Ziaristi si teroristi

Vineri 22 aprilie, ceea ce parea o gluma proasta si un scenariu absurd pus la cale de la Bucuresti (pe filiera Omar Hayssam) a devenit o tragedie. Cei patru ostateci, plecati din Romania pentru a filma in Irak, erau retinuti de o grupare terorista care a adresat un ultimatum autoritatilor romane: sa-si retraga trupele din Irak. Daca Romania nu-si retragea trupele, cei patru urmau sa fie executati.

Dupa patru zile de asteptare, teroristii prelungeau ultimatumul cu inca o zi. Miercuri seara (la inchiderea editiei revistei noastre) se astepta deznodamintul.

In locul acelor tineri ziaristi, se putea afla orice roman. Nimeni nu doreste sa-si vada copilul ucis. Parintii doreau o interventie a autoritatilor romane, chiar o acceptare a conditiilor puse de teroristi. In opinia parintilor, retragerea militarilor romani din Irak era singura cale de salvare.

Din imaginile transmise de televiziunea Al-Jazeera, se putea observa ca starea ostaticilor s-a agravat, ziaristii Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian erau speriati si extenuati.

Toate parerile psihologilor, difuzate cu larghete dupa primele imagini, pareau cinice si hazardate. Atunci, intr-un soi de nerusinare, se analiza culoarea rujului si a fardului. Dupa noile imagini, toti psihologii de serviciu ar fi trebuit sa se retraga din viata publica.

Chiar si unii ziaristi ar fi trebuit sa renunte sa fie comentatori, dupa ce s-au indoit de veridicitatea imaginilor difuzate de primii teroristi si au inceput sa compare carpeta de pe perete cu una cumparata din Piata Obor. Mai multa seriozitate n-ar fi fost un capat de tara.

Noile imagini au pus punct tuturor speculatiilor. Teroristii existau, ziaristii erau intr-adevar in pericol. Cei patru ostateci stateau intr-o camera intunecata, desculti, cu catuse la miini, cu priviri care exprimau disperarea.

De la Cotroceni, venise informatia ca primii teroristi ii cedasera pe ostateci unei alte grupari, care nu glumea, o grupare fioroasa care incerca sa faca o concurenta in teroare iordanianului Abu Mussab al-Zarkawi, supranumit „Printul decapitarilor”, conducatorul gruparii Tawid wal Jihad. Peste acest nivel personal, se suprapunea reactia autoritatilor.

– Irakul este impinzit de teroristi

Romania a devenit tara NATO in 2002. Noile democratii intrate in NATO deveneau un partener de nadejde pentru Statele Unite. Romania si alte tari est-europene au sustinut interventia militara in Irak, intr-un moment in care Germania si Franta ezitau.

Interventia in Irak a dus la caderea regimului lui Saddam Hussein si la aparitia primelor semne de democratie in Irak, tara unde s-au organizat alegeri libere.

Numai ca, spre deosebire de Romania, unde dupa 1989 toti securistii au trecut la categoria de mari patrioti si s-au prezentat drept revolutionari, in Irak situatia a ramas complicata, caderea lui Saddam Hussein n-a fost urmata imediat de o incetare a luptelor si de o acceptare imediata a unui curs democratic.

Irakul este impinzit de teroristi, care sint contra armatei americane, sint contra democratizarii. Se vorbeste de zeci de mii de persoane, bine antrenate si extrem de singeroase, care si-au facut din rapiri si atentate o forma de actiune. De la saptamina la saptamina, teroristii sint tot mai plini de cruzime.

Statisticile spun ca in ultimii doi ani, in Irak au fost 150 de rapiri: ziaristi, oameni de afaceri, angajati ai unor companii de securitate, soferi. Din cei 150 de rapiti, 31 au fost ziaristi. Doi au fost executati, doi au murit intr-un schimb de focuri, o ziarista franceza este in captivitate, un cameraman a fost dat disparut. Restul ziaristilor au fost eliberati.

