Sari direct la conținut

20 de milioane de euro de la UE pentru modernizarea infrastructurii de apa din judetul Caras-Severin

HotNews.ro

Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, a aprobat fazarea unui proiect major din judetul Caras-Severin, ce are in vedere modernizarea structurii de apa si apa uzata, astfel incat lucrarile incepute in perioada de proframare 2007-2013 sa poata fi terminate cu noii bani europeni din perioada 2014-2020.

„In urma acestei decizii, va putea fi finalizata o investitie de mare necesitate pentru locuitorii din aceasta zona a tarii. Proiectul prevede reabilitarea si extinderea infrastructurii de apa si a sistemului de canalizare in Resita, Caransebes, Bocsa, Otelu Rosu, Moldova Noua, Oravita, Anina si Baile Herculane. Imbunatatirile vor asigura calitatea apei potabile si epurarea apelor uzate la standarde europene”, a declarat Corina Cretu, potrivit unui comunicat rmis HotNews de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania.

Totodata, proiectul va creste gradul de protectie a mediului inconjurator, deoarece toate apele uzate din gospodarii si companii vor fi tratate inainte de deversare.

In urma etapizarii, investitia inceputa in perioada de programare 2007-2013 va putea fi finalizata in actuala perioada de programare. Proiectul ,”Modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Caras-Severin” este cofinantat prin Fondul de coeziune, contributia UE fiind in valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro