Vacanțe mici și miraculoase 2022. Destinații de vacanță cum altele nu găsești
Într-o călătorie nu trebuie să forțezi lucrurile, să fii tu Buricul Lumii. Și de asta am umblat la Potlogi, sau la Cetățeni, la Belciugatele sau la Orgame, m-am bălăcit în Corabia, ca să mi se arate clar că n-am ce face aici altceva decât să simt Natura. Dacă mintea îmi umblă după prostii, cum face mintea, că vrea Mall, distracție, lume, Netflix, aici clar mintea caută ce caută și o lasă moartă în fața Dezlănțuitei naturi. Hai cu mine acum într-o reamintire. E poveste multă, e VIDEO să te ia somnul.
Am ocolit locuri unde supraviețuirea era simplă și m-am bălăcit în locuri în care umblam cu piciorul, mâncam te miri ce și când găseam, ca la Potlogi sau Câmpulung Muscel loc de haleală mă avântam ca un taur. M-am aruncat în Dunărea cât s-o calci cu piciorul, cu gândul să culeg scoici uriașe și să mi le fac cu vin. M-am aruncat asupra fleicilorde la Potlogi și le-am îmbătat cu șampanie. Am făcut mici nebunii, dar Suprem mi-a fost golul uman, singurătatea, plictisul și depresia. Am făcut baie de natură și sălbăticie și mi-au trecut și golul, și plictisul și sălbăticia.
Căci, poate, model de tandrețe a privirii Peregrinului, sper să fi luat de la Mirel Bănică din a lui carte de călătorie „Prin România. Carnete de drum.” Uite-i metoda, metoda Caisului turcaleților:
„Uite-l pe Mirel la Măcin, cine se duce la Măcin să viziteze? Pe Mirel îl apucă o ploaie dementă, ca de pe altă lume și uite-l la Măcin luându-și o cafea ieftină să-l încălzească. E ciuciulete. Și trage cu urechea la discuția unor amărâșteni ca el. Și zic amărăștenii: Domle, ce cais are geamia! Domle, ce țuică iese din caisele astea. Și cafegii merg cu păcatul mai departe. Gândesc în gura mare: Cum de dă Dumnezeu așa cais în curtea celor care nu-l folosesc. Că turcaleții nu sorb țuică. Și discuția se revarsă spre cais și țuică. E aici o discuție esențială pentru înțelegerea lui Mirel Bănică. A asculta despre pătimiri, a urmări omul în păcatul tânjirii. Și a lăsa lucrurile în tânjire, în parfumul caisului interzis. Lumea pe care o străbate Mirel nu este decât a tânjirii și a pasiunilor. Dar nu a revoltei împotriva propriei soarte. Sorții par a fi aruncați. Atâta e, atâta suntem. Și să nu uităm: nici Mirel, nici vorbăreții n-au sărit gardul să pună caisele. Le-au savurat de la distanță și-au vorbit despre soarta lor, a turcilor, a caiselor.”
Gata cu prezentările. Sunteți nerăbdători? Haideți! ÎN TITLURI, ai LINK spre călătoria în întregime. Savurează.
Sulina. Cimitirul Maritim din Sulina – Cum să ai un pirat și să nu știi ce să faci cu el
De ajungi în Sulina mergi la Cimitir. Aici sunt monumentele funerare dar și Legendele Cimitirului
Cei înhumați în imaginarul colectiv „Îndrăgostiții”, „Prințesa negroidă” și „Surorile” au devenit, de-a lungul anilor, cele mai apreciate povestiri relatate de către marinari călătorilor ajunși în zonă. Apele Dunării, cu un debit ridicat spre vărsare, poartă metafora împărtășirii valorilor umane, învăluite în tragism și în fatalismul specific laturii multietnice. Uite legenda „Prințesei dansatoare”. Fost comisar maritim al portului Sulina, Eugeniu P. Botez a scris, sub pseudonimul literar Jean Bart, romanul „Europolis”. Printre alte personaje, o dansatoare de cabaret (Evantia) și un ofițer de marină (Neagu). Tânăra indigenă ajunge pe meleagurile sulinene împreună cu tatăl său care, supus oprobriului, devine contrabandist. Conjunctura face ca, rămasă orfană, Evantia să profeseze în „lumea senzualității și a mătăsii”, fapt ce îl introduce pe Neagu drept o cunoștință de care se va îndrăgosti. Apariția lui Deliu îl pune pe ofițer, decepționat, în postura de a părăsi orașul. Evenimentul precedă suferința Evantiei, ce recurge la suicid. Legenda „Prințesa dansatoare” suscită interesul voiajorilor. E constituită dintr-o bază reală, dar întregită cu elemente fantastice: aflat în misiune, un ofițer de marină se îndrăgostește de una dintre dansatoarele cabaretului de la Sulina, deținătoare a rangului de prințesă. La o scurtă perioadă de timp, tânărului i se dezvăluie conduita imorală a iubitei sale, episod ce atrage consecințe: ofițerul piere inopinat înecat în valurile Dunării, iar prințesa cu aer exotic își pune capăt zilelor. Neagu din „Europolis”, în postura sa profesională și caracterială, este personajul identificabil cu Lt. Colonel Mihail Drăghicescu. (TEXT și CĂLĂTORIE: Elena Filimon)
Greci Tulcea. Crăciun în Țara de granit. Anul Nou sus cu gurguiele de pe Țuțuianul din Munții Măcin
Aici stăpân e Pământul, Marele, te înghite ca un nimic ce ești. Deși sunt mici măcinii, devin ușor de urcat, anevoie de atins. Și de aici e tâlcul expediției. Ăsta-i măruntul de Măcin: înebunești căutând vreo comparație. Nu-i, bă, fraiere!
E totul mărunt ca Măcinul și e liniar. Și e ca-ntr-un joc straniu în care dimensiunile tale se lățesc în căutarea unui capăt. Și nu e. Fiindcă totul e măcin, mărunt și imposibil de terminat, de încheiat, de atins, de cucerit. Istoria? Uite-o, nu e. Zici că e piatră și că piatra e făcută așa straniu de milioane de ani. Și iei o piatră în mână și zici: bre, uite istorie. Dar tu nu prinzi nimic în mână. Măruntul de Măcin te copleșește. Ca-n Matrix strângi în pumn o dimensiune a lumii noastre care nu capitulează, pe care n-o poți cuceri, care se distrage din aprecierea ta. E istorie? E mărunt. Măruntul te copleșește, te anihilează mândria, certitudinea. Bine, nu vindecă prostia, “orbirea” și bolile suptului la Stăpâni.
Bucșani, Zimbrăria Neagră. Dacă vrem să vedem animale din trecutul nostru de bestii nu-i nevoie să umblăm pe la Dinozăuria din Rășnov, o făcătură de plastic, ori să facem pe leii la Parcul Zoologic din Băneasa, o prosteală omenească. Zimbrul e ceva ce-ți taie răsuflarea, băi, bizonule, hai la Zimbrăria Neagră. Caută zimbru și privește-l drept în cioc. Hai la Bucșani, Dâmbovița, la Zimbrăria Neagră.
Lungulețu, Dâmbovița. Hai la cules și savurat recolta!
Lungulețu, Dâmbovița. Hai la cules și savurat recolta. Cică va fi criză. Cică o să murim de inaniție. Cică va fi nasol că o să ne măncăm unii pe alții. Hai, domnule, la recoltă. Hai să vezi natura toamna. Hai la Lungulețu, Dâmbovița. Hai la cules și savurat recolta. Du-te la recoltă oriunde. Aici eu îți zic de un loc aproape de București, de o nouă vacanță mică și miraculoasă: Lungulețu, Dâmbovița Lungulețu, Dâmbovița.
