Un iesean printre gloantele din Kosovo

Unul dintre jandarmii ieseni care a participat timp de un an la misiunile din Kosovo, plutonierul Adrian Sindeanu, povesteste, in exclusivitate pentru cititorii „Jurnalului de Est“, prin ce a trecut si cum s-au desfasurat principalele misiuni.

Ruinele si civilizatiile din Kosovo i-au socat pe romani

150 de jandarmi romani s-au imbarcat intr-o cursa speciala pe 20 februarie 2003, avind ca destinatie localitatea Pristina. Printre ei, se aflau doar cinci moldoveni. Prima impresie pe care au avut-o atunci cind au ajuns pe teritoriu strain a fost puternica. „Atunci am vazut pe drum fel de fel de unitati KFOR, masini distruse in urma exploziilor, case darimate. Era ceva nou pentru noi.

A intrat in noi, initial, o teama de necunoscut. Stiam ca mergem intr-o zona periculoasa, dar ne speria mai mult faptul ca nu cunosteam aceasta zona. Nu puteam sti de unde apar greutatile“, povesteste Adrian Sindeanu. Au ajuns insa la baza, unde au fost primiti foarte bine de cei care deja se pregateau sa plece acasa.

„Caldura cu care ne-au intimpinat a atenuat mult din socul pe care il resimteam“, continua Adrian.

Romanii au mai simtit ca se afla pe teriroriu strain si altfel. A fost un impact cu o noua civilizatie, o noua religie. Plutonierul isi aduce aminte ca a fost foarte atent la localnici. „Incercam sa-i masuram din priviri, sa-i studiem, sa ne dam seama cum sintem priviti, care ar fi reactia lor fata de noi.

Ne-am calmat repede, pentru ca sirbii si albanezii nu aveau nimic cu noi, ci aveau ei de impartit un teritoriu.“

Doar doua zile de acomodare

„Noi aveam baza in partea albaneza din Kosovo. Pentru ca guvernul spaniol si-a retras trupele, am preluat noi prerogativele in regiunea Peja. Am avut de facut foarte multe exercitii demonstrative cind am preluat teritoriul lasat de spanioli. Echipele speciale ale nemtilor doreau sa vada de ce sintem in stare si daca putem face fata situatiilor. Tuturor le placea sa ne urmareasca.“

Adrian Sindeanu spune ca jandarmii romani au preluat sub paza o zona lasata libera in urma retragerii trupelor spaniole din regiune. Nu era o zona prea linistita, pentru ca in acel loc era granita neoficiala intre albanezi si sirbi. „Zona preluata de la spanioli era putin mai dificila, pentru ca acolo erau si sirbi si albanezi.

Sirbii erau, insa, paziti de trupele KFOR italiene, astfel ca la ei ajungeam doar cind aveam misiuni. Nici acum, dupa ce am revenit acasa, nu-mi dau seama care erau mai rai: sirbii sau albanezii. Pot sa spun ca ei nu se vor impaca nici in urmatorii ani si nu vor avea niciodata o relatie buna din cauza religiei, care ii macina, si a mindriei sirbesti. Intre ei este o ura de nedescris.

Am vazut multe conflicte intre cele doua natii, urmate de varsari de singe. Apareau probleme atunci cind se intilneau sirbii cu albanezii“, povesteste plutonierul Sindeanu.

Botezul misiunii de pace

Dupa numai doua zile de la sosire, jandarmii romani au avut parte de un botez al misiunii de pace. Au aparut si primele situatii pentru militari si astfel si-au intrat in piine. „Ne-am adaptat destul de repede la conditiile din Kosovo. Am avut parte de primele manifestatii in Pristina de cind am ajuns, unde deja facusem botezul.

Asta se intimpla pe 22 februarie, la doar doua zile de la sosire. Erau cam 10.000 de oameni in Pristina, strazile erau pline, nu mai vazusem asa o demonstratie. Peste tot erau forte KFOR. Am ajuns in mijlocul evenimentelor si efectiv eram debusolat cind am vazut masele de oameni. Incet-incet, ne-am revenit pe parcursul misiunii, apoi totul a devenit o rutina.“

Jandarmii romani – „Nasii Kosovo-ului“

„Eram respectati de catre bastinasi. Lasind modestia la o parte, am fost denumiti «Nasii Kosovo-ului». Cei care au fost inaintea noastra in orasul Peja, fortele spaniole, erau mai indulgenti. Noi, insa, ne faceam treaba ca la carte si asa am cistigat respectul localnicilor. Nu abuzam, dar nici nu eram delasatori. Oriunde am mers, am primit numai laude.

Cele mai grele misiuni le-am avut noi, romanii, si eram destul de solicitati. Unde exista o misiune de executat, romanii erau acolo, desi fiecare unitate KFOR avea «teritoriul» ei. In jurul bazei noastre era «pamint romanesc» si nu se baga nimeni. Mai erau si politii internationale formate din iordanieni, pakistanezi, ucraineni, au mai fost spanioli, argentinieni, polonezi.

Si polonezii, alaturi de romani, erau considerati printre cei mai buni in Kosovo. Dar cele mai dificile misiuni le primeam noi“, spune Adrian Sindeanu. „Am avut de pazit obiective importante: British Council, unde erau judecati criminalii de razboi, inchisoarea Dubrava, inchisoare de maxima securitate, unde am executat misiuni de patrulare.

Am mai fost folositi la escortarea convoaielor, detinutilor, parlamentarilor. L-am avut in paza si pe Xavier Solana. Asta se intimpla in aprilie, cind a venit sa evalueze situatia din Kosovo. Noi a trebuit sa pazim hotelul in care era cazat Solana si efectuam filtre pe strada. De fiecare data cind veneau oameni importanti se facea planul, apoi urmau filtre si patrule.

Era un motiv foarte bun pentru a se isca o razmerita, iar noi trebuia sa prevenim acest lucru“, a continuat ieseanul.

Misiuni „hard entry“ si arestari printre localnici

„In a doua perioada am avut misiuni «hard entry», adica misiuni in forta, care erau cele mai delicate. Primeam misiunea, locatia, si trebuia sa mergem sa facem arestari. Erau tot felul de indivizi periculosi care detineau armament sau droguri. Aceste misiuni aveau un grad de risc maxim, pentru ca erau inarmati si nu se sfiau sa fac uz de arma.“

Meciurile de baschet reprezentau iarasi o problema pentru jandarmii romani. Atit sirbii, cit si albanezii sint innebuniti dupa baschet si la fiecare disputa in teren apareau certuri violente si intre suporteri. „Am facut instructie cu ei. Nu aveau voie sa fumeze in sala si nici macar sa arunce cu hirtii. Ne-am facut treaba si acolo“, se mindreste Adrian.

Plutonierul isi aduce aminte ca, in perioada in care patru copii albanezi au murit inecati intr-un riu, a avut de furca mai mult ca de obicei. Si sirbii si albanezii erau pe picior de scandal, romanii fiind insarcinati cu mentinerea ordinii intr-un sat. „Am scotocit padurile, am perchezitionat locuintele si gaseam mai peste tot arme si munitii. Erau foarte uniti intre ei.

Nu se putea scoate nici o informatie de la un albanez despre altul. Dimpotriva, ne trimiteau pe piste false.“

Acum, cind deja a ajuns acasa, plutonierul Adrian Sindeanu vede cu alti ochi misiunea pe care a incheiat-o in urma cu mai putin de doua luni. Experienta acumulata in acest an petrecut in „Butoiul cu pulbere al Europei“ l-a facut mai matur. „Desi a fost ceva aparte in misiunea din Kosovo, o experienta care m-a marcat, in acest moment nu stiu daca m-as intoarce in acele locuri.

Exista atita rautate in Kosovo, incit riscam sa ne inraim si noi.“

Cea mai grea misiune – asaltul de la inchisoarea Dubrava

In toamna anului trecut, povesteste Adrian Sindeanu, jandarmii romani au avut parte de cea mai grea misiune de cind se aflau in Kosovo. Sute de detinuti s-au rasculat in Penitenciarul Dubrava de la periferia orasului Peja, existind pericolul unor evadari in masa.

„Atunci a avut loc o revolta in inchisoarea Dubrava, unde erau inchisi numai albanezi. Asa ceva am mai vazut doar in filme. Detinutii ocupasera doua pavilioane si era un zgomot de nedescris. Era intuneric, puscariasii se aflau la geamuri, cu fulare si batiste pe fata. Aruncau cu tot felul de obiecte, de la lacate la bare din metal. Din orice gaseau faceau arme.

Efectiv au scos usile din pereti, nu puteau fi staviliti. Am linistit un grup de detinuti. Exista riscul ca acestia sa mai ocupe un pavilion. S-au incercuit apoi celelalte pavilioane ocupate. Am avut parte de o «primire» extrem de dura din partea lor. Aruncau spre noi cu orice: stingatoare, lacate, bare de la paturi, totul intr-un vacarm de neinchipuit.

Detinutii se pregateau sa evadeze in bloc si noi trebuia sa intram pentru a-i opri. Prima data am fost respinsi, pentru ca de pe scari au inceput sa arunce pina si cu dulapuri metalice. Am dat apoi cu gaze lacrimogene si pregateam un nou asalt. Intre timp, detinutii au dat foc la saltele, un gest iresponsabil din partea lor.

Fumul gros si inecacios i-a imprastiat pe detinuti spre geamuri si guri de aerisire si atunci am putut si noi sa intram in forta. Patru persoane au murit, arse de focul facut chiar de detinuti. Ceilalti, din pavilionul al doilea, au vazut imaginile terifiante din cladirea alaturata si s-au potolit brusc. Au intrat singuri in celule si au stat linistiti“, povesteste jandarmul iesean.