Sari direct la conținut

VIDEO Putin a călătorit în locomotivă pentru a inaugura circulația feroviară pe cel mai controversat pod al Europei, în Crimeea

HotNews.ro
Trenul inaugural Crimeea - rusiia, Foto: Captura YouTube
Trenul inaugural Crimeea - rusiia, Foto: Captura YouTube

​Vladimir Putin a călătorit în locomotivă, alături de mecanic, pentru a inaugura circulația feroviară pe podul de 19 km de peste strâmtoarea Kerci, cel care leagă Rusia de Crimeea. Podul a costat peste 3 miliarde de euro și a fost deschis mașinilor cu mare fast de Putin, în mai 2018 când președintele s-a aflat într-un camion portocaliu. Construcția podului a fost intens criticată de Ucraina și de oficialii UE, în timp ce rușii au prezentat-o ca fiind o mare realizare. Primul tren a plecat luni, cei 2.730 km dintre St Petersburg și Sevastopol fiind parcurși în 43 de ore, scrie AFP.

Este prima cale ferată ce leagă Crimeea de Rusia continentală. ”Este un eveniment plăcut și foarte important pentru Crimeea, pentru sudul Rusiei și pentru întreaga noastră țară”, a spus Putin, la inaugurare.

Reamintim că în 2014 Rusia a anexat Crimeea, încălcând grav suveranitatea Ucrainei garantată prin diverse tratate și înțelegeri. Putin a prezentat anexarea ca un ”triumf al dreptății istoriei”, spunând că o serie de argumente istorice și culturale au stat la baza deciziei de a îngloba Crimeea în Federația Rusă.

Lucrările de la pod au fost realizate de companiile oligarhului Arkady Rotenberg, apropiat de Putin.

Primul tren a plecat luni din St Petersburg, iar drumul durează 43 de ore și jumătate până la Sevastopol, în Crimeea. Trenul face 70 de minute de la Bagerovo, în Crimea, până la Taman Pass, în Rusia continentală (42 km), din care 19 km reprezintă traversarea.

Există și tren direct Simferopol – Moscova, 1995 km în 34 de ore.

Rusia estimează că trenurile care leagă Simferopol de Moscova, respectiv St Petersburg, vor transporta 14 milioane de pasageri în 2020.

După anexare s-au rupt legăturile feroviare dintre Crimeea și Ucraina care era mai ales vara deservită de multe trenuri care veneau din Rusia și traversau Ucraina pe mai bine de 500 km. De la Moscova la Sevastopol erau 1.500 km pe vechea rută (via Kursk – Harkov – Zaporojie).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro