marți 19 iunie
Florin Georgescu se adapteaza pietei imobiliare. Ministrul a taiat 600 de lei din chiria lunara a unuia din apartamentele pe care le detine. ASE i-a taiat 4.000 de lei din indemnizatia de profesor
Noul ministru al Finantelor, Florin Georgescu a redus chiria perceputa pentru unul din apartamentele pe care le detine cu aproape 600 de lei, percepand pentru cele doua camere situate in zona Bibescu Voda circa 1870…Romanian PM Victor Ponta dismisses accusations of plagiarism, says President Basescu is behind them
Romanian prime minister Victor Ponta dismissed accusations of plagiarism in the case of his his PhD thesis in statements he made on Monday evening and Tuesday morning. He said he was ready to stand before…Victor Ponta, doctor in impostura
Ce par să aibă în comun domnii Beuran, Oprescu, Şova, Mang sau Ponta? Impostura intelectuală, întâi de toate, și abia apoi socialismul. Faptele se cunosc. Ne-am obişnuit, de altfel, cu reacţia călduţ-anemică a tuturor miniştrilor…Camera Deputatilor: Curtea Constitutionala nu se poate pronunta pe hotararile Parlamentului. Proiectul trebuie sa treaca si de Senat
Proiectul de lege privind eliminarea atributiilor Curtii Constitutionale de a se pronunta pe constitutionalitatea hotararilor Parlamentului a fost adoptat de Camera Deputatilor cu 168 de voturi pentru, un vot impotriva si 16 abtineri. Liderul PDL,…Cod galben de canicula in intreaga tara, de miercuri pana vineri
Meteorologii au emis marti dimineata o atentionare cod galben de canicula pentru intreg teritoriul tarii, valabil de miercuri pana vineri. In cursul dupa-amiezelor va fi canicula, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35 –…Victor Ponta: Am gasit acte semnate de Adriean Videanu prin care Hidroelectrica exporta ieftin energie la societati din Cipru si energia ajungea la Piatra Neamt
Premierul Victor Ponta a declarat marti ca va pune la dispozitia DNA si DIICOT acte semnate in 2010 de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, acte despre care Ponta sustine ca ar fi dat unda…Platesti cinci nopti de cazare la mare si primesti inca doua gratuite. Vezi cum poti avea aceasta oferta
Turistii care achita la agentiile de turism mai mult de cinci zile de cazare la mare pana la 15 iulie pot primi pentru pretul platit, una sau doua nopti gratuite de cazare, a anuntat Asociatia…VIDEO Microsoft a prezentat tableta Surface, incercand sa intre pe o piata unde Apple iPad face legea
Microsoft a prezentat la Los Angeles tableta numita Surface care va fi disponibila in doua versiuni si va fi lansata anul acesta, compania incercand sa intre pe o piata a tabletelor unde iPad detine o…Sibex, jurnal bursier: Aurul a crescut cu 3,8$ pentru scadenta iunie, dar a suferit o corectie de 6,5$ pentru scadenta august
Piata Sibex a inchis prima sedinta a saptamanii fara o directie clara. Indicele Dow Jones a inregistrat o usoara scadere, de 23 de puncte pentru scadenta septembrie si 5 puncte pentru finalul anului. Pretul unciei…Premierul Ponta: Guvernul nu mai trebuie sa intervina in cazul ICR
Premierul Victor Ponta este de parere ca Executivul nu mai trebuie sa intervina in cazul Institutului Cultural Roman si sustine ca Senatul are dreptul constitutional si legal sa se asigure ca milioanele de euro de…G20 vrea reducerea masurilor de austeritate in Europa
Tarile dezvoltate si tarile emergente din G20, reunite in statiunea mexicana Los Cabos, vor cere atenuarea masurilor de austeritate fiscala in Europa in contextul recesiunii economice, a afirmat un oficial american participant la summit citat…O locomotiva s-a rasturnat in judetul Brasov. Nu exista victime
O locomotiva s-a rasturnat, marti dimineata, in zona Garii Timisul de Jos din judetul Brasov, iar un echipaj de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta se afla la fata locului, primele informatii aratand ca nu…Victor Ponta despre acuzatiile de plagiat: Sursa anonima la revista Nature este Daniel Funeriu; sunt masuri securiste/ Singurul repros care mi se aduce este ca nu am pus autorul in subsolul paginii si l-am pus la sfarsit ca bibliografie/ Nu-mi dau demisia din functia de premier
Premierul Victor Ponta a sustinut o conferinta de presa marti dimineata, in care a venit cu lucrarea sa de doctorat, pe care le-a prezentat-o jurnalistilor. Ponta a declarat ca el a trecut la bibliografie autorii…Primele corturi medicale anticanicula, montate de marti in zonele aglomerate ale Capitalei
Administratia Spitalelor va monta, incepand de marti, primele corturi medicale dotate cu aer conditionat, medicamente si aparatura de specialitate, avand in vedere temperaturile ridicate din urmatoarea perioada. Aceste corturi vor fi amplasate in centru si…Marti: Cotatia petrolului evolueaza mixt
Cotatia petrolului evolueaza mixt marti dimineata, in Asia, optimismul adus de victoria dreptei pro-europene din Grecia fiind in mod clar temperat de preocuparile legate de Spania. Un baril de titei „light sweet crude” cu livrare…Onoarea de a da banii mei Metrorexului…
Deoarece copilul meu a implinit 7 ani si e prea mare ca sa mai treaca pe sub incomodele bariere de la metrou, am hotarat ca e momentul sa aiba o cartela proprie de metrou, cu…Tarile din G20 vor lua "masurile necesare" pentru a stimula cresterea economiei
G20 se vor angaja sa sustina crestere economica si sa apere locurile de munca pentru a revigora economia globala, in timp ce in tarile din Zona euro isi vor apara moneda unica impotriva atacurilor de…Europenii din G20, hotarati sa apere moneda euro de presiunile pietei
Tarile din Zona euro membre ale G20 sunt hotarate sa apere moneda euro impotriva atacurilor de pe pietele financiare, potrivit unui comunicat final al summit-ului din Los Cabos (Mexic), citat de AFP. „Intr-un context al…Utile: E bine sa scoatem de tot grasimile din dieta? Declaratiile surprinzatoare ale nutritionistilor; Oamenii de stiinta au calculat care este cel mai sanatos meniu din lume; S-a dezvaluit secretul orgasmului
E bine sa scoatem de tot grasimile din dieta? Declaratiile surprinzatoare ale nutritionistilor. Desi aproape ca a devenit o moda scoaterea grasimilor din alimentatie, medicii spun ca acest obicei nu e tocmai sanatos, mai ales…Bancul zilei: Nici iadul nu mai e ce a fost
Nici iadul nu mai e ce a fost Unu’ moare si ajunge in iad. Acolo, descopera ca exista cate un iad pentru fiecare tara . Merge in iadul german si intreaba: – Ce ti se…Lucian Bode, la TVR Info: Hidroelectrica a inregistrat profit de 4,5 milioane de euro in primele 5 luni/ E inadmisibil sa soliciti insolventa
In perioada ianuarie-mai 2012, compania Hidroelectrica a inregistrat profit de aproximativ 4,5 milioane de euro, a declarat luni la TVR Info, fostul ministru al Economiei, Lucian Bode. „Sa nu confundam profitul cu datoriile; pentru ca…Faze Tari: Mac, mac! 5.000 de rate trec autostrada; Tuning dus la extrem: un Tico care merge cu rotile aproape la orizontala; Rotunda, localitatea cu 200 de case parasite. Satul-fantoma
Mac, mac! 5.000 de rate trec autostrada. Haos si o macaiala generalizata! Asa se poate descrie calvarul petrecut duminica pe una dintre cele mai traficate autostrazi din estul orasului Taizhou. Nu mai putin de 5.000…Politic Show: Scandalul ICR, comparat cu episodul Basescu-Raed Arafat; Blaga asteapta mutarea lui Basescu; Cei noua care vor decide soarta PDL
Prima confruntare pentru sefia PDL. Democrat-liberalii se reunesc astazi, la Palatul Parlamentului, in sedinta Consiliului National de Coordonare (conducerea extinsa a partidului), pentru a stabili calendarul depunerii candidaturilor si organizarea Conventiei Extraordinare din 30 iunie,…Business Report: Daca ar putea, chinezii ar cumpara cu totul bucata aceasta din Europa; Ce ascunde Hidroelectrica?; Care sunt tarile care aloca cei mai multi bani pentru cercetare. Cum sta Romania la acest capitol?; Daniel Constantin: Sistemul de irigatii, din fonduri structurale, prima prioritate a MADR – interviu
Daca ar putea, chinezii ar cumpara cu totul bucata aceasta din Europa. China este foarte dependenta de resursele minerale si de comertul transoceanic pentru a-si alimenta cresterea economica rapida, se arata intr-o analiza Stratfor. In…Subiectele Zilei: Mafia organelor: 1 million de euro valoreaza pe piata neagra corpul unui roman; Cel mai fericit angajat al CFR. Ocolul pamantului cu trenul; Familia Poteras, contracte mascate cu Posta Romana; Mormonii cu cas la gura isi rup talpile degeaba
Cel mai fericit angajat al CFR. Ocolul pamantului cu trenul. O fosta angajata a CFR se poate lauda acum, la varsta pensionarii, ca nu a irosit deloc oportunitatea oferita de compania de stat de a…Poza zilei: Cine pe cine plagiaza?!
Dezbatere la Antena 3 🙂 NOTA: Ai un banc, un clip, o poza funny? Vrei sa le impartasesti si celorlalti cititori? Atunci asteptam propunerile tale pe adresa fun@hotnews.roCaru' cu Vedete… de la Cancan: La un pas de tragedie dupa petrecerea Crudutei. Pamfile a vrut sa se omoare si a ajuns in coma la spital; De unde a avut Mihaela Tatu bani sa se opereze si sa plece in lume?; Imbratisari stranse sub privirile indiferente ale lui Mihai Bendeac. Mugur pazea, Tania te vrea
La un pas de tragedie dupa petrecerea Crudutei. Pamfile a vrut sa se omoare si a ajuns in coma la spital. De ziua Crudutei, colegii sai de la emisiune i-au organizat acesteia o surpriza. Frumoasa…Membrii G20 afirma ca Grecia va ramane in zona euro insa trebuie sa isi respecte angajamentele
G20 afirma in proiectul de comunicat final ca „Grecia este si va ramane in zona euro” insa ca ea „trebuie sa isi respecte angajamentele” pentru redresarea situatiei sale economice si financiare, a declarat luni presedintia…Presa internationala despre alegerile din Grecia: Grecia, in cursa pentru formarea unei coalitii guvernamentale; Guvernul grec va fi fortat sa ceara o a treia transa de imprumut; Atena nu a iesit inca la liman; Alegeri in Grecia: Deja vu?
Antonis Samaras, liderul partidului grec de dreapta Noua Democratie, a afirmat luni ca trebuie format imediat un guvern de „consens national”, dupa intalnirea cu presedintele republicii, Carolos Papoulias. Papoulias i-a incredintat acestuia un mandat „exploratoriu”…Ponta: Am un sentiment pozitiv cu privire la modul in care OMV va contribui la trecerea printr-o perioada dificila
Primul-ministru Victor Ponta a declarat, luni seara, ca s-a intalnit la Viena cu reprezentanti ai unor importanti investitori in Romania, punctand ca a discutat si cu presedintele OMV si ca are un sentiment pozitiv cu…luni 18 iunie