Vama Veche, 2 Mai 2021. Fără cost-profit. Scârbos? Fascinant

Păcătuim crezând că Vama Veche și 2 Mai-ul obligatoriu trebuie să ne dea prețuri mici, gazde formidabile, nostalgii poleite, amoruri băloase. Eh, Vama veche și 2 Mai-ul trebuie să ne dea confortul occidental, aer condiționat, mâncare bună și ieftină, distracție, prosteală. Un loc, Mamaia sau Năvodari, nu dau nimic omului. Omul și le face cu capul lui. Obsedați de bani și profit, nu vedem că Vama Veche și 2 Mai sunt mișto, dacă suntem noi mișto cu noi înșine. E jeg, e beție, e borâtură, e jecmăneală, e zgomot, dar am fost 3 nopți și mi s-a părut totul fascinant. Eram bine cu mine. Hai cu mine să-ți povestesc Vama Veche și 2 Mai-ul.

Ziua întâi. Vama Veche începe pe Autostrada Soarelui

Abia așteptam să mă opresc în 2 Mai. Nu m-am decis unde mănânc. Petya sau Dinamo? Și bag viteză. 100 sau 120 pe oră. Pe lângă mine, 140, 160 km/oră. Îmi băgau farurile, îmi făceau piruiete. Calm. Boală. Și ajung pe la Fetești. La Fetești coadă. Stau o oră. Cică e defect podul. Cică e accident. Cică. Nu știu nimic. Ar fi ajutat la ceva să știu? Nu știu, cred că da. Asta e. Mă decid. O iau pe prima ieșire Fetești. Ies în decor. Ies spre stânga. Mă trezesc curând în niște sate. Praf, vaci. Opresc un om. “Nu se poate trece pe aici spre Constanța. Nu. Trebuie pe pod”. Să mă împușc, zic. Așa e. Dunărea separă. Și totuși… “Da, dar faceți 40 de kilometri până-n Călărași, apoi, 15 kilometri spre Chiciu. Plus că drumul e lung prin Dobrogea înapoiată.” Să mă întorc în Autostradă? N-am înebunit. Merg spre Bac. Ocolesc, dar satele-s goale. Bag 80 pe oră. La Bac e gol. Pe Bac, pe Dunăre, apele mă adună, răscolesc. Sunt în mișcare. Uit de Autostradă. Autostrada fuck. Intru în Dobrogea profundă. Cai, măgari, gâște, stepe, dealuri domoale, serpentine abrupte. Nemaipomenit. Un carusel, hop sus, hop jos. Și iar oi, capre, berze. Oameni puțini. Casc gura și vine curba. Drumul mă poartă. Mă minunez. Voluptate de a cuceri spațiu. Spații din astea umile. Nu-i musai să o arzi pe munți. Ajung prin Mangalia, trag dreapta. 2 Mai. Sunt la “Dinamo”. Iau un pește la grătar. Mă zguduie prețul, cu 5-6 lei mai scump, dar mi-e așa bine cu peștele meu. Îl privesc în ochiul mort. Ce m-o aștepta în zilele ce vin?

Merg la gazdă la Vama veche. Nu merge aerul condiționat. Sau merge doar dacă-l bagi în priză. Nu-l poți direcționa. Nu-l poți manevra. La Vamă n-ai control pe nimic.

Ies pe plajă. Omor de omenet. Zgomot. Praf. Dar aproape e marea. O aud și-mi face semne. Miros, adiere. E ca aici:

Noapte smoală. O margherita departe, în ultima discotecă de pe plajă. Nu știu unde sunt. Valuri, bulterieri, valize, șuvițe, un colț de masă ca să te dansezi. Să te faci cum vrei tu.

Ziua a doua. Nu merge nici televizorul.

Dar n-am nevoie. Și nici internetul gazdei. N-am nevoie. Că am pe telefon. Dacă mă opresc în aceste nevoi personale înebunesc. Trec pe lângă ele. Mi-e bine. Gazda are o uriașă grădină de trandafiri și meri. Mă prosternez în fața naturii. Dacă stau să calculez cost-beneficii îmi omor viața.

Plec la o cafea și la plajă. Cafeaua de la tonomat bună. 5 lei. Plaja plină. 25 de lei șezlomg. Dar e plin de cearceafiști. Marea e furioasă. O privesc. Mă privește.

Unde ajung dacă o iau dincolo de orizont? Și orizontul mi-este tăiat de un uriaș Flamingo. Ador Flamingo ăla. Vreau și eu. Să intru în mare cu un colac Flamingo. Așa fălos. Vreau Flamingoooooo! Să-l umflu, să-l plutesc.

Prânz, Mama Ceaunelor.

Farfurie belșug. Dar nu-mi place că mama Ceaunelor, o șefă a locului, îl dă afară pe un puștan c-o sticlă de vin. Vroia puștiul un tirbușon. Lumile în Vamă nu se unesc. Nu împărtășesc aceeași soartă. Puștiul e stingher. Iese. O să-și găsească tirbușon. La gazdă, iar e ceva ce nu funcționează. Nu-mi pasă. După amiaza de moleșeală. Tihnită, liniște. Greieri pe undeva. Cicale departe. Seara plimbare până-n 2 Mai. Pe faleză. Corturi. N-am avut curaj în viața mea să dorm, să stau la cort. Nu. Nu mi-am înfrânt fricile niciodată. De aia, îi privesc pe curajoșii cortuari. Îmi imaginez tabieturile lor. Bucuria arșiței de la 5 dimineața. Insomniile. Pofta de mâncare de la 3 dimineața.

Un teritoriu al nimănui. E mare. Lângă mare. În cort stai, dar stai în lumea nimănui. Soare, cer, mare. Al cui e locul?

