VIDEO: AI între co-inteligență și supremație. Cum vede un editor român viitorul cărților, traducătorilor și educației, în era inteligenței artificiale

Inteligența artificială a intrat deja în rutina multora dintre noi și a multor industrii. Într-o editură românească, AI este un instrument folosit pentru research, conținut de social media, vizualuri, traduceri experimentale și chiar pentru strategie de business. Dar experiența de până acum arată și limitele instrumentului: o traducere generată de AI pare inițial utilizabilă în proporție de circa 60%, însă necesită luni de muncă editorială, iar încercările de a genera coperți fără expertiză de design nu funcționează deocamdată. „Pentru a fi util în lumea inteligenței artificiale, trebuie să ai un nivel ridicat de expertiză”, spune Alexandra Rusu, director editorial al ZYX Books, într-un interviu alături de Cristina Bălan. 

Inteligența artificială nu mai este pentru edituri o temă despre care se vorbește doar în cărți. A devenit un instrument pe care editorii îl testează în activitatea de zi cu zi, cu rezultate foarte diferite în funcție de sarcină. Alexandra Rusu, editoare, scriitoare și director editorial al ZYX Books, spune că folosește AI în mai multe zone ale activității profesionale și că, din experiența echipei sale, ritmul de dezvoltare este greu de ignorat.

„Eu sunt departe de a fi un specialist în AI. Sunt doar un om care nu poate evita AI-ul și îl folosesc în meseria mea, noi în echipă îl folosim”, spune ea.

În opinia sa, evoluția actuală seamănă mai degrabă cu un scenariu de creștere exponențială decât cu unul în care tehnologia a ajuns la un platou. Motivul este experiența concretă din editură: lucruri care nu puteau fi făcute în urmă cu un an sau chiar în urmă cu câteva luni sunt acum posibile. „Ce putem face cu AI-ul în meseria noastră, în zona editorială, nu puteam să facem acum șase luni. Unele lucruri, cred că nu puteam să le facem poate nici acum trei luni și nu exagerez, iar despre un an nici nu poate fi vorba.”

Traducerea, testul care a făcut editura să se întoarcă la modelul clasic

Una dintre cele mai sensibile zone când vine vorba despre AI, este traducerea. Pentru o editură, aici AI-ul poate părea soluția evidentă: economisește timp și poate produce într-un interval foarte scurt o primă versiune a unui text.

ZYX Books a făcut experimentul. O traducere realizată cu ChatGPT a fost apoi prelucrată de un redactor. Prima impresie a echipei a fost că textul putea fi folosit în proporție de aproximativ 60%. În practică, însă, intervenția umană s-a dovedit mult mai amplă decât anticipaseră. „Sigur că s-a câștigat timp, trei luni a durat numai redactarea. Acum, impresia noastră inițială a fost că acea traducere e folosibilă în proporție de 60%. Redactorul respectiv s-a chinuit destul de mult să refacă textul”, povestește Alexandra Rusu. (Notă: se vorbește despre folosire Ai atunci când vine vorba despre nonficțiune comercială, nu atunci când vine vorba de cărți de ficțiune).

Concluzia de moment a fost revenirea la modelul tradițional: editura lucrează în continuare cu traducători.

Asta nu înseamnă însă că experimentul este închis definitiv. Rusu face o distincție între ficțiune și nonficțiune comercială. Pentru ficțiune, spune ea, nu ar vedea în prezent aceeași posibilitate de utilizare a AI-ului. În nonficțiunea comercială, însă, consideră că experimentul merită continuat.

AI-ul poate produce mult conținut. Nu înseamnă că poate înlocui expertiza

O altă zonă în care AI-ul s-a dovedit util este promovarea cărților.

O editură produce constant conținut pentru social media, iar această activitate poate deveni o povară pentru echipele mici. În cazul ZYX Books, AI-ul este folosit pentru a genera idei și materiale de lucru, dar textele nu sunt publicate pur și simplu ca atare.

„Nu înseamnă că publicăm textele scrise de AI integral, dar înseamnă că avem pe ce să lucrăm.”

Experiența cu grafica a fost însă diferită. Echipa a încercat să genereze coperți cu ajutorul AI. Unele experimente au funcționat parțial, inclusiv coperta cărții Supremație, care folosește AI într-o anumită măsură. Dar atunci când oamenii fără pregătire de design au încercat să obțină singuri o copertă gata de folosit, rezultatele nu au fost suficiente.

De aici vine una dintre concluziile centrale ale Alexandrei Rusu: AI-ul nu elimină nevoia de expertiză; în multe cazuri, o face mai importantă.

„Nu poți pur și simplu să dai un brief de genul «fă-mi și mie o copertă pentru cartea Supremație» și să obții ceva care poate fi circulat în industrie.”

Iar experiența ei se potrivește cu ideea din Co-Intelligență, cartea lui Ethan Mollick: AI-ul este cu atât mai util cu cât omul care îl folosește înțelege domeniul în care lucrează. „Tot ce am încercat să facem pe zone unde nu avem expertiză, nu a ieșit. Și acolo unde avem, da, ne-am putut folosi destul de bine de AI.”

Două cărți despre AI, două perspective aproape opuse

În discuția despre inteligența artificială, Alexandra Rusu pornește de la două cărți pe care le-a citit în calitate de editor: Supremație, de jurnalista Parmy Olson, publicată în România de ZYX Books, și Co-Intelligență, de Ethan Mollick, profesor la Wharton.

Supremacy a câștigat în 2024 premiul Financial Times și Schroders Business Book of the Year. Cartea urmărește competiția dintre OpenAI și DeepMind și dintre Sam Altman și Demis Hassabis, punând în prim-plan nu doar tehnologia, ci și puterea, banii și interesele comerciale din spatele cursei pentru AI.

Pentru Alexandra, Supremație este mai seducătoare narativ, pentru că transformă o temă tehnologică într-o poveste cu personaje și conflicte. Dar Co-Intelligență i-a oferit o perspectivă diferită: mai degrabă decât să privim AI-ul exclusiv ca pe o amenințare, putem învăța să lucrăm împreună cu el. „Mi-a dat un pic de libertate pentru că cred că suntem, așa cum spune și el, destul de timizi în a folosi AI.”

Cele două cărți ajung astfel să reprezinte două instincte care se întâlnesc în prezent în jurul inteligenței artificiale: fascinația pentru ceea ce poate face tehnologia și teama de consecințele ei.

Responsabilitatea editurile: drepturile de autor

Pentru industria cărții, una dintre cele mai complicate întrebări nu este cât de bine poate scrie sau traduce AI-ul, ci de unde a învățat să facă acest lucru.

În conversație este adusă în discuție problema antrenării sistemelor AI pe volume foarte mari de texte, inclusiv cărți. Rusu spune că editurii nu i s-a cerut acordul pentru folosirea cărților sale în antrenarea unor sisteme AI. „Noi, cu siguranță, nu, ne-a cerut nimeni un asemenea acord. Dar, cu siguranță, fără el nu e etic. Adică nu poți folosi niște texte să antrenezi inteligența artificială fără să ai acordul celor care le-au produs.”

AI, așa cum ne dăm seama astăzi, este (și) o ruptură de paradigmă. Ori, dacă autorii și editurile refuză accesul la texte, sistemele AI riscă să fie antrenate pe corpusuri mai înguste și, implicit, pe anumite tipuri de discurs. Iar asta poate produce alte probleme: răspunsuri dezechilibrate, manipulatoare sau toxice. Alexandra nu spune că toate cărțile ar trebui puse la dispoziția AI, ci atrage atenția asupra unei dileme pentru care societatea încă nu are un răspuns simplu.

„AI-ul nu va pleca nicăieri. E de-abia copil”

Pentru Alexandra, interzicerea AI-ului nu este o strategie pe termen lung. Mai ales când vine vorba de educație, consideră că este de înțeles de ce profesorii sunt îngrijorați. Dacă elevii pot genera rapid eseuri, rezolvări sau teme, devine tot mai greu să diferențiezi munca proprie de cea realizată cu ajutorul unui chatbot. Dar simpla interdicție nu rezolvă problema.

„Mai degrabă cred că ar fi bine să-ți dezvolți relația cu acel instrument, o relație etică și sănătoasă, decât să nu-l folosești deloc de frică.” În opinia ei, copiii ar trebui să învețe nu doar să folosească AI-ul, ci și să verifice ceea ce primesc de la el. Pentru că AI-ul poate greși, poate „halucina” și poate furniza informații false, iar competența importantă devine capacitatea de a evalua și selecta informația. „Cum să-i înveți să folosească fără această interdicție, cum să pui niște limite, cum să-i înveți să discearnă între informațiile pe care le dă AI-ul.”

De aici vine și una dintre ideile cu care Alexandra a rămas după lectura lui Mollick: AI-ul nu trebuie tratat nici ca un instrument demonic, nici ca o soluție universală. „AI-ul nu va pleca nicăieri. E de-abia copil.”

Un editor spune că încă poate recunoaște textele generate de AI

Alexandra Rusu este și scriitoare, iar experiența ei cu limbajul o face să spună că, în prezent, poate recunoaște destul de ușor textele generate de ChatGPT. „Eu chiar am un subiect în minte și, într-o primă fază ar presupune o documentare istorică pe o anumită poveste legată de Transilvania și imigranții care, în jur de 1900 au plecat și s-au stabilit în America. Mă interesează subiectul pentru că e legat de un străbunic de-al meu și de o poveste de familie.

M-am întrebat, adică tema asta e cu mine de niște ani deja și nu știam de unde să o apuc și e foarte posibil să fac o parte din research, bineînțeles, online. Acum, nu știu dacă doar cu inteligența artificială, mai sunt și pe arhive și sigur că da, dar da, cred că în partea de research o să mă folosesc de AI. În partea de scris nu știu care ar fi sensul.” 

Nu este vorba neapărat despre greșeli evidente, ci mai degrabă despre o anumită „stranietate” a frazelor, despre frazare, despre felul în care sunt ordonate cuvintele și despre lipsa unor expresii firești din limbajul de zi cu zi. „Asta e acum. Ce va fi anul viitor o să vedem.” Pe măsură ce modelele se îmbunătățesc, intuiția unui editor ar putea să nu mai fie suficientă pentru a distinge un text uman de unul generat de AI.

AI-ul, „coleg” pentru o echipă mică

La ZYX Books, AI-ul începe să fie folosit și dincolo de producția și promovarea unei cărți: în strategie de business, contabilitate și organizarea activității. Este o consecință și a dimensiunii echipei. Editura spune că publică aproximativ 20 de cărți pe an cu o echipă editorială de cinci persoane. În acest context, fiecare oră contează.

Iar AI nu vine neapărat cu idei complet nemaiauzite, mărturisește Alexandra. Uneori valoarea sa este alta: structurează și prioritizează lucruri pe care oamenii deja le aveau în minte, dar pe care nu aveau timp să le pună în ordine.

„Felul în care, structura în care ți le pune, uneori și ierarhizarea lor, sunt lucruri la care te-ai gândit, dar care erau în agenda ta pe la sfârșit fiindcă n-ai avut timp de ele.” În locul unui „înlocuitor” pentru om, apare astfel imaginea unui instrument cu care omul lucrează, dar pe care trebuie să știe să-l evalueze.

Între vinovăție și inevitabil

La finalul conversației, cele două cărți despre AI îi lasă Alexandrei Rusu două sentimente aparent contradictorii. Pe de o parte, Supremație îi provoacă o formă de neîncredere și chiar vinovăție atunci când folosește AI-ul. „După ce citești Parmy Olson, e destul de greu să te îndrepți spre folosirea AI-ului. Ai mereu așa o crampă în stomac, o reținere și te întrebi pe toate părțile dacă e ok, dacă acum ce anume hrănești.” Pe de altă parte, Co-Intelligență îi oferă argumente pentru a continua să experimenteze. „Mollick ne încurajează să experimentăm mult mai mult, să fim mai curajoși.”

Poate că aceasta este, de fapt, poziția în care se află acum o mare parte din industria editorială: între nevoia de a adopta o tehnologie care evoluează extrem de repede și nevoia de a decide ce nu este dispusă să sacrifice pentru ea. Pentru o editură, întrebarea nu mai pare să fie dacă AI-ul va intra în munca de zi cu zi. A intrat deja. 

Întrebarea este unde inviți inteligența artificială, ce îi propui să facă și cât de multă expertiză umană păstrezi în jurul ei.

Alte recomandări de lectură: Empire of AI – Karen Hao, Boulder – Eva Baltasar, Media aritmetică – Filip Florian, Cântecul pâinii – Al Tait, Kitty Tait, The Triangle of Power – Alexander Stubb, The Arrogant Ape – Christine Webb.

Acest articol face parte din proiectul „Fila cu Filă”, susținut de ING Bank România. ING crede că oamenii și afacerile cresc atunci când au mai mult timp pentru idei, decizii și planuri de viitor; și ajuta antreprenorii să își gestioneze mai simplu finanțele companiei, cu instrumente digitale concepute pentru nevoile de zi cu zi ale business-ului.

Articol susținut de ING Business PRO