Skip to content

VIDEO. Răzbunare cu facturi pe scenă. O celebră cântăreață a apărut într-o rochie pe care apar dovezile trădării fostului soț: „I-ai cumpărat o geantă. Nu era ieftină. Eu dormeam”

Fanii din Glasgow și Liverpool ai cântăreței britanice Lily Allen au avut parte de un moment de răzbunare al acestei pe scenă la adresa fostului soț, David Harbour, scrie Daily Mail.

Artista, în vârstă de 40 de ani, a început etapa britanică a primului ei turneu din ultimii șapte ani, interpretând integral albumul ei de succes West End Girl. Albumul este dedicat fostului ei soț, David Harbour, în vârstă de 50 de ani și despărțirii lor cu scântei de anul trecut.

În timpul interpretării piesei 4Chan Stan, în care Lily cântă despre infidelitatea fostului ei soț, artista s-a înfășurat într-o bucată lungă de pânză imprimată cu versuri și chitanțe.

Fanii au observat că sunt chitanțele sunt de la baruri de tequila și de la magazinul de lux Bergdorf Goodman, detaliind articolele pe care fostul ei soț le-a cumpărat pentru alte femei.

Referința la magazinul de lux apare direct în versurile melodiei, în care ea cântă „N-am fost niciodată la Bergdorf, dar tu ai dus pe cineva la cumpărături acolo pe 24 mai. I-ai cumpărat o geantă. Nu era ieftină. Eu eram la Londra. Probabil dormeam”.

Rochia cu chitanțe nu este singura referință pe scenă la infidelitate, deoarece în timpul piesei Pussy Palace Lily cântă dintr-un pat, având lângă ea o geantă Duane Reade — iar versurile piesei vorbesc despre descoperirea unei genți pline cu jucării sexuale în al doilea apartament al soțului ei.