Vladimir Putin nu e vreun conducător competent, e doar un câine de pază al KGB-ului – editorial Jerusalem Post

Deși conduce Rusia de aproape un sfert de veac, Putin nu a învățat nimic și nu s-a transformat în om de stat. Rămâne același câine de pază al KGB-ului, scrie Alexei Bayer într-un editorial din The Jerusalem Post, citat de Rador Radio România.

La începutul anilor ’60 scriitorul Georgi Vladimov a scris „Credinciosul Ruslan”, un roman despre un ciobănesc german dresat să păzească deținuți într-un lagăr din vremea terorii staliniste. După moartea lui Stalin deținuții au fost eliberați, gardienii au plecat, iar Ruslan și ceilalți câini de pază au ajuns vagabonzi.

Mâncau din gunoaie și visau la zilele bune de odinioară când erau hrăniți, dormeau la căldură și se distrau ținând deținuții la respect.

Într-o zi, în satul izolat de lângă lagărul lui Ruslan sosește un grup de muncitori în construcții. Cum mergeau pe drum, câinii îi înconjoară și încearcă să-i mâne ca pe oi, să formeze o coloană – așa cum erau obișnuiți să facă cu deținuții. Dar muncitorii nu se supun, pun mâna pe bețe și pietre, și Ruslan e ucis.

Aceasta era o alegorie pentru „dezghețul” lui Hrușciov, când societatea a fost deschisă și s-au permis libertăți limitate, dar când staliniștii îndărătnici cereau revenirea la represiune. Romanul are final fericit, întrucât muncitorii refuză să meargă în lagăr și se luptă cu câinii.

Dar imaginați-vă că ar câștiga câinii – ce altceva ar mai fi făcut după ce ar fi mânat oamenii în barăci? Ce fel de plan ar fi ticluit și cum l-ar fi pus în fapt?

Sub Putin Rusia a ajuns la cheremul câinilor

Credinciosul Ruslan poate fi văzut și ca o alegorie a Rusiei actuale, din moment ce sub Putin legea o fac câinii.

Serviciile de securitate au fost câinii de pază ai comunismului. Faimoasa Ceka (Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie) a fost fondată la numai șase săptămâni după ce bolșevicii lui Lenin preluaseră puterea. Însă nu era nimic extraordinar în privința „organelor”, după cum era numită poliția politică. În succesiunea amețitoare a acronimelor mereu schimbătoare – GPU, NKVD, MVD și KGB – aparatul de securitate a existat în permanență alături de Partidul Comunist.

A fost o formidabilă mașinărie a terorii și represiunii, iar Stalin a fost capabil s-o transforme într-o armă personală. A folosit-o pentru a-și elimina inamicii și a-i impune teroarea restului țării.

O mulțime de comuniști loiali, inclusiv camarazi ai lui Lenin, au fost arestați și împușcați. Serviciile de securitate i-au suprimat pe cei bogați și educați în anii ’20, au dirijat Marile Epurări ale anilor ’30 și au pus în fapt campania contra „cosmopoliților dezrădăcinați” evrei de la finalul anilor ’40 și începutul anilor ’50.

Mai mult, pentru a se asigura de loialitatea celor mai apropiați colaboratori, Stalin le lua frecvent rudele drept ostatici.

Soția președintelui sovietic Mihail Kalinin a fost trimisă în lagăre, iar nevasta evreică a ministrul de externe Viaceslav Molotov a fost arestată pentru înaltă trădare în 1949, la începutul campaniei antisemite a lui Stalin. Soția secretarului privat al lui Stalin, Alexander Poskrebișev, – și mama celor două fiice ale lui – a fost arestată și executată.

După moartea lui, succesorii lui Stalin au decis că e mai sigur să supună aparatul de securitate controlului partidului. Șeful NKVD-ului lui Stalin, Lavrenti Beria, a fost împușcat, serviciul a fost rebotezat KGB, iar la conducerea lui au fost instalați politruci.

Funcțiile KGB-ului au fost reduse la arestarea dizidenților, spionarea cetățenilor în propriile locuințe și operațiuni clandestine în străinătate. El făcea credincios ce-i cerea partidul, care partid, temător de teroarea din trecut, îl ținea într-o lesă foarte scurtă.

Acesta era KGB-ul care la începutul anilor ’70 l-a angajat pe tânărul Vladimir Putin.

Apoi a venit colapsul URSS

Sfârșitul comunismului a fost simbolizat de răsturnarea de către o gloată a statuii lui Felix Dzerjinskii, fondatorul Ceka, în fața sediului KGB din Piața Lubianka.

Partidul a dispărut, ideologia comunistă a fost proclamată falimentară, cenzura a fost abolită și deținuții politici au fost eliberați. Zeci de mii de agenți KGB s-au trezit fără stăpân și fără slujbă – exact ca Ruslan și ceilalți câini de pază din romanul lui Vladimov. Unii au devenit lachei de oligarhi, alții s-au alăturat uneia dintre numeroasele bande criminale. Cei rămași angajați erau demoralizați: zi de zi, presa acum incitată continua să expună crimele odioase ale poliției politice din epoca sovietică.

Dar apoi a intervenit un miracol: președintele Boris Elțîn l-a numit pe unul dintre ei drept succesor. Nu cel mai bun, nu cel mai inteligent, ci, în fapt, un cât se poate de mediocru locotenent colonel detașat în anii ’80 la Dresda, în Germania de Est: o fundătură în care treaba lui era să descoasă prostituate care se culcaseră cu vizitatori din Germania de Vest. Dar Putin era un soldat loial al KGB-ului, care a declarat fără ezitare că nu există foști membri ai KGB-ului.

E ca și cum Ruslan și haita lui ar fi reușit să-i subjuge pe muncitori. Agenții KGB nu mai erau acum unealta partidului, mânuită de șefii acestuia, erau stăpânii universului. Aveau întreaga țară numai pentru ei – să facă cu ea ce vor.

Au început prin a fura – tot așa cum câinii vagabonzi și-ar fi umplut mai întâi burțile.

KGB-iștii de pe lista Forbes

Ultimele două decenii au fost o veritabilă orgie a cleptocrației. Membrii cercului intim al lui Putin, foști ofițeri KGB, au răsărit brusc pe lista Forbes a miliardarilor, cu averi imense și proprietăți secrete în străinătate. Despre Putin însuși se crede că e cel mai bogat om în viață, cu o avere de sute de miliarde de dolari.

Toate bune și frumoase – nu și suficiente însă. Nu pentru asta fuseseră ei dresați. Cei mai apropiați amici ai lui Putin, printre care Nikolai Patrușev, Igor Secin, Serghei Cemizov, sunt foști ofițeri KGB de rang înalt. În mod natural, instinctul lor e acela de a-i conferi societății ruse forma familiară a unei coloane de deținuți într-un lagăr de muncă silnică.

Libera exprimare a fost ciuntită și în cele din urmă suprimată, dizidențele au fost zdrobite, politicienii și jurnaliștii din opoziție au fost fie întemnițați, fie asasinați, alegerile s-au preschimbat într-o farsă predictibilă, parlamentul a fost transformat într-o adunătură de ciudați, iar instanțele și-au pierdut independența și au început să latre sentințe îndelungate pentru cei care îndrăznesc să gândească diferit.

Ceea ce aduce tare mult cu era lui Brejnev, însă Putin își dorea chiar și mai mult: nu numai să reînvie URSS în interiorul Rusiei, ci și să recupereze teritoriile fizice ale imperiului sovietic, începând cu Ucraina. Firește, aceasta a fost o eroare majoră și o catastrofă care-i va îngropa cel mai probabil regimul.

Însă eroarea fatală ar fi putu fi prezisă. Deși conduce Rusia de aproape un sfert de veac, Putin nu a învățat nimic și nu s-a transformat în om de stat. Rămâne același câine de pază din Credinciosul Ruslan, antrenat de Iuri Andropov, șeful de partid care era și șeful KGB-ului când Putin s-a angajat.

El și cei asemenea lui sunt capabili să configureze Rusia într-o coloană de prizonieri și s-o păzească – dar nu sunt competenți să facă mai nimic altceva.

Articol de Alexei Bayer, economist – Jerusalem Post (preluare Rador radio România)