Una dintre cele mai complexe operații din chirurgie, realizată complet robotic la Timișoara. Pacient cu cancer pancreatic, externat după doar șase zile
Cancerul pancreatic este una dintre bolile care, de cele mai multe ori, evoluează silențios: când apar simptomele, posibilitățile de tratament sunt adesea deja limitate. Pentru G.D., un bărbat de 60 de ani, un singur semn aparent banal – icterul instalat brusc – i-a oferit șansa unui diagnostic rapid, iar investigațiile amănunțite au arătat că tumora putea fi încă operată. Intervenția, efectuată de prof. dr. Ciprian Duță, în cadrul Spitalului MedLife Medici’s, din Timișoara, a fost una dintre cele mai complexe din chirurgie și a fost realizată integral robotic.
„Duodenopancreatectomia robotică nu este o intervenție foarte frecventă, pentru că pacienții diagnosticați într-un stadiu care să permită un astfel de abord sunt foarte puțini. Domnul G.D. a avut noroc că a avut această manifestare vizibilă, icterul, iar noi i-am putut oferi acest abord. Rezultatul a fost mai mult decât îmbucurător în sensul că a fost excizat cancerul în totalitate“, a explicat prof. dr. Ciprian Duță.
După ce i s-au îngălbenit brusc pielea și ochii, traseul medical al lui G.D. a fost unul clar, rapid și bine pus la punct. Icterul poate să apară din mai multe cauze, însă în cazul lui, o tumoră localizată în capul pancreasului a blocat scurgerea bilei către duoden. Diagnosticul a fost pus rapid, după care medicii gastroenterologi au montat endoscopic un stent pentru a debloca căile biliare și a reduce icterul, astfel încât pacientul să poată fi pregătit în siguranță pentru intervenția chirurgicală. De la momentul diagnosticului până la operație au trecut aproximativ trei săptămâni.
O intervenție în care partea cea mai dificilă începe după îndepărtarea tumorii
Tratamentul chirurgical standard pentru cancerele localizate în capul pancreasului este reprezentat de duodenopancreatectomia cefalică, cunoscută și sub denumirea de operația Whipple, una dintre cele mai complexe operații din chirurgie. În timpul operației sunt îndepărtate, într-un singur bloc, capul pancreasului, duodenul, colecistul, calea biliară principală și, în multe cazuri, o porțiune a stomacului. Toate aceste structuri sunt strâns legate între ele, într-o regiune anatomică traversată de vase de sânge importante, ceea ce face ca fiecare etapă să necesite o precizie excepțională.
Însă dificultatea intervenției nu se oprește odată cu excizia tumorii și a organelor care trebuie îndepărtate în rezecția oncologică standard. „După ce ai scos toate aceste structuri, urmează o etapă la fel de importantă și de lungă, prin care trebuie restabilit circuitul digestiv normal“, explică chirurgul Ciprian Duță.
Pentru ca digestia să poată funcționa din nou, medicii trebuie să reconstruiască traseul alimentelor, al bilei și al secrețiilor pancreatice. Practic, sunt realizate trei anastomoze – reconectări între organe și intestin –, fiecare necesitând suturi extrem de fine și o tehnică chirurgicală impecabilă.

Nouă ore de chirurgie integral robotică
În cazul lui G.D., întreaga intervenție a fost realizată exclusiv cu ajutorul robotului chirurgical și a durat aproximativ nouă ore. Deși timpul operator este mai lung decât în chirurgia clasică, avantajele sunt importante, subliniază prof. dr. Duță. „O intervenție cu robotul este mai îndelungată decât operația clasică, dar este vorba despre o precizie superioară, în primul rând.“
Precizia este esențială mai ales în chirurgia oncologică. Unul dintre obiectivele operației este îndepărtarea tumorii împreună cu ganglionii limfatici din jurul acesteia, deoarece ganglionii respectivi pot conține celule canceroase chiar și atunci când nu par modificați la investigațiile imagistice. Robotul îi oferă chirurgului o imagine tridimensională mărită și instrumente articulate cu șapte grade de libertate, capabile să execute mișcări imposibil de realizat cu instrumentele laparoscopice convenționale.
„Disecția ganglionilor limfatici este mult mai bine efectuată cu robotul, datorită vizibilității net superioare și manevrabilității instrumentelor. Putem opera în spații foarte mici și cu o foarte mare delicatețe“, explică medicul.
Precizia este avantajul cel mai important și în etapa de reconstrucție digestivă, unde anastomozele pot fi realizate mai sigur, reducând riscul unor complicații postoperatorii precum fistulele pancreatice, subliniază prof. dr. Duță.
Tumora, îndepărtată complet
Rezultatul intervenției a confirmat că pacientul fusese operat la momentul potrivit și prin tehnica potrivită. Examenul histopatologic a arătat că tumora a fost îndepărtată complet, iar marginile de rezecție nu conțineau celule canceroase. „Rezultatul histopatologic a menționat faptul că rezecția este în țesut sănătos“, confirmă prof. dr. Duță. Acest lucru reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ai succesului unei intervenții oncologice și îi oferă pacientului cele mai bune șanse pe care chirurgia le poate oferi într-o boală cu un prognostic atât de sever.
După operație, cazul a fost analizat în cadrul comisiei oncologice multidisciplinare, iar pacientul a început un tratament adjuvant cu chimioterapie.
Externare după doar șase zile
Evoluția postoperatorie a pacientului a fost remarcabilă, la fel ca intervenția în sine. G.D. a fost externat la numai șase zile după operație. În cazul unei intervenții clasice, spitalizarea este, de regulă, de cel puțin două săptămâni. „Recuperarea este evident superioară“, subliniază chirurgul. „Anastomozele se pot efectua mult mai precis, mai frumos, mai sigur, cu un risc mai mic de complicații.“
Pentru Spitalul MedLife Medici’s din Timișoara, intervenția reprezintă prima duodenopancreatectomie cefalică realizată integral robotic. Pentru prof. dr. Duță, însă, tehnica nu este o premieră. Chirurgul a efectuat prima astfel de operație în 2017 și a prezentat cazul la congresele de chirurgie din acea perioadă. Totuși, astfel de intervenții rămân rare în România, nu din lipsa tehnologiei sau a expertizei, ci pentru că doar o parte dintre pacienții cu cancer pancreatic ajung la medic într-un stadiu în care tumora mai poate fi îndepărtată complet și abordată robotic.
„Interesul nostru, al tuturor medicilor, este să surprindem acești pacienți într-un stadiu cât mai incipient, pentru că atunci șansa lor de supraviețuire este mult mai mare decât în cazul unui cancer avansat“, conchide prof. dr. Ciprian Duță.
Articol susținut de MedLife