​"World ov worms”, Zona lui Oita si Delfinul. Street ART, zona a V-a: Cotroceni – Bucuresti

Haute Culture cucereste Cotroceniul. E clar curat si, pe ici colo ies worms. „Bijuterii” sau mazgalituri. Terenul gol in care sobolanii isi fac veacul, pe care baba care il detine vrea prea multi bani si va muri cu el, ascunde un desen mic in spate, dupa balarii si vegetatie nebuna. E ca-n „Marile Sperantze”. Singurul mural autorizat din zona este pe centrala/transformator/cutie-a-carui-intrebuintare-nu-o-cunosc, comisionat de ENEL pentru “City of Energy” in 2014. Dupa dezordinea si ruinele din jurul Salii Palatului si a parcului Cismigiu, in cartierul Cotroceni trebuie sa cauti ceva mai bine ca sa gasesti urme de street art.

Am inceput din locul in care stiu sigur ca sunt desene, in capul scarilor care urca spre Panduri. Am desenat acolo cand eram mic cu colegii mei un mare tag – CKT. Se vede putin din el, cu verde, sub marele peste.

Aici, la granita dintre doua lumi, vin deopotriva artisti din Panduri dar si din Cotroceni si acopera sistematic acest perete. Pestele aici de fata este primul care sparge gheata – prima incercare de a trece dinspre text spre ceva mai abstract, mai ilustrativ.

S-au aventurat si pe terenul uitat de timp unde natura a pus stapanire pe deal. S-au semnat colorat pe zidul din spate. Coborand spre Parcul Romniceanu, la marginea dealului Academiei Militare este o scara mare. Pe tot acel zid avem nume de artisti si de crew-uri. Tag-uri, semnaturi, fraze abstracte.

Organizat, structurat, acest perete gri sinistru a fost acoperit in totalitate de culoare. Pana la urma, un parc ar trebui sa fie caracterizat prin natura, viata, culoare, nu beton. Bravo, artisti! Pornesc spre piata Cotroceni, fostul Nic, actual Mega Image. In curand totul va fi fostul X, actualul Mega Image, dar… in gangul pietonal care da in spatele magazinului il gasim pe Zyklon, probabil unul din multii simpatizanti ai Noii Drepte, o svastica si un dubios “World ov worms”. Cand eram mic, ma gandeam la celebrul joc in care viermii sunt aruncati in aer in cele mai brutale feluri posibile. Acum…nu stiu la ce sa ma gandesc.

Vis-à-vis un vers de Beatles si niste obscenitati. Intr-un cartier de mosi si babe care are insa si o scoala generala, oricine poate fi vinovatul.

Si ca tot veni vorba de scoala, pornesc spre 150. Portile ferecate, avizierul daramat probabil de furtuna de saptamana trecuta, pustiu. La cata paza au bagat in ultimii ani, probabil nu as fi gasit nimic inauntru. In gangul de vis-à-vis de scoala, unde tinerii indrazneti invatau demult sa fumeze totul era curat. Singurul desen din zona este pe cladirea abandonata de pe coltul strazii.

Merg cateva strazi la picior, nu gasesc nimic. Si ma loveste ideea: oare exista vreo legatura intre lipsa de graffiti si starea cladirilor? Adica, ce vreau sa spun. Cotroceniul este un cartier frumos, fost cartier al muncitorilor de la fabrica de Chibrituri. Oamenii au case frumoase, ingrijite, cu garduri si ziduri care nu permit vandalilor sa atinga fatadele lor. Totusi, gardurile sunt curate. Cladirile sunt renovate, in foarte mare parte. Unde apare street-art? Pai, apare pe terenul care zace gol de un infinit de ani. Apare pe cimentul urat din parc, ca sa aduca culoare. Apare pe casa abandonata. Nicidecum pe fatadele cladirilor, pe monumentele istorice sau pe zidurile oamenilor cinstiti. E ca si cum artistii stradali, pe care i-am impartit in categoriile “artist” si “vandal” sunt constienti de starea dezastruoasa a cladirilor din centru si, din varii motive, baga vopsea peste ele. Sa acopere o crapatura, un balcon, un cablu sau o tencuiala cazuta. La fel cum sunt la fel de constienti ca unele cladiri sunt frumoase, restaurate sau intretinute si nu le mazgalesc. Mi s-a parut fascinant.

Mergand spre Arenele BNR, pe strada dubioasa care este doar pentru riverani, domnul de mai sus m-a intampinat de dupa colt. E probabil cel mai artistic desen din tot cartierul. “Go up”, asta vad eu in el.

Tot pe straduta aceea se face din nou cunoscuta Noua Dreapta, cu doua stancil-uri negre si dure. E Romania, ce-i drept. Langa acest colt intunecat, Oita si Delfinul isi reafirma dragostea sau prietenia cu un time-stamp de 2017. Calea Victoriei are Carasul, noi avem Oita si Delfinul.

Dupa inca o scurta plimbare pe jos in care nu am gasit nimic ma opresc la ultimul punct cunoscut din cartier – transformatorul ENEL. Comisionat de “City of Energy” in 2014, aceasta cutie a fost pictata de Obie Platon la ceva Bucharest Open, tenis, eveniment cu Ilie Nastase. Nu reprezinta nicidecum una din operele lui celebre, dar este singura opera aprobata din cartier.

Aici se incheie turul cartierului Cotroceni. Mai rumeg putin la ideea ca artistii stradali nu vor sa strice, ci sa imbunatateasca colturi ruinate si sa improspateze cu culoare si mesaje zone dezafectate. Raman la parerea ca arta stradala poate fi, ca orice altceva, si buna si proasta. Sunt unii care se pricep si altii care doar mazgalesc.

CLICK SI VEZI

EPISODUL al IV-lea Zona Porcului-turbo

Episodul al III-lea Street Art Sala Palatului

Episodul al II-lea Street Art in zona interlopa

Primul episod Street Art Carasul Story

Vrei si tu sa vii cu gasca in experientele Haute Culture, inclusiv Graffiti-Bucuresti? Da un semn si te luam cu noi. Este jurnalism, reportaj, este creative writing. Toate gratuite.Da like pe Facebooksi email la eugen.istodor@hotnews.ro si intri in gasca.

Vom face impreuna, in cateva saptamani, harta street art a intregului Bucuresti!