Weekend trending în București, 29-30 septembrie: festivalul Balcanilor, spectacol cu avioane, Raiul tatuajelor și o cursă pe bicicletă de 85 de kilometri
Ultimul weekend din vara lui 2026 vine cu un program destul de încărcat, care-l poate face memorabil. Avem de la concerte și festivaluri până la un mare spectacol aviatic și o competiție de ciclism pe străzile orașului. E bine de știut că Balkanik Festival își mută scena pe malul Lacului Tei, BIAS ocupă Aeroportul Băneasa, iar la Berăria H are loc cea de-a XIV-a ediție a convenției internaționale de tatuaje.
Dacă ești în căutarea unei cafenele cool, află că în această vară s-a deschis Beans & Dots Mântuleasa (Mântuleasa 22) în parteneriat cu Galeria de Artă Suprainfinit. Locul arată incredibil, pentru că este, de fapt, o cafenea deschisă în interiorul unei galerii de artă. Deci, aici îți bei cafeaua și admiri lucrările unor artiști contemporani din Europa de Est, nu te mai duci la muzeu. Începând cu această toamnă vor avea și brunch, dar și tot felul de evenimente cool.
Dragoș Mihăilă a descoperit un gastrobar de cartier de care se declară foarte mulțumit – Pavlov Gastrobar (Ivan Petrovici Pavlov 52). „Săptămâna asta am mers în cartierul Domenii, la Pavlov Gatrobar, un bistro relaxat, fără ifose, amenajat cu bun gust pe strada cu același nume. Interiorul e dominat de lumini calde și materiale naturale, iar terasa acoperită, care adăpostește și barul dă direct în stradă. Pavlov pare frecventat mai mult de vecini, care vin per pedes, cu cățel, cu purcel, copii, bicle și tot neamul, iar asta naște o atmosferă caldă, primitoare. Eu așa am simțit locul. La interior am zărit un raft plin cu cărți de colorat și jocuri pentru copii și chestia asta e aur dacă vii cu odrasla după tine. Îl ține ocupat cât timp tati mai dă pe gât două beri și un cocktail”, scrie Mihăilă în recenzia de pe b365.ro.
Evenimente
Evenimentul din acest weekend care va strânge un număr mare de participanți este Balkanik Festival, ajuns la ediția a XIII-a. Festivalul a început vineri, 28 august, și continuă până duminică, 30 august, în Parcul Tei, pe malul lacului. Tema ediției din acest an este „The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now”, iar programul aduce împreună muzică tradițională, proiecte care recuperează repertorii mai vechi și formații care le trec prin filtre contemporane.
Sâmbătă programul îi aduce pe Baba Zula și Taraf de Caliu. Duminică, capul de afiș este Zdob și Zdub. Tot duminică urcă pe scenă Bubliczki și Cümbüş Cemaat, iar în program se află și proiectul „Romica Puceanu Reimagined”, dedicat uneia dintre vocile importante ale muzicii lăutărești urbane românești.
Pe lângă concerte sunt anunțate DJ seturi, târg meșteșugăresc, instalații de artă contemporană, activități pe lac, gastronomie internațională, video mapping, ateliere și discuții. Biletele pentru o singură zi costă 130 de lei plus taxe. Copiii de până la 9 ani au acces gratuit, însoțiți de adulți, iar cei între 10 și 15 ani beneficiază de reducere de 50%.
La doar câțiva kilometri distanță, BIAS 2026 transformă Aeroportul Băneasa într-un punct de atracție pentru cei interesați de aviație. Ziua principală este sâmbătă, 29 august, când accesul publicului începe la ora 8:00.
Programul de zbor include formații și aeronave militare și civile, iar demonstrațiile aeriene se desfășoară până la ora 21:00. Sunt anunțate participări ale Turkish Stars, Frecce Tricolori, Forțelor Aeriene Române, Aeroclubului României, precum și ale unor aeronave F/A-18 Hornet, Tornado și Eurofighter Typhoon. Seara de la BIAS se încheie cu un spectacol de drone și artificii, urmat de un concert programat între orele 21:00 și 22:00.
Pentru cei interesați de arta tatuajului, INKORA 2026, fosta International Tattoo Convention Bucharest, are loc între 28 și 30 august la Berăria H. Convenția ajunge la ediția a XIV-a și aduce la București tatuatori români și internaționali, concursuri de tatuaje, demonstrații și alte spectacole. Programul muzical îi include sâmbătă pe Dora Gaitanovici și Dimitri’s Bats, iar pentru duminică organizatorii au anunțat un show de închidere fără să precizeze încă artistul. Pe lângă tatuaje și concerte, programul include spectacole de magie și acrobație, body art performers și „The Black Tape Project – Body Tape Art and Alternative Fashion”, un concept în care banda adezivă este folosită pentru a construi costume și desene direct pe corp. Un bilet pentru o singură zi costă 45 de lei.
Duminică, 30 august, L’Étape România by Tour de France revine în Piața Constituției pentru a cincea ediție, cu trei trasee: The Race, de 85 de kilometri, The Ride, de 42 de kilometri, și City Adventure, de 14 kilometri. Traseele sunt închise traficului, iar participanții primesc medalie de finisher, kit de participare, acces la puncte de hidratare și alimentare și fotografii realizate pe traseu. În Piața Constituției va funcționa și Race Village, cu activări și zone dedicate participanților și spectatorilor.
Sâmbătă seara, la The Fool, de pe Calea Victoriei, Anisia Gafton, Serghei și Bogdan Nonic susțin spectacolul „Mommy Issues”, programat de la ora 19:00. Spectacolul pornește de la sarcina Anisiei Gafton și de la schimbările pe care aceasta le aduce în viața de cuplu, iar Serghei și Nonic completează seara cu propriile materiale de stand-up. Biletul costă 63 de lei, iar accesul se face cu o oră înainte de începerea show-ului.
La Encore, în Regie, tot sâmbătă, de la ora 20:00, cântă D.E.N.I.S. și PLANT. Cele două trupe promit un concert punk într-unul dintre ultimele weekenduri ale verii. Biletul costă 42 de lei.
Cei care preferă un concert mai relaxat pot merge pe terasa Hard Rock Cafe, unde de la 21:30 cântă formația Over, originară din Galați. Repertoriul trupei trece prin blues, pop și rock clasic, iar intrarea este liberă.
Tot sâmbătă, la Manasia Hub, Taraful Frunză propune o seară construită în jurul muzicii lăutărești și a folclorului urban. Repertoriul include muzică veche de mahala, hore, sârbe și piese de petrecere. Intrarea costă 40 de lei.
Altfel, la Universitatea Națională de Muzică din București începe pe 29 august prima rundă a concursului de violoncel din cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Audierile preliminare sunt deschise publicului, fără bilet și fără rezervare. Prima rundă are loc între 29 și 31 august, în Sala „George Enescu”, de la ora 9:00, cu acces pentru public începând de la 8:45 și între momentele de concurs.
Teatru & film
Sâmbătă, 29 august, de la ora 19:00, la Teatrul Național București poate fi văzută și comedia „Tache, Ianke și Cadâr”, textul lui Victor Ion Popa din 1932, într-o montare semnată de Horațiu Mălăele. Mălăele îl interpretează pe Ianke, în timp ce Răzvan Vasilescu și Mihai Constantin îi joacă pe Cadâr și Tache. Spectacolul pornește de la relația dintre cei trei negustori și pune în discuție, prin comedie, diferențele de religie, origine și identitate, dar și felul în care o prietenie veche poate trece peste acestea. Din distribuție mai fac parte Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin, iar scenografia este semnată de Maria Miu. Accesul se face de la ora 18:30. Prețul biletelor începe de la 217 lei.
La cinema, weekendul vine cu trei premiere foarte diferite. „Mutiny”, cu Jason Statham în rol principal, este un thriller de acțiune. Personajul lui Statham, Cole Reed, este un fost militar care asistă la uciderea șefului său, un miliardar din industria de transport maritim. Când este făcut responsabil pentru crimă, Reed devine fugar și începe să caute dovezi care să-l ducă la adevărații vinovați, descoperind o conspirație care depășește cu mult cazul inițial.
„One Night Only” este o comedie romantică despre doi oameni care caută, aparent, lucruri diferite. Owen tocmai a fost părăsit, în timp ce Allie este genul de persoană care încă mai crede într-o relație care să însemne ceva, nu doar într-o aventură de-o noapte. Cei doi se întâlnesc și își dau seama că există o atracție imediată, numai că o succesiune de coincidențe și încurcături îi împiedică să rămână împreună.
În „The Dog Stars”, Ridley Scott adaptează romanul lui Peter Heller „Constelația câinelui” într-o poveste post-apocaliptică despre supraviețuire și pierdere. Hig, un pilot care și-a pierdut soția în urma unei epidemii devastatoare, trăiește izolat alături de Bangley, un fost militar, într-un refugiu din Colorado. Cei doi încearcă să se apere de bandele de supraviețuitori care cutreieră lumea rămasă după pandemie, până când Hig recepționează un semnal radio misterios. În loc să ignore mesajul, pornește în căutarea sursei lui, într-o călătorie care îl obligă să riște puținul echilibru pe care și l-a construit și să afle dacă mai există un loc pentru încredere și speranță într-o lume aproape dispărută.