VIDEO Lindsey Vonn, accidentare groaznică la Jocurile Olimpice de iarnă. Medicii au avut nevoie de minute în șir ca să o poată ridica / A fost transportată cu elicopterul
Schioarea americană Lindsey Vonn, care concura cu un genunchi stâng grav accidentat, a suferit un accident la începutul probei olimpice de coborâre de duminică și a rămas întinsă pe sol. Organizatorii au intervenit și i-au acordat îngrijiri medicale timp de minute bune.
Vonn a pierdut controlul în traversarea de la început, după circa 13 secunde, după ce a tăiat linia prea strâns, a atins o poartă cu umărul și s-a răsucit în aer. Cursa a fost întreruptă în timp ce ea primea îngrijiri medicale, relatează CNN.
Citește și

Vedeta americană a suferit o căzătură teribilă, potrivit imaginilor transmise de Eurosport.
Que c'est terrible : Lindsey Vonn 🇺🇸 chute d'entrée ! La légende américaine est contrainte d'abandonner
— Eurosport France (@Eurosport_FR) February 8, 2026
Suivez les Jeux Olympiques de #MilanoCortina2026 en intégralité sur Eurosport et HBO Max pic.twitter.com/eiPeYSe4fB
Imediat ce sportiva a căzut și nu s-a mai ridicat, o liniște asurzitoare s-a așternut pe pistă iar spectatorii urmăreau cu sufletul la gură ce se întâmplă cu Vonn.

Sportiva în vârstă de 41 de ani a fost apoi transportată cu elicopterul de pe pârtie, în timp ce mulțimea s-a ridicat în picioare pentru a o aplauda.

Le pire des scénarios : Lindsey Vonn évacuée par hélicoptère après sa terrible chute 😢
— Eurosport France (@Eurosport_FR) February 8, 2026
Les Jeux Olympiques de #MilanoCortina2026, c'est en intégralité sur Eurosport et HBO Max pic.twitter.com/tknH9tjOb0
Sportiva, evaluată de medici
Tripla medaliată olimpică este în prezent evaluată în urma accidentului suferit în această dimineață, a declarat sora sportivei, Karin Kildow, potrivit CNN.
În cadrul unei emisiuni de la NBC, Kildow a declarat că accidentul a fost înfricoșător.
„Cu siguranță era ultimul lucru pe care ne-am fi dorit să-l vedem. S-a întâmplat foarte repede, așa că, în astfel de situații, sperăm imediat că este bine”, a spus Kildow.
Fosta schioare și dubla medaliată cu aur olimpic Tina Maze a declarat pentru Eurosport că accidentul lui Vonn s-ar putea datora faptului că a riscat prea mult.
„Cu toții știm prin ce dificultăți a trecut Lindsey în ultimele zile și că a venit la cursă. Cred că a ridicat ștacheta prea mult și a riscat prea mult, iar de aceea s-a produs un astfel de accident”, a declarat Maze.
Lindsey Vonn concura cu un ligament rupt după o căzătură în urmă cu o săptămână
Lindsey Vonn a suferit o ruptură completă a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului stâng în timpul coborârii de la Crans-Montana de sâmbăta trecută, însă a anunţat că va participa totuși la coborârea olimpică de la Cortina d’Ampezzo.
Americana în vârstă de 41 de ani, care s-a accidentat la genunchiul stâng sâmbătă în urma unei căzături pe pârtia de la Crans-Montana, în Elveţia, înainte ca cursa să fie anulată, a recunoscut că îi este „dificil să abordeze Jocurile Olimpice într-o poziţie diferită de cea aşteptată”, transmitea News.ro
„Ştiu care erau şansele mele înainte (de căzătură) şi ştiu că astăzi nu mai sunt aceleaşi”, a adăugat ea.
„Dar ştiu că întotdeauna există o şansă. Şi atâta timp cât va exista, voi încerca să profit de ea. Am încredere că voi putea concura duminică (ziua coborârii olimpice). În urma căzăturii, mi-am rupt complet ligamentul încrucişat anterior şi mi-am deteriorat meniscul, dar nu ştim dacă acest lucru este din cauza căzăturii în sine”, a declarat Vonn.
Operată la genunchiul drept după prima sa retragere în 2019, vedeta americană şi-a făcut revenirea în Cupa Mondială sezonul trecut, în perspectiva Jocurilor Olimpice, a cincea participare pentru ea, pe o pistă pe care o îndrăgeşte în mod deosebit. În prezent, ea se află în fruntea clasamentului la coborâre, cu cinci podiumuri în tot atâtea curse, dintre care două victorii.
„Întotdeauna mi-am depăşit limitele”, a declarat Vonn. „Coborârea este un sport foarte periculos, în care se poate întâmpla orice. Din cauza faptului că îmi depăşesc limitele, cad. M-am accidentat mai des decât aş vrea să recunosc, dar întotdeauna m-am ridicat. În ciuda numeroaselor eşecuri, întotdeauna am triumfat. Am mai fost în această situaţie, ştiu cum să o gestionez.”
Lider al echipei americane de viteză a indicat, de asemenea, că va decide dacă va participa şi la super-G, programat pe 12 februarie, sau chiar la combinata pe echipe, începând cu 10 februarie.
„Cunosc şi senzaţiile la genunchi din accidentările anterioare şi pot spune că mă simt mult mai bine decât înainte”, a asigurat campioana. „Mă simt mult mai bine decât în 2019, la ultimele Campionate Mondiale (unde a câştigat medalia de bronz la coborâre).”