Sari direct la conținut

​VIDEO Isărescu: Principalele riscuri la adresa inflației provin din conduita politicii fiscale și a celei de venituri/ Evoluția deficitului de cont curent este preocupantă

HotNews.ro
Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale, Foto: BNR
Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale, Foto: BNR

Principalele incertitudini şi riscuri asociate perspectivei inflației provin din conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, iar evoluția deficitului de cont curent este preocupantă, a spus luni Guvernatorul BNR în cadrul briefingului de presă care a urmat deciziei de menținere a dobânzii cheie. ”Incert este și impactul noului indice IRCC asupra creditării și a mecanismului de transmisie a politicii monetare. Deosebit de relevante sunt deciziile de relaxare ale politicilor monetare ale BCE și Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune, a mai adăugat Isărescu.

Vezi aici intervenția șefului Băncii Centrale de luni:

Ce a mai spus la briefing Guvernatorul:

  • Rata anuală a inflației IPC a scăzut în luna iunie până la 3,8%, de la 4,1% în luna mai, ușor sub nivelul prognozat, dar deasupra intervalului de variație al țintei. Evoluția s-a datorat scăderii consistente a prețurilor legumelor și combustibililor. Comparativ cu finalul trimestrului I, când s-a situat la 4,03%, rata anuală a inflației s-a redus exclusiv datorită evoluției din iunie. Descreșterea în raport cu luna martie a fost determinată integral de componentele exogene ale IPC, în principal de dinamica prețului combustibililor.
  • În schimb, rata anuală a inflației CORE2 ajustat (care elimină din calculul inflației IPC prețurile administrate, volatile, ale produselor din tutun și ale băuturilor alcoolice) și-a accelerat creșterea de la 2,7% în martie la 3,3% în iunie. Pe lângă influențele noii taxe din sectorul telecomunicațiilor și ale creșterii prețurilor internaționale ale unor produse agroalimentare, avansul evidențiază presiuni inflaționiste în creștere pe partea cererii și a costurilor salariale, alături de ajustările în sens ascendent ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt.
  • Rata medie anuală a inflației IPC a continuat să scadă până la 4,1% în luna iunie, de la 4,2% în luna mai 2019, iar rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum s-a redus până la nivelul de 4,0%, de la nivelul de 4,1% înregistrat între decembrie 2018 și mai 2019.
  • Noile date statistice confirmă accelerarea creșterii economice în trimestrul I 2019 la 5%, de la 4,1% în intervalul anterior. Pe partea cererii, consumul final a continuat să reprezinte principalul determinant al creșterii economice (4,5 puncte procentuale), urmat de variația stocurilor (2,4 puncte procentuale), și apoi de formarea brută de capital fix cu o contribuție pozitivă ușor diminuată față de varianta anterioară (0,6 puncte procentuale). În schimb, exportul net și-a redus aportul negativ la evoluția PIB, pe fondul revizuirii ecartului nefavorabil dintre dinamica exporturilor și cea a importurilor de bunuri și servicii.
  • Cele mai recente date statistice arată o temperare a dinamicii anuale a deficitului balanței de bunuri și servicii în primele două luni ale trimestrului II, dar și o accelerare a adâncirii în termeni anuali a deficitului de cont curent, pe fondul deteriorării balanței veniturilor secundare.
  • În același interval se evidențiază evoluții mixte în sfera consumului, investițiilor și producției: continuarea creșterii robuste, chiar dacă ușor încetinită a activității în comerțul cu amănuntul și servicii, precum și menținerea la niveluri ridicate a activității în sectorul construcții, dar și prelungirea creșterii lente a producției industriale, mai cu seamă a celei prelucrătoare.
  • Creșterea anuală a creditului acordat sectorului privat a încetinit ușor în iunie 2019, la 7,1% de la de 7,7% în trimestrul I, în condițiile continuării temperării dinamicii componentei în lei, care a rămas însă solidă. Pe acest fond, ponderea creditului în lei în totalul creditului s a majorat la 66,6% (maximul perioadei post iunie 1996).
  • Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 8 august 2019, ora 11:00. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 12 august 2019, la ora 15:00. Următoarea şedință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 3 octombrie 2019.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro