VIDEO/GALERIE FOTO – Everybody knows Cohen: Cronica despre un public fericit

Duminica seara, in Bucuresti, zece mii de oameni au petrecut peste trei ore pe un stadion fara sa fluiere, fara sa injure si fara sa arunce cu scaune. Au ascultat intr-o liniste suprema o voce demna de „Tower of Song” si maiestria celor care o acompaniau. Leonard Cohen a imblanzit publicul desi nu a avut artificii sau jocuri de lumini, nu a cersit aplauze, nu a schimbat nenumarate costume „de designer” si nici nu a uitat ca se afla la Bucuresti. A multumit de fiecare data cand i s-a strigat „La multi ani” si si-a scos de nenumarate ori palaria, la propriu, atat in fata publicului, cat si a colegilor sai de pe scena.

Concertul a inceput cu intarziere, dar nu pentru ca artistul nu ajunsese la stadion, ci pentru ca publicul inca statea la cozile de la cele trei intrari. In timpul asta, Leonard Cohen se bucura deja de prima felie de tort aniversar. A ajuns pentru prima data in viata la Bucuresti tocmai in ziua in care a implinit 74 ani. Varsta care nu l-a impiedicat sa mearga topaind spre culise la fiecare pauza.

A aparut pe scena fara semnale sonore, fara jerbe de artificii, fara vreo prezentare pompoasa. A facut o plecaciune cu palaria la piept si, din acel moment, totul a fost magic.

Melodie dupa melodie, vocea, prestanta si modestia lui Cohen au reusit sa ridice tot mai multe cupluri la dans. A zambit, a glumit curtenitor cu cele doua surori Webb (Charley si Hattie) care i-au fost backing vocals. A prezentat pe fiecare dintre cei care-l insoteau pe scena, de fiecare data cand acesta avea o partitura care-l scotea in evidenta.

A spus simplu „Thank you” de fiecare data cand cineva din public i-a strigat „Happy birthday”. Din pacate, insa, cele trei incercari de unire a intregului stadion intr-o cantare aniversara au esuat.

Asa cum a esuat si incercarea organizatorilor de a mentine grupurile initiale de spectatori. Dupa nicio jumatatea de ora, publicul din zona gazonului, care platise 79 de lei pe bilet, statea in acelasi rand cu cel de la Tribuna 1 sau din zona Premium, unde accesul fusese si de trei ori mai scump.

Finalul melodiei „Take This Waltz” a adus si ploaia anuntata cu persistenta de meteorologi in cursul saptamanii trecute. Cateva sute de spectatori din zonele neacoperite au navalit spre iesiri, fara sa le pese ca pe scena era un artist care le spunea „vom canta in continuare, daca voi ne vreti”.

Cei mai multi spectatori au ramas insa. Ploaia n-a reusit decit sa-i energizeze.

In picioare, acoperiti cu pelerine, haine de fis si chiar umbrele (desi regulile organizatorilor precizau ca e interzisa introducerea acestora in interiorul stadionului), spectatorii au cantat, au aplaudat si au tropait mai abitir ca in prima parte.

La finalul celui de-al treile bis, Cohen s-a autodefinit ca „un om care inca mai munceste pentru a va face sa zambiti” si a multumit celor prezenti pentru ca „ati tinut muzica mea in viata”.

A primit pe scena doua torturi, a suflat in lumari, si-a mai scos o data, zambind, palaria, a spus „God bless you” si a iesit de pe scena. Trecusera deja trei ore in care un artist de 74 de ani, care n-a mai fost in turneu din 1993, a cantat live.

A inceput cu „Dance Me to the End of Love”, a continuat cu „The Future”, „Ain’t No Cure for Love, apoi „Bird on the Wire”, „Everybody Knows”, „In My Secret Life”, „Who by Fire”, „Hey, That’s No Way to Say Good Bye” si „Anthem”. Dupa o scurta pauza, spectacolul a fost reluat fulminant cu „Tower of Song”, cu celebra „Suzanne”, cu „The Partisan”, „Hallelujah”, „Democracy”, „I’m Your Man” si „Take This Waltz”.

Trei runde de bisuri – din care nu au lipsit „So Long Marianne”, „First We Take Manhattan”, „Sisters of Mercy” si „Closing Time” – au trecut pana cand Leonard Cohen a parasit definitiv scena.

Leonard Cohen la Bucuresti