Întuneric la întoarcere din 2 Mai. Marea îmi trimite un hoț, ceva? Voi muri pe malul Vămii pentru banii din buzunar? Nu.

Ziua a treia Deschid ochii. Totul e aproximativ aici.

Ca peste tot la mare. Aproximativ este, incert rămâne. În Vamă și la 2 Mai este această permanență a incertitudinii, a aproximativului. Nimeni n-are aici certitudini.

Este cheful de a da lovitura, de a trăi ca ursul iarna din ce ai câștigat peste vară.

Este cheful de a te distra. Unica experiență. Nu pierde timpul. Nu pierde clipa.

Văd oamenii. Aici n-ai cheltuieli, nu ai costuri, nu ai profit. Vezi oameni. Comersantul își laudă marfa. E cea mai bună din Lume.

Sunt puștii de 16 ani. Lăsați de părinți la mare. Sau fugiți. Fragili, cu bani numărați. Umblând în gașcă. Era un tip cu barbișon de tuleie. Care se agita. Îi tot aduna pe rătăciți. Acolo, la o umbrelă. Nu avea stare. Dar m-am văzut pe mine. Dornic să-mi adun armonia. Dornic să aud că nu scârțâie nimic. Și, sigur, imposibil. Dar agitația asta mi-era binefăcătoare. Uite era acest omuleț precum acel Flamingo. Nu-mi mai doresc Flamingo-colac de cauciuc. Vreau să am agitația puștiului ochelarist, cu tuleie. Agitația Puștiului-Flamingo.

Apoi, sunt discotecarii, care-și caută romantismul. Și-l au. Zeci-sute de perechi pierdute în noapte iau plaja în custodie. Se iubesc. Marea are grijă de ei. Și alcoolul. Care n-are preț, n-are număr.

Sunt bețivii. Căzuți pe caldarâm. Lălăindu-se pe trotuare.

Drogații cerând bani pentru înc-o doză. Am scos de la bancomat bani să dau unor drogați cu pancarde mișto. Dădeau „m-e” universului, lui Cîțu. Erau obraznici ca dracu’.

Este dezordinea. Mă fascinează deranjul omenesc. viermuiala. nepăsarea.

Cu toții intrând în Vama Veche, în 2 Mai visăm ca cineva să ne ia în brațe. Și Vama și 2 Mai-ul asta face. În ciuda faptului că exploatăm terenul, ne luăm hoteluri scumpe, gazde răzștiute-recomandate. În ciuda tuturor siguranțelor, în fapt, marea și cerul au grijă de tine. Asta e.

Te lași în voia mării în Vamă. Că MAREA se aude de cum cobori în Vamă cu geamantane mari, din care nu folosești decât slipul.

Te ia marea în custodia ei. În incertitudinea ei.

Văd apoi, cupluri și cărunți. Aici e baștina lor. Și le e bine. Știu ca niște aligatori să-și găsească locul, să se ferească de țepe. Le știu pe ale lor. Și aici vor veni în fiecare an al vieții lor. Aceeași gazdă, aceeași cameră, aceeași cafea, aeeeași mare. Și nu-i vor disprețui pe puștii-flamingo. Aici, la capătul Ro nimeni nu-l scuipă pe ălălalt.

Ziua a patra

Fata de la tonomatul de cafea nu este. Nu s-a trezit. Mă duc la “cel mai bun capucino” din Vamă. E închis. Omul nu s-a trezit. Mă duc la Fornetti. Omul s-a trezit. Se luptă cu preparatele înghețate. La ora 10 jumătate dimineața aluatele alunecă, nu vor să stea pe tavă. E haios. Parcă prinde iepuri. Cer cafea. Nu merge aparatul. Îi fute trei perechi de palme. Gata, merge. Pe lângă mine, un puști în comă. Prietenul de vomă îl roagă: trezește-te, trezește-te. Cheflii de vis-a-vis îi cântă „112, repede!” Bețivii se trezesc în felul lor și-o iau pe Principală râzând ndumeriți. La Farmacie e coadă ca la sinucideri eșuate.

Dimineața începe defect în Vama Veche.

Dar îl privesc pe acel Mircea Baniciu și pe acel Iggy Pop. Și pe Jean Marais și pe Alain Delon. Și pe Rihanha și pe Andra și pe Delia, și pe Ilie Năstase, și pe Ion Țiriac. Și pe Mirabela și pe Guță și pe Dance Monkey. La Vamă poți fi cine vrei tu. Uite-l pe Lennon! El este. „HEY JOHN!”

Și, asta-i bine, toți la vamă vor să fie altcineva.

Marea și cerul te văd și te au în pază. Cine zice că-i nasol în Vamă și-n 2 Mai ăla e un hodorog! Du-te la Vamă și intră în showul tău. Aici nu e profit. E doar cost. Și costul e mare. Că-i la mare. Și trăiești fascinația. Cât costă asta? La Vama Veche, 2 Mai este scump, că-i gratis.

Dacă vrei să vezi gunoaie, dejecții, m-i, agresori, prădători EȘTI în egoismul tău. În cost-profit.

Vino să te ia valul. Să te lași în paza mării. Să te chiorăști la oameni. Mâncare, nemâncatule, e pentru toate buzunarele. Băutură, alcoolistule, e pentru toate bețiile. GRATUIT ai vederea oamenilor în starea asta de Vamă. Oameni-Flamingo. Oameni-Iggy Pop. Oameni la Vamă. Oameni care nu mai știu ce-i cu ei. Cine au fost. Ce dracu caută? Nimic. Ce să caute. La Vamă iei nisipul între degete. Cu ce rămâi? Cu nimicuri. ciurucuri. codiță împletită, scoică, refren ce te bântuie, stea, soare, val.