Reactia statelor din care proveneau ziaristii rapiti a fost, in majoritatea cazurilor, de condamnare a terorismului si de respingere a santajului, indiferent daca era financiar sau politic. Negocierile cu teroristii au fost refuzate. Dar, se presupune in mediile occidentale, uneori, cum s-a intimplat cu doi ziaristi italieni, ca s-ar fi platit anumite rascumparari in schimbul eliberarii.

Aceste date au ramas confidentiale, oficiali americani au vorbit insa despre daunatoarea practica a platii unor sume pentru eliberare. Explicatia a fost: chiar daca platim, fenomenul terorist nu se va restringe. Dimpotriva, a face jocul teroristilor va insemna, in cazul altor rapiri, pretentii mai mari, dar si atrocitati mai mari, daca nu li se indelinesc conditiile.

– Trebuie despartita componenta emotionala de cea politica

Statul roman a spus ca nu negociaza cu teroristii. O pozitie s-ar spune normala pentru o tara care este membra NATO si aliata cu Statele Unite. Refuzul negocierilor poate insemna moartea ostatecilor. Cu tot acest risc, Romania n-ar fi singura tara care refuza sa accepte revendicarile teroristilor.

Doar Filipine, care avea 51 de militari, si-a retras trupele din Irak in schimbul eliberarii soferului Angelo de la Cruz. Restul tarilor n-au acceptat. Si asa au inceput sa apara victimele, din toate tarile care erau implicate in Irak: Statele Unite (Nicholas Berg), Coreea de Sud (Kim Sun-Il), Bulgaria (Ivailo Kepov si Gheorghi Lazov), Marea Britanie (Ken Bigley), Italia (Fabrizio Quattrocchi).

Situatia celor aflati in captivitate a provocat solidaritatea societatii civile din Romania. In Piata Universitatii din Bucuresti, romanii au inceput sa se stringa si sa ceara eliberarea ziaristilor. Cele doua ultimatumuri au provocat emotie, iar miercuri la prinz au inceput sa se stringa semnaturi pentru retragerea trupelor romanesti din Irak.

E foarte clar ca trebuie despartita componenta emotionala de cea politica. Emotional, trebuie incercate toate caile pentru eliberare. Ar putea fi luata in discutie inclusiv retragerea trupelor din Irak. La nivel politic, autoritatile romane nu par sa fie dispuse sa faca acest pas. Aceasta situatie ar insemna schimbarea intregii politici de aliante in care Romania este implicata.

Ar insemna, pina la urma, pactizarea cu teroristii, pentru ca s-ar ceda santajului. Ar insemna rasturnarea si anularea tuturor angajamentelor luate de Romania.

Peste tot in lume vor exista persoane care vor refuza orice implicare armata si vor protesta ori de cite ori se va produce cite o victima.

Numai ca, inca de pe vremea mitingurilor pentru pace din vremea comunismului, cind Estul comunist protesta impotriva Statelor Unite care amplasau noi rachete in Germania, s-a vazut ca totul era o facatura, ca raspunsul SUA era o reactie la inarmarea declansata de Uniunea Sovietica.

Romania nu va putea ramine un partener onorabil, daca isi va retrage trupele din Irak. Ea se va trezi intr-un vid de securitate, la rascrucea marilor furtuni. Va parea un partener neserios, care, atunci cind avea de cules beneficii pe plan intern, cum s-a intimplat in guvernarea PSD, deschidea Romania spre NATO, iar pe urma, intr-un moment de grea incercare, renunta la riscuri.

Un asemenea gest nu este posibil. La intrarea in NATO trebuiau discutate riscurile, trebuia avertizata opinia publica de posibile victime.

S-ar putea ca presedintele Basescu sa fie acuzat ca nu a facut mai mult pentru eliberarea ziaristilor. Ceea ce se uita de obicei in astfel de situatii sint urmatoarele lucruri simple:

1. Prezenta Romaniei in Irak nu este doar un prilej de mindrie. Cei care participa in Irak, ca militari, la eforturile de stabilizare a situatiei, isi asuma si un risc. Acest risc a fost cunoscut de cind Romania si-a trimis trupe acolo, decizia de participare a fost una asumata si constienta.

2. Ziaristii care au plecat in Irak au stiut ca merg intr-o zona de conflict si de risc. Ei nu au fost obligati sa plece, n-au fost „pedepsiti” prin trimiterea lor acolo. Au vrut sa mearga, se puteau astepta la tot ce e mai rau.

3. Modul in care s-a facut deplasarea in Irak ridica numeroase semne de intrebare. Cine i-a sponsorizat, cine le-a promis ca le asigura securitatea, pe cine s-au bazat?

4. Redactiile ar fi trebuit fie sa nu le acorde permisiunea sa plece, daca observau si cel mai mic semn dubios, fie ar fi trebuit sa se asigure ca, o data ajunsi in Irak, li se va asigura protectie (militara, civila sau diplomatica). Ziaristii care lucreaza la BBC, inainte de a ajunge intr-o zona de conflict, urmeaza un curs de protejare impotriva potentialelor pericole.

Nici un ziarist de la BBC nu are permisiunea sa plece intr-o zona de conflict fara acordul institutiei si a celor care le-au facut instruirea. Nimeni nu pleaca de capul lui, institutia pune mai presus de informatiile transmise protectia si siguranta ziaristilor.

– Monstruozitatea ca stare de fapt

Perceptia publica romaneasca fata de Statele Unite se poate schimba, pot aparea sentimente anti-americane. Daca Romania renunta la toata colaborarea nord-atlantica spre ce poate indrepta? Are Romania, in acest moment, vreo alternativa viabila de securitate? Pot citiva teroristi sa intoarca un curs de politica externa? Un raspuns afirmativ ar insemna marea satisfactie a teroristilor.

Infruntarea nu este doar intre Romania si teroristi, este intre doua moduri de raportare la lume. Pe de o parte, o lume care incearca sa se ordoneze, o lume care accepta un trai comun, reglementat de citeva reguli de convietuire, unde respectul pentru celalalt este garantat. Pe de alta parte, filozofia teroristilor este sa ucida oameni nevinovati, sa intinda o bezna a urii.

Cind americanul Nicholas Berg a fost executat, teroristii au plimbat capul decapitat prin fata camerei de luat vederi, aratindu-ne ca monstruozitatea poate fi oricind stare de fapt. Iar monstruozitatea va insemna absenta criteriilor democratice si stapinirea arbitrara.

Jed Babbin, analist militar al canalului Fox News, declara: „Rapitorii ar ucide pe oricine daca ei cred ca acest lucru ar servi scopului de a stapini din nou Irakul”.

Romania trece printr-o mare cumpana. Situatia se poate judeca responsabil sau, dimpotriva, se poate declansa si intretine o criza politica. Daca a facut pasul spre NATO si Statele Unite, Romania ar trebui sa se pastreze intr-un sistem de aliante.

Abia acum, cind este in fata unei incercari importante, Romania poate arata ca sustinerea unui sistem de valori si de credinte democratice tine de un crez asumat, nu este doar o miscare politica oportunista. Prezenta impreuna cu Statele Unite in Irak ar trebui judecata in functie de infruntarea democratie-terorism. Romania are o cauza comuna cu Statele Unite: lupta impotriva terorismului.

Orice schimbare de strategie politica nu va duce, in nici un caz, la mai putine rapiri. Nimeni nu ne garanteaza ca parasirea Irakului de catre armata romana va insemna si eliminarea unor potentiale amenintari. Sovaiala ar putea sa fie speculata, teroristii ar putea gasi un culoar extrem de avantajos pentru a-si face mendrele, daca Romania devine o „veriga slaba” pe harta aliatilor.

Romanii isi pot dovedi si ei maturitatea. Va conta daca emotia va fi mai puternica decit puterea de a merge mai departe sau, dimpotriva, durerea ne va intari si ne va mobiliza, va crea autentice solidaritati umane.