Sari direct la conținut

2,3 milioane euro recuperate, in ultimul an, din fonduri PHARE

HotNews.ro, EurActiv.ro

Incheierea actiunilor in instanta pentru 123 de proiecte PHARE in care s-au descoperit fraude inseamna recuperarea, in beneficiul bugetului de stat, a 2,3 milioane euro, a declarat Laszlo Borbely, Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.

HotNews.ro – EurActiv.ro vor publica miercuri, 2 iulie, lista beneficiarilor de fonduri PHARE la care s-au descoperit fraude si nereguli, precum si sumele pe care acestia au fost obligati sa le returneze.

Pe langa sumele recuperate deja, a mai spus ministrul Lazlo Borbely, sunt trimise spre executare inca 35 de sentinte judecatoresti definitive si irevocabile, in urma carora vor intra in contul MDLPL inca aproximativ 800.000 de euro. Potrivit datelor furnizate de Minister, in prezent se mai afla pe rolul instantelor judecatoresti inca 287 de procese avand ca obiect recuperarea fondurilor incasate necuvenit de la beneficiari.

Motivele care, in urma anchetelor efectuate, au determinat autoritatile sa solicite restituirea integrala/partiala a finantarii nerambursabile primite de la beneficiari:

  • utilizarea fondurilor in alte scopuri decat cel prevazut in contract
  • neindeplinirea obiectivelor din punct de vedere tehnic si financiar
  • nerespectarea procedurilor de achizitie a bunurilor si serviciilor
  • existenta conflictului de interese
  • nedepunerea raportului final in termenul prevazut
  • necheltuirea in totalitate a sumelor prevazute in buget
  • cheltuieli efectuate in afara perioadei de implementare
  • lipsa certificatelor de origine pentru unele bunuri achizitionate
  • achizitionarea unor produse neprevazute in cererea de finantare

Intre beneficiarii actionati in judecata se numara, potrivit ministrului Borbely, administratii publice locale, ONG-uri, institutii de invatamant si altii.

Referitor la finantarea microintreprinderilor prin Programul Operational Regional (POR), masura coordonata de acelasi minister, Borbely a spus ca au fost depuse 776 de proiecte la nivel national, care insumeaza peste 100 milioane de euro.

Aceasta, in conditiile in care alocarea financiara totala pentru licitatia aflata in desfasurare se ridica la 40 milioane de euro.

Conform datelor transmise de Minister, pana la aceasta data, in cadrul POR au fost incheiate 2 contracte la Axa 2 privind infrastructura locala si regionala, in valoare de 36,2 milioane euro si 10 contracte in cadrul Axei 6 –Asistenta tehnica, in valoare de 12,1 milioane euro. In perioada urmatoare, vor mai fi incheiate inca 12 contracte in cadrul Axei 2, in valoare de 123,8 milioane euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro