Sari direct la conținut

Un om de aparat: Nicolae Safta

Evenimentul Zilei

Societatea civila ar trebui sa se organizeze si sa traga un semnal de alarma. Indepartarea comisarului-sef de la Medgidia pentru ca si-a facut datoria in cazul SPP-istilor batausi este mai mult decit un abuz. In fond, Nicolae Safta, comisarul-sef din Medgidia, sanctionat drastic pentru onestitatea sa, chiar este un caz emblematic pentru tembelismul sistemului si pentru excesele sale nedemocratice.

Cum s-au petrecut lucrurile? Politistul din Medgidia i-a retinut si cercetat pe cei doi angajati de la SPP ca pe oricare alte persoane certate cu legea. Nenorocirea politistului vine chiar de la faptul ca nu a ascuns ce-au facut “securistii” de moda noua. Mai mult, i s-a reprosat direct ca a dezvaluit incidentul si ca stirile din mass-media ar fi prejudiciat institutia.

In consecinta, politistul a fost controlat de forma. Si, pentru “management defectuos”, a fost dat afara. Va dati seama ca nu a contat citusi de putin faptul ca, in controalele prealabile, omul nostru din Medgidia obtinuse numai “foarte bine”.

Ce ne spune acest incident pe care Ministerul de Interne l-a tratat doar ca pe o scurgere accidentala de informatii? Fisura a fost inlaturata! Nicolae Safta a fost eliminat din sistem pentru o vina inchipuita. Ba, daca privim mai atent situatia, el a fost eliminat pentru com-portament legal si democratic. Pentru ca a respectat legea, aplicind-o chiar si in cazul unor martafoi din sistem.

Si pentru ca a actionat transparent, asa cum cere legea, asa cum trebuie sa se poarte orice politist intr-un stat democratic.

De ce mi se pare grava aceasta pedepsire nedreapta a politistului? In primul rind, pentru ca abuzul a fost savirsit de sistem. Seful IPJ Constanta a fost parte intr-o destituire incorecta. Si Ministerul de Interne, la fel. A cedat presiunilor unei alte institutii: SPP-ul. Or, Internele nu sint subordonate SPP-ului si nici presedintiei, unde SPP-ul pazeste si sterge presurile.

Sanctionarea politistului constantean ne trimite obligatoriu la influenta politicului in institutiile statului. Daca fostul aghiotant al presedintelui Iliescu este seful SPP, atunci toata suflarea romaneasca, mai ales institutiile statului, trebuie sa se poarte cu SPP-ul de parca ar fi chiar familia lui Ion Iliescu sau el insusi.

Ceea ce arata a exagerare prosteasca, provenind din acelasi comportament ca si al vechii Securitati.

Sa ne intoarcem la Nicolae Safta. El trebuie aparat de oricine este in stare sa faca un gest. Cazul sau poate fi simbolic pentru societatea romaneasca.

Daca se musamalizeaza si acest abuz, atunci romanii vor avea parte de un semnal clar: tineti-va gura! Cind vedeti ceva incorect la oamenii puterii, inchideti ochii, tineti-va gura sau treceti pe cealalta parte a strazii! Daca Nicolae Safta este lasat singur, toti ceilalti vor fi obligati sa inteleaga ca orice roman care isi face datoria, respecta legea si se comporta in spirit democratic o sa

aiba numai de suferit. Intr-o buna zi, chiar isi va blestema zilele!

Se poate si asa. Sa tacem si sa ne facem ca ploua. Politistul isi va gasi de lucru. Dar consecintele sint mult mai grave. Milioane de romani vor fi nevoiti sa inteleaga faptul ca inca nu este vremea sa te comporti democratic. Ca, in Romania, institutiile statului reactioneaza in stil mafiot.

Tacerea in cazul lui Nicolae Safta inseamna o mare paguba pentru democratie, dar si pentru societatea civila.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro