Skip to content
Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Colaj: Ion Mateș / Hotnews. Foto: Profimedia, Shutterstock
Ultima oră

DOCUMENT Zelenski, ofertă de pace pentru Putin, într-o amplă scrisoare în care îl provoacă la o întâlnire între patru ochi. „Așa îl va aminti istoria”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a adresat o scrisoare deschisă omologului său rus, Vladimir Putin, căruia i-a propus o întâlnire față în față într-o țară neutră, provocându-l să stabilească o dată concretă pentru întrevedere, potrivit The Kyiv Independent, care a publicat textul integral al scrisorii.

În mesajul său, Volodimir Zelenski pledează pentru o redeschidere imediată a negocierilor de pace și susține că puterea Ucrainei este în creștere.

El vorbește și despre modul în care s-au schimbat relațiile dintre cele două țări în cei 26 de ani petrecuți la putere de Vladimir Putin, față de care „mulți din Ucraina aveau o atitudine pozitivă” la început, dar „asta este deja în trecut”.

„Ți-ai petrecut aproape jumătate dintre cei 26 de ani ai tăi la putere în Rusia în război împotriva Ucraina. Orice spui despre NATO, geopolitică și limba rusă, acest război este alegerea ta personală – un război fără un motiv real. Așa îl va aminti istoria”, afirmă liderul ucrainean în scrisoarea adresată omologului său rus.

„Nu vei avea suficienți bani și putere politică pentru a continua să cumperi loialitatea rușilor”

Zelenski a sugerat că rușii își pierd răbdarea din cauza efectelor pe care le are războiul, de la atacurile efective ale forțelor ucrainene cu drone și rachete asupra Rusiei, mobilizări și până la „penuria de benzină și creșterea constantă a prețurilor” sau „interdicțiile constante”.

„Nu vei avea suficienți bani și putere politică pentru a continua să cumperi loialitatea rușilor, așa cum ai făcut-o timp de 26 de ani. Vom face tot posibilul pentru a ne asigura că lumea are grijă de asta”, a continuat președintele Ucrainei.

El susține că pe frontul din Ucraina, în luna mai, au murit sau au fost răniți grav peste 30.000 de ruși. Pe de altă parte, Zelenski a spus că ucrainenii nu își doresc „un război permanent” și că, în opinia lui, „majoritatea rușilor sunt gata să dea un răspuns pozitiv” în acest sens.

„Nu te teme să ieși din război – acesta este principalul lucru necesar din partea ta în acest moment”, a adăugat Zelenski, adăugând printre altele că Putin este „primul conducător rus care a fost forțat să recurgă la Phenian pentru ajutor”, iar astăzi este „complet dependent de China – de asemenea, pentru prima oară în istoria rusă”.

Zelenski îl provoacă pe Putin la o întâlnire față în față

Președintele ucrainean susține că a văzut rapoarte ale serviciilor de informații conform cărora Putin ia în calcul planuri de război pentru 2027 și 2028.

„Alegerea îți aparține acum. Gata cu războiul (…). Vedem că Statele Unite acordă toată atenția lor chestiunii Iranului și este greșit să așteptăm pur și simplu ca atenția lor să se îndrepte către războiul din Europa. Ucraina propune să încheie războiul în formatul între noi și voi. Propun o întâlnire cu tine”, a mai spus Volodimir Zelenski.

El consideră că pe parcurs se pot alătura discuțiilor și Europa, și Statele Unite, având în vedere că atât Ucraina, cât și Rusia au nevoie de garanții de securitate.

„Prin războiul tău, ai separat pentru totdeauna Ucraina și Rusia. Linia frontului de acum este linia de la care ar trebui să înceapă diplomația. Ucraina este pregătită să înceteze complet focul – pentru momentul în care negocierile vor continua.

În schimb, dacă Vladimir Putin refuză oferta de pace, Volodimir Zelenski a spus că „Ucraina va continua să lupte pentru existența sa” și îi va avea alături pe cei care o sprijină.

„Însă va trebui să lupți mult mai mult și pentru existența ta – nu a Rusiei, ci a ta. Iar asta nu este o amenințare din partea mea sau a Ucrainei. Acestea sunt fapte ale istoriei ruse pe care o cunoști bine: când Rusia obosește, se produc schimbări”, a mai afirmat președintele ucrainean.