Sari direct la conținut

Vasile Blaga: Cred ca in turul doi va intra un candidat sustinut de dreapta, nu Crin Antonescu 

HotNews.ro

Invitat de Robert Turcescu la emisiunea „Sub semnul intrebarii” difuzata de B1 TV, presedintele PDL Vasile Blaga crede ca in turul doi al alegerilor prezidentiale va ajunge un candidat sustinut de dreapta.

„Niciodata PDL nu va sprijini un candidat socialist. Fie el Traian Basescu sau Vasile Blaga, nimeni nu-i va putea cere PDL Eu cred ca in turul doi va intra un candidat sustinut de dreapta, sustinut de PDL, si nu Crin Antonescu. Aceasta este convingerea mea”, a declarat Blaga.

Intrebat daca ii da sanse lui Catalin Predoiu la prezidentiale, liderul democrat liberal a raspuns afirmativ.

„Am auzit discutii despre domnul Catalin Predoiu. Nu pot sa fiu de acord cu cei care spun ca ar fi mai maleabil decat ar trebui. Nu eu eram presedintele PDL cand Catalin Predoiu era in guverne. Eu am credinta ca daca PDL-istii au incredere in el, o sa putem sa-i convingem si pe oameni”, a spus presedintele PDL.

„Suntem cu un an inaintea alegerilor din 2014, iar un candidat al dreptei, in acest moment, are sansa de a nu fi coabitat cu un guvern incapabil. Ce este astazi PNL? Un altfel de PSD. Crin Antonescu accepta in acest moment acest buget socialist, semneaza capitularea PNL-ului in fata PSD-ului, a lui in fata lui Ponta. Degeaba face un joc de glezna altundeva”, a anuntat Vasile Blaga.

Intrebat despre o eventuala unificare a PDL cu PNL, Blaga a spus ca nu poate sa discute acest subiect atata timp cat PNL se afla in alianta cu PSD.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro