We Will Rock You – un musical ce combina muzica trupei Queen si o poveste gen Matrix

Cand vizitati Londra, trebuie sa mergeti la un teatru, spectacol, musical, e o experienta minunata. Eu am vrut sa merg la We Will Rock You, o poveste cu muzica trupei Queen care se joaca la Dominion Theatre (Tottenham Court Road e cea mai apropiata statie de metrou, de fapt, chiar in fata teatrului) de 7 ani de zile. Criticii inteleg ca au fost foarte duri cu spectacolul, insa publicului i-a placut, dovada ca se joaca de atatia ani, seara de seara, iar cand am fost eu, intr-o miercuri, era full.

Povestea seamana cu Matrix, daca-mi permiteti comparatia: actiunea se petrece in viitor, pe Planet Mall, in lumea fetelor si baietilor Ga Ga, care se imbraca la fel, carora le place aceeasi muzica – a boys and girls bands si electronica -, o lume in care nu exista identitati, muzica rock este interzisa, la fel si cantarile live.

Dar exista o rezistenta, the Bohemians, care il cauta pe cel ce va readuce muzica live, rock-ul inapoi. El este the Dreamer, este cel care va cunoaste cuvintele sacre – versurile Bohemian Rapsody – caruia i se va revela o chitara ascunsa intr-o stanca.

Galileo, un tanar rebel, este candidatul potrivit pentru a salva rock-ul, alaturi de iubita lui, o fata non-conformista careia ii va spune Scaramouche. Daca va reusi sau nu sa scape de prigoana lui Killer Queen – regina rea a Planet Mall, care i-ar putea exila pe un taram numit Seven Seas of Rhye, unde sufletul lor ar fi golit – ramane de vazut.

Lasand povestea la o parte, am avut parte de trei ore minunate de muzica live, de muzica trupei Queen, iar artistii sunt cu adevarat niste profesionisti care canta, danseaza, interpreteaza. La fel de buna este si trupa care ii acompaniaza. Am avut sansa sa gasesc bilete in primul rand, asa ca am fost chiar langa scena. Din pacate nu am putut folosi aparatul de fotografiat (imaginile sunt de pe site-ul oficial) ca sa facem si un filmulet, pentru ca ne-ar fi dat afara din sala. Nici macar o fotografie cu telefonul mobil nu era acceptata, asa ca nu am riscat, mai ales ca eram foarte vizibili acolo in fata.

Citeste restul articolului si comenteaza pe blogul Menaru.