Skip to content

Una dintre cele mai mici țări din lume și-a schimbat oficial numele

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nauru, o țară insulară cu o suprafață totală de 21 de kilometri pătrați și un diametru de 5 kilometri, și-a schimbat oficial numele în Naoero, a anunțat joi guvernul națiunii din Micronezia, citat de ABC News.

Un amendament constituțional pentru schimbarea numelui țării a fost adoptat de parlament în luna mai, în urma unei propuneri înaintate de președintele David Adeang la începutul acestui an.

La momentul respectiv, Adeang a declarat că, deși numele Nauru a fost recunoscut la nivel internațional încă de când insula și-a obținut independența față de Australia în 1968, schimbarea propusă urmărește „să onoreze într-un mod mai fidel patrimoniul națiunii noastre, limba noastră și identitatea noastră”.

Cu toate acestea, era de așteptat ca un referendum național să aibă loc pentru a finaliza procedurile constituționale în țara cu o populație de aproximativ 11.000 de locuitori.

„Republica Naoero este noua denumire oficială a statului cunoscut anterior sub numele de Nauru. Forma prescurtată va fi Naoero, codul va fi actualizat la NRO (n.r. codul de trei litere folosit în standardele internaționale), iar locuitorii vor fi denumiți dei-Naoero”, a precizat guvernul într-un comunicat.

Vedere aeriană a Insulei Nauru, FOTO: Robert Szymanski / Dreamstime.com

Guvernul din Nauru spune că instituțiile internaționale au fost informate deja de schimbarea de nume

Guvernul a subliniat că, deși un referendum pentru schimbarea de nume nu a mai fost organizat, decizia a fost luată „în urma unor discuții ample”.

„Acesta este deja elementul de identitate al poporului, figurează pe stema națională și este folosit în comunitate; iar, ceea ce este important, este permis de Constituție. Deși un referendum este destinat să stabilească voința poporului, numele Naoero nu a fost niciodată pierdut, ci doar aștepta să fie pe deplin asumat”, a transmis executivul.

Guvernul a amintit că proiectul de lege pentru modificarea Constituției în vederea schimbării numelui a fost depus în ianuarie. Acesta a fost urmat de o perioadă de așteptare de 90 de zile și de un vot unanim favorabil din partea membrilor parlamentului.

„Organizațiile internaționale și statele au fost informate oficial despre această schimbare și au început deja procesul de tranziție”, se mai afirmă în comunicatul guvernului, acesta adăugând că „Naoero marchează începutul unei mândrii naționale reînnoite și deschiderea unui nou capitol întemeiat pe unitate, responsabilitate, patriotism, o stare de sănătate mai bună, educație și dezvoltare durabilă”.

Organizația Națiunilor Unite a precizat că a fost informată de Nauru pe 26 iunie cu privire la schimbarea numelui său în Republica Naoero.

Nauru pe hartă, la est de Noua Guinee, FOTO: Shutterstock