Sari direct la conținut

Un tribunal din Moscova decide că ruşii pot utiliza Facebook, Instagram respectând dispoziţiile legale

HotNews.ro
Facebook - Meta, Foto: Scaliger, Dreamstime.com
Facebook - Meta, Foto: Scaliger, Dreamstime.com

Aceeaşi instanţă din Moscova care săptămâna trecută a interzis Facebook şi Instagram în Rusia declară acum că cetăţenii ruşi pot folosi platformele social media atât timp cât activităţile sunt legale, notează luni DPA, citând TASS, potrivit Agerpres.

La 21 martie, Tribunalul Tverskoi a interzis platformele ca fiind organizaţii „extremiste” după o cerere a procurorului general.

Compania-mamă Meta a fost acuzată că nu a eliminat apelurile la violenţă împotriva trupelor ruse în Ucraina.

Chiar înainte de interdicţie, cele două platforme fuseseră blocate oficial pentru utilizatorii din Rusia, deşi au rămas accesibile utilizând servicii VPN.

VPN-urile (Virtual Private Network – reţea virtuală privată n.r.) permit utilizatorilor de internet să evite cenzura guvernamentală pentru a accesa site-uri restricţionate.

Având în vedere statutul lor juridic neclar, multe persoane care foloseau cele două reţele sociale pentru a câştiga bani s-au văzut afectate după interdicţie.

Dar instanţa a oferit luni un fel de clarificare, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă TASS.

„Aceste măsuri de protecţie judiciară nu limitează utilizarea de produse software ale Meta de către persoane fizice şi juridice care nu participă la activităţi interzise de lege”, se arată în decizia tribunalului, potrivit TASS.

Membri ai parlamentului rus au declarat recent că nu intenţionează să adopte o interdicţie generală a utilizării de VPN-uri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro