VIDEO Grigore Lese: Colindam ca sa fim impreuna – mortii cu viii
”Cu ce se rasplateste colinda: cu colac. Dar de fapt ce reprezinta colacelul acesta? Aici este intunericul incatusat. Gata, raul s-a dus, aici sta! Avem aici asa: un sarpe incolacit, care-si mananca coada, adica nu se mai poate zvarcoli. Gata! Intunericul a fost batut! Si atunci se da. Dar de ce se mai da? Exista si un colac special care se da pentru morti. Deci de ce colindam? Colindam ca sa fim impreuna: mortii cu viii. Si atunci se dau colacii aistia si se zice: „Dumnezeu sa-i ierte!” Cu ce se da colacul aista? Se da cu lumanare. Este lumina…”, a explicat Grigore Lese saptamana aceasta, la Sala Galateca, in cadrul unui concert de colinde la care au participat colindatori din satele Ungureni si Libotin. Evenimentul s-a desfasurat cu ocazia festivalului „5 (arte) in cinci (zile) – ICR la BCU”.
- Ce este „corinda” – bâtul colindatorului
- De ce colindatul se incepe de la rasarit
- Manastirile din colindele romanesti – temple ale lui Apollo
- Colindele se canta si la trei dimineata
- „Strigatura” lui Mos Gherasim (fluier si voce)
- Colindul bogatului si a saracului
„Femeile sunt din Ungureni, iar barbatii sunt din Libotin. Cand ne uitam asa la ei si ii vedem, zic „bai, iar a venit Cantarea Romaniei!” Stiti ca asa se exprima lumea cand ii vede imbracati in costume populare, zice ca gata, e Cantarea Romaniei… Ei, nu este chiar asa. De ce spun asta: pentru ca in Ungureni si in Libotin, oamenii mai umbla imbracati in costume traditionale, romanesti, se duc la Biserica, participa la diferite ritualuri, se duc la botezuri, la nunta, la inmormantari.
Se zice ca de la Sfantul Nicolae incolo se deschid cerurile si se poate colinda. Si este un colind care zice asa:
La rosu de rasarit
Mandra zare s-o zarit
Da aceie ca nu-i zare
Ca i-o manastire mare
In manastire cine sade
Noua popi, noua dieci
Si p-atatia patrieci
Cand aud asta, mi-aduc aminte de cand ziceau tata si mama: „Bai Grigore, du-te la colindat, dar – zice – stii de unde s-o iei? De la rasarit! Nu ocoli nici o casa! Du-te la rasarit!” De ce spun oamenii sa se duca la rasarit? Pentru ca de la rasarit vine lumina. Iata, corindatorii aistia vor sa ne aduca lumina. Au corinde. Ce-i corinda? Pai asta-i corinda: vedeti bâtu’ aista? Da, dar bâtu’ aista-i ciudat: cand ii negru, cand ii alb, spiralat asa… Ce vrea sa fie asta? Este lupta raului cu binele, binele cu raul, adica este lumina si intunericul. De aceea-i zice „La rosu de rasarit”.
Dar sa vedeti dumneavoastra ca femeile din Ungureni au si ele un cantec cu manastirea asta – „iar in zare este o manastire”. Asta ne trimete unde? La templul lui Apollo. Au si ele asa ceva”.
Colo-n jos la rasaritu
Mandra zare s-o zaritu
Mai aceie ca nu-i zare
Ca i-o manastire mare
Ca-i o mare manastire
Cu paretii de tamaie
Usile de sfanta ceara
Ei, iar colinda asta tine si cate o jumatate de ceas. Or noi mai avem rabdare? Dar stiti cand se colinda asta? Nu la 18 seara sau la 2 dup-amiaza. Era pe la 2 noaptea. Imaginati-va feştila trasa… si cand s-auzea asta, sarea gazda de unde era cat de cat data de somn si aprindea dupa 30 de secunde. Nu trebuia sa dai cu tunu’! Si se asteptau si colindau cam cate o jumatate de ceas, 20 de minute. Colindele-s lungi, au un text epic, o poveste: despre soare, despre luna, sunt colinde cosmogonice, sunt colinde de logodnic, sunt colinde despre leu, sunt colinde despre sarpe, sunt colinde despre facerea lumii. Is diferite teme. Ei, in seara de Craciun ei colinda tema nasterii Mantuitorului Iisus Hristos.
Terminau de colindat si ieseau din casa si pana mereau la cealalta casa, peste gredini, sa vedeti ce faceau ei: Gherasim, strigatura! Ia, ce faceau colindatorii cand treceau dintr-o casa la alta. Colindau si mergeau prin ograzi.
Si strigau asa si se duceau de-a lungul ograzilor. Cand se-apropriau de casa, zice „ba, aicea ce colindam? ba, o zicem aceia cu nasterea? ba, o zicem aceia cu pastorii? ba, o zicem cu vulturii? ba, ce zicem? ba, zi tu!” Barbatii au o colinda, a bogatului si a saracului.
Colinda asta, ohoo, tine… 20 de minute, pana se pregatesc in casa gazdele. La colinda asta de noapte, copiii nu sunt prezenti. Imi aduc aminte: vineau colindatorii la noi, cu tata. Zice: „hai sa ne colindam!” Eu dormeam si ma sculau din pat, noaptea, pe la 3, „sa ne cante copilul”, adica eu. Si eram de 4-5 ani. Cica „sa ne cante copilul, ca sti canta”. Si ma puneau sa cant: eu zbieram, adica stateam si plangeam si iara ma culcam. Mi-o ramas in ureche cum colindau colindele acestea.
Cu ce se rasplateste colinda: cu colac. Dar de fapt ce reprezinta colacelul acesta? Aici este intunericul incatusat. Gata, raul s-a dus, aici sta! Avem aici asa: un sarpe incolacit, care-si mananca coada, adica nu se mai poate zvarcoli. Gata! Intunericul a fost batut! Si atunci se da. Dar de ce se mai da? Exista si un colac special care se da pentru morti. Deci de ce colindam? Colindam ca sa fim impreuna: mortii cu viii. Si atunci se dau colacii aistia si se zice: „Dumnezeu sa-i ierte!” Cu ce se da colacul aista? Se da cu lumanare. Este lumina…”