VIDEO Lipscani, un suflet mutilat de incendii, inundatii, ciuma si foamete

​”Lipscaniul este construit nu de mari istorici, ci de suflete. Nu poti sa te referi la Lipscani aducandu-ti aminte de marile centre europene culturale. Pe Lipscani trebuie sa-l socoti al tau ca sa-l poti judeca. Asa am facut si eu! Intai am citit istoria Bucurestiului, foarte alambicata si placuta. Si singurul lucru pe care l-am descoperit a fost pitorescul. Nu aveam de facut decat sa aleg din acest pitoresc ce era mai frumos: istoriile”, a explicat Eugen Istodor, autorul cartii Lipscani. Ghid turistic & de chefuri. Cu ocazia lansarii volumului, Eugen Istodor s-a transformat, vreme de doua ore, intr-un „ghid” prin istoriile Lipscaniului.

• Asculta povestirile lui Eugen Istodor despre Lipscani si afla principalul cusur al celebrei strazi: a ars complet in 1847, astfel ca toate cladirile din Lipscani sunt de data recenta.

„In primul rand, daca ne referim la suflet, e un suflet al Lipscaniului speriat: azi e bine, maine nu e bine, astazi vine clientul, maine dispare clientul. E un suflet nebun. Astazi un nebun trebuie sa vanda altui nebun o marfa adusa cine stie de unde.

Lipscaniul este un suflet sfartecat. Avem Lipscaniul mergand si spre Sf. Gheorghe, spre ctitoria lui Brancoveanu, avem un Liscani si spre Coltean (ctitoria Cantacuzinilor), avem un Lipscani si dincolo de Magazinul Victoria.

Este insa un suflet nu neaparat suparat din cauza acestor mutilari. Mereu acest suflet al Lipscaniului, negustorul, s-a multumit cu putin, cu ce i s-a dat. Si sunt povesti interesante ale calatorilor straini, legate de acest Lipscani care statea de dimineata pana seara cu lumina aprinsa, ca sa prinda macar un calator care sa-i cumpere marfa. Cantecul cu care am inceput se leaga de acest suflet al Lipscaniului”.

„Toate constructiile din Lipscani au un avantaj, un pitoresc – iata, le stim, ni se par simpatice si frumoase. Dar si un dezavantaj, pe care putina lume il stie: acest cusur e legat de faptul ca la 1847, Lipscaniul acesta a ars, pur si simplu dintr-un capriciu, de Paste. Cladirile pe care le vedeti cam in tot Lipscaniul sunt de data recenta. Strada Lipscani ca atare s-a reconstruit pe partea ei negustoreasca pana in Smardan, apoi au venit bancile.

Sufletul Lipscaniului a stat mereu sub semnul fricii. Au fost incendii, a fost ciuma, a batut foametea aici. Ciuma venea din cauza podetelor, in primul rand. Era podit Lipscaniul si toata lumea isi deversa gunoiul sub acest podet. Ciuma o aduceau si strainii, turcii, toti domnitorii care au venit cu alaiuri sa se instaleze in Curtea Domneasca aduceau, de voie, de nevoie, si ciuma.

Avem si multe inundatii. Inundatiile de primavara: Dambovita se varsa nestapanita, dinspre Curtea Veche spre Lipscani. Era bucuria calicilor, care, opriti de multe ori la bariera Rahovei, odata cu inundatiile veneau sa fure din casele boieresti si sa se bucure de un peste mai baban adus de Dambovita”.