, a fost stins dupa 12 ore, a declarat sambata, pentru News.ro, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru…
Seful Comisiei de Supraveghere si Reforma Guvernamentala din Camera Reprezentantilor, Jason Chaffetz, a declarat, pentru Agerpres, ca Donald Trump, in calitate de presedinte al Statelor Unite, va realiza repede care sunt tarile prietene, iar Romania…
Un cetatean romano-american a fost condamnat miercuri la 10 ani de inchisoare, sub acuzatia ca a incercat sa vanda arme unor informatori sub acoperire care i-au spus ca negociaza in numele gruparii rebele columbiene FARC,…
Presedintele PMP, Traian Basescu, a declarat sambata, la Resita, ca exclude orice guvernare cu PSD si ALDE, potrivit Agerpres. ‘Vrem sa fim la guvernare, dar nu in orice conditii si nu cu oricine. Exclud orice…
Deputatul PSD Victor Ponta a acuzat-o pe liderul PNL Alina Gorghiu de „prostitutie politica”, in urma afirmatiilor ei pe tema USL, ea raspunzandu-i ca fostul premier are limbajul lui Traian Basescu si ca isi imagineaza…
Ministrul Muncii, Dragos Pislaru, a anuntat, sambata, de Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati, ca ministerul a elaborat un proiect de lege potrivit caruia firmele care angajeaza persoane cu dizabilitati sunt obligate sa creeze conditii…
Un accident rutier s-a produs sambata la intersectia Sos. Cotroceni cu Piata Leu, dupa ce un autoturism nu a acordat prioritate unei ambulante SMURD, au anuntat pentru Agerpres surse din Brigada Rutiera. In urma accidentului,…
Turistii care se afla in aceasta perioada in statiunile de pe Valea Prahovei pot practica sporturi de iarna pe partiile din Azuga, unde stratul de zapada artificiala si naturala masoara 30 de centimetri, informeaza Agerpres.…
Patru pistoale modificate au fost ridicate de anchetatori, vineri seara, din subsolul casei din Palilula in care tanarul care a ucis doi barbati, tata si fiu, si a ranit alti doi, locuia alaturi de concubina,…
Telescopul Spatial Hubble, proiect NASA/ESA, a observat in detaliu structura complicata a galaxiei NGC 4696, scrie Space Telescope. Galaxia eliptica este o excentricitate cosmica frumoasa, cu un miez luminos invelit intr-un sistem de filamente intunecate,…
Aproximativ 200 de persoane au protestat, sambata, in Piata Victoriei, in legatura cu nerespectarea legislatiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, nerespectarea Conventiei ONU si gradul ridicat de saracie in randul acestor persoane, informeaza Agerpres. Organizat…
Surpriza uriasa de 1 decembrie. „Romanie, tara mea” poezia scrisa si recitata, de actorul Adrian Vancica, sau Celentano din ”Las Fierbinti”, a miscat milioane de romani. Citeste mai mult pe Stirile ProTV
China a lansat sambata un protest diplomatic, dupa ce presedintele ales Donald Trump a purtat o convorbire telefonica cu presedinta taiwaneza Tsai Ing-wen, insa a dat vina pentru insula autonoma, despre care Beijingul sustine ca…
Un avion bimotor al politiei indoneziene, cu 15 persoane la bord, a disparut sambata de pe radare, in timp ce se indrepta catre insula Batam, la sud de Singapore, au anuntat politia si serviciile de…
Patru persoane au fost ranite intr-un accident produs sambata dimineata la Gyor, oras aflat la 130 de kilometri de Budapesta, in care a fost implicat un autocar in care se aflau 46 de cetateni romani.…
Aproape 20 de localitati din partea estica a tarii au ramas fara energie electrica din cauza ninsorii si a vantului puternic inregistrat in cursul noptii de vineri spre sambata, trei dintre acestea fiind din judetul…
Managerul Spitalului Sfanta Maria din Bucuresti, Narcis Copca, le-a transmis expertilor straini care ar urma sa faca verificari impreuna cu Corpul de control al Ministerului Sanatatii sa nu vina la unitatea sanitara in 8 decembrie,…
Presedintele american Barack Obama a blocat, printr-un decret semnat vineri, preluarea companiei germane Aixtron, in care exista si un pachet de actiuni american, de catre grupul chinez de investitii Fujian, informeaza Reuters. Aixtron este un…
Telecabina de la Balea va fi repornita in cursul zilei de sambata, cel mai probabil dupa ora 12.00, acesta fiind singurul mijloc de transport pe distanta de 3.700 de metri, dupa ce Transfagarasanul a fost…
Politia thailandeza a arestat sambata un activist anti-junta pentru defaimarea monarhiei, informeaza Reuters. Activistii pentru drepturile omului spun ca este primul caz de lezmajestate de la proclamarea noului rege, pe 1 decembrie. Regele Maha Vajiralongkorn…
Incendiul de la groapa de gunoi Glina izbucnit sambata dimineata s-a redus in intensitate, a declarat pentru Agerpres purtatorul de cuvant al ISU Daniel Vasile. La fata locului actioneaza trei autospeciale de stingere, un dispozitiv…