Orgame – Argamum de la Capul Doloșman, Jurilovca. Loc mai vechi, se zice, decât Histria. Adică, cel mai vechi loc locuit din România. Practic, vezi ruine joase, pustiu și hău în jur. Locul e o nebunie, o sălbăticie, în care ești lăsat de capul tău. Mitologia spune că pe aici au trecut argonauții în drum spre bogăția lumii, Lâna de aur. Locul mi-aduce aminte de Thomas Nagel și invitația lu: “Cum e să fii liliac?” Pofta de a povesti despre Orgame-Argamum mi-a dat-o Ruxandra Cesereanu, fiind locul ei favorit din Dobrogea. De te taie foamea ai “Doi iepurași” la Babadag sau “Nea Lică la Enisala. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Argamum – Orgame de la Capul Doloșman, Jurilovca. (descoperire făcută de Ruxandra Cesereanu)
Potlogi, Dâmbovița: Palatul Brâncovenesc, Biserică, Pitaru – domnie. Curtea Pentagon – fudulie
Potlogi e loc curat, proaspăt restaurat. E loc unde poți să-ți închipui ce vrei despre Brâncoveanu. Te pierzi în Curtea Palatului, te închini la Biserica Sfântul Dumitru, tragi o fugă la Pitaru, casa lui Nicolae Grigorescu. Asta-i povestea de înălțare a omului. Domnia. Dar, fudulia este pizza și grătarul de la restaurantul Pentagon, fudulie udată cu șampanii. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Potlogi, Dâmbovița: Palatul Brâncovenesc, Biserică, Pitaru – domnie. Curtea Pentagon – fudulie.
Corabia, Olt. Destinul m-a dus spre Corabia de Olt. Nu știu cum. În viața mea n-am fost acolo și nici prin cap n-am crezut că există Corabia Olt. Este incredibilă Corabia Olt, trecerea Dunării prin Corabia. Am făcut nebunii. Dunărea fiind scăzută, am mers prin ea, am vânat scoici cu niște asiatici, am explorat o insuliță, am savurat pește dulce și gustos la Jet. Aici la Corabia unde natură e câtă viață. Omul e așa cum trebuie el să fie, copleșit de Dunăre și de natura ei. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Corabia, Olt.
Racoș Brașov: Coloanele de bazalt, Lacul de smarald, Vulcanul stins / Pământul e ca pe Lună
Racoș Brașov. Poți sa vezi imagini de pe Lună cât vrei, dar aici în Racoș e un peisaj straniu, lunar. Poți să-ți imaginezi că pășești pe Lună, fiind între Coloanele de bazalt, la Lacul de smarald, în creierul Vulcanului stins. O lume ca pe Lună. Ce face piatra superb, îl face pe om dușmănos. Tocmai astăzi când a-nceput zilele Racoșului: concert în vulcanul stins, delicatese, drum la Castelul Bethlen. Excursii la Cetatea Rupea și la cel mai vechi copac din România, stejarul de la Mercheașa. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Racoș.
Câmpulung Muscel. Capitala. Aici nu e Provincia. E Capitala Munteniei, zic. Capitală legendară de Ev Mediu: dovadă, Mănăstirea Negru vodă. Centrul lumii imaginare: dovezi, Titanic vals, Bulevardul Pardon, Parcul Merci. Capitala rezistenței anticomuniste, dovadă: “haiducii Muscelului”. Capitala Munteniei de astăzi. N-are bani, ticăloșii și-au bătut joc de oraș. Muscelul are obraz, are caracter. De vrei, trage la “Ciolan”, mașina respect-o la Șușter, dormi la “Un băiat și o fată”. Câmpulung Muscel. Capitala fără bani, dar cu caracter.
Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci
Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci. În satul în care a filmat Borat, lumea se revarsă-n stradă. Grătar, spălat rufe, bârfă, îmbrăcat, dezbrăcat, tocmeală, turtă dulce, panorame spre Bolboci și Sanatoriu, tricoloruri, băute, baloane, lampioane, donițe, cai, căruțe, hârdaie, muzici, artificii, tombole, oale, înghețată, fleici, scrânciob, boi, capre totul e aici în stradă în această lume care te invită să cumperi piatră, dar își pune inima pe stradă. Și dacă vrei, mai mult decât om, vrei munte, urcă la Bolboci, du-te, hăt, până la Scropoasa. Eu însă sunt om mic, vreau la Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci (1 oră cu mașina, 5 cu piciorul).
Siriu Buzău: Benone Sinulescu, sălbăticie, Lacul Vulturilor. Uite cum se fac legendele. Fugi la 2 ore și ceva de București sau Brașov pe DN10. Dai în Buzău și uite-l înspumat cum zice Benone. Apoi, cumințit la Baraj la Siriu, fără “drumuri mergătoare”. N-ai de ce merge în Siriu fără să pui muzica lui Benone Sinulescu. Și muzica lui are un domol de Siriu. De ajungi aici în Siriu, îmbucă ceva și “ia-o pe cărare în pădure” spre Lacul Vulturilor. Drum întins și ușor urcător, șerpuitor de 3 ore și ceva. Siriu Buzău: Benone Sinulescu, sălbăticie, Lacul Vulturilor. Uite cum se fac legendele.
Gurbănești, Călărași. E ceva nelegiuit și ilogic aici. Într-o lume lină, lină, netedă ca-n palmă, încep serpentinele, ocoluri mototoale. Și când te ia cu vertij de atâta ocoale, hop, aproape nu oprești: Athanor Le Coupteur, locul de delicii a lui Florin Cojocariu. Și de nu ți-o da senzații de neuitat Cojocariu în universul lui, ia du-te-n Lac, la Sărulești, ori umblă după grifoni și cerbi pe dealurile astea de stepă rusească. De vrei Athanor, îți trebuie bani. De vrei detoate, e sentiment de om cu buric mulțumit. Căci aici unicitatea lui Florin pe meleaguri de astea, se regăsește doar în cea a grifonului, cică găsit prin aste locuri netede. Gurbănești, Călărași: Ocol mototol, plătică Sărulești și Athanor. Experiența lui Florin Cojocariu, ca a grifonului scit de Gurbănești.
Clejani Giurgiu. Mumie sârbească, lăutari și Rătăcire de Moși și Rusalii
Clejanii de Rusalii, Moșii de vară. Pentru că Clejanii are biserică albă și curată. Și biserica ia piuitul. Și are-n burta pământului o mitologie – o mumie. Fii bucuros. Că-n capul ăsta de lume e plin de lăutari. Cu talentul lor hrănesc ș-un om ș-un câine. București-Clejani cam 60 de km, 150 de lei cu benzină și ciuguleală. Vino la vacanța mică de Moșii de vară, de Rusalii: Clejani, Giurgiu.
Comana Giurgiu: lac, plictis, pădure, Gellu Naum
Comana Giurgiu e un loc care te fură. E de Picnic – mâncare și prin pădure – rătăcire. E Gellu Naum, loc de închinare, de frecat menta, dar și de plimbare. E la jumătate de oră de București. Aproximativ 40 kilometri / 30 de minute / benzină de 50 de lei / mâncare de 50 de lei de om. Vacanță mică: Comana Giurgiu.
Belciugatele Călărași: Să faci din baltă bici/ Relaxare cu pește, lăutari și daci de Mataraua
Belciugatele Călărași. Aici, în Belciugatele, nu-nțeleg eu prostia omului. Căci peștele, care stă-n fund de lac, face farmecul locului. Și privește de ce să nu te mulțumești cu tihna de baltă, de ce să nu privești ca boul în apa asta tihnită de la Belciugatele. Cu 120 de lei ajungi aici din București, cu tot cu o pastramă de rață și un vin Serafim. Domle, mi-am luat un scaun și m-am lipit de mal. Îți pune locul belciug. Din depărtare îți cântă aprig lăutarii și din apropiere strigă dacii de la Mataraua. Vremea va fi vijelie. Unde să te duci? Hai în vacanță mică, la Belciugatele!
Cetățeni, Argeș, Fenomenul Arasse. Mere de Voinești. Mănăstirea Nămăești
Cetățeni, Argeș. București-Târgoviște. Întâi iei fructe la Vionești! Hăi, hăi! Apoi e Lăicăi, nume după care mă înnebunesc. Rostește Lăicăi! Lăicăi! – așa sună-n capul meu clopoțelul de Crăciun. Grabnic fug pe serpentinele nebune spre Muscel. Și nu pot să nu mă opresc în râpa de la Cetățeni. Natura și natura umană dau marea confruntare. Cică ar fi vestigii dacice aici, pe mine mă lasă rece. Fierbinte mi se pare privirea mea: lupta zilnică pentru supraviețuire a omului între genunchii munților. Oprește, bă, mașina! Cască ochii în râpă! Să mergi până aici merită toți banii: vreo 100 de lei. De ți-e foame, în 15 minute, pe drumul ăsta, mănânci „La Lițoi”: pâine, brânză, cârnați, cârnatule! De vrei biserică: du-te la schit, la Nămăești. Cetățeni, Argeș: Natura magnifică, puturoasa sărăcie. Fenomenul Arasse. Aici copii dansează cu norii.
INTERVIURILE HotNews.ro