25 de ani de KFC în România – investiții, digitalizare și planuri strategice
KFC deschidea în 1997 primul restaurant în România, în centrul capitalei – Piața Romană, devenind astfel parte din evoluția modernă a societății românești de după revoluție. Odată cu dezvoltarea pieței și schimbarea obiceiurilor de consum ale românilor, KFC începe un proces de expansiune în toată țara, funcționând în prezent cu trei tipuri de unități – stradale, Drive Thru și food court (în mall-uri), adaptate zonelor de poziționare teritorială și nevoilor din ce în ce mai diverse ale consumatorilor. În 2005, KFC inaugurează primul restaurant din afara Bucureștiului, iar în 2009 prima locație de tip Drive Thru la Sibiu, pentru ca astăzi, 25 de ani mai târziu, să numere în portofoliu 94 de restaurante pe tot teritoriul României: 22 tip Drive Thru, 19 stradale & 53 tip food court, în 37 orașe din țară.
În acest an aniversar, KFC își propune să atingă pragul de 100 de unități în plan local. Investițiile din 2022 se ridică la peste 11 milioane de euro, bani care vor fi folosiți pentru noile deschideri (8.1 mil. euro) și remodelarea celor existente (3.5 mil.euro).
Dincolo de planurile de expansiune, KFC a investit constant în tehnologie și digitalizare, prin dotarea restaurantelor proprii cu echipamente moderne și performante (menu boarduri digitale, kioskuri, free refill, design modern și urban), iar, în 2018, au fost introduse kioskurile digitale de comandă. În medie, 9 din 10 comenzi sunt realizate, în restaurante, prin intermediul kioskurilor, astfel că, au fost identificate noi soluții în dezvoltarea și îmbunătățirea acestora. În contextul socio-sanitar generat de pandemie, KFC a lansat un kiosk 100% touchless – care nu necesită atingerea ecranului, practic o nouă modalitate de prioritizare a siguranței clienților și angajaților, în completarea măsurilor de sanitarizare deja adoptate la nivelul companiei. Aceste kioskuri ajută și la fluidizarea traficului în restaurante, oferind consumatorilor inovații digitale rapide, funcționale și interactive, potrivite noilor comportamente de consum precum plata frecventă cu cardul/touchless și folosirea de gadget-uri. În prezent există 206 fețe de kioskuri, dintre care 15 kioskuri touchless, în 62 de restaurante din toată țara.
Tot în contextul pandemic, KFC și-a accelerat planurile în zona de delivery, lansând în 2020 platforma proprie de e-commerce, în București. Astfel, clienții au la dispoziție trei variante pentru a-și comanda acasă produsele KFC preferate: platforma e-commerce – delivery.kfc.ro (disponibilă în București), serviciul de call center și platformele partenere de comenzi online, atât în București, cât și în țară. Înainte de pandemie, serviciul delivery reprezenta puțin peste 10% din totalul vânzărilor restaurantelor în care era disponibil acest serviciu, iar acum se observă o creștere semnificativă. Au fost dezvoltate oferte promoționale dedicate KFC Delivery, care nu se regăsesc în restaurante, pentru a oferi consumatorilor cele mai bune opțiuni în funcție de noile contexte de consum. Segmentul a crescut vertiginos în ultimii doi ani și a devenit un serviciu strategic integrat în businessul KFC.
În plus, la finalul anului 2021, KFC a introdus și serviciul Click&Collect, printr-o aplicație dedicată care le permite consumatorilor să plaseze o comandă oriunde și oricând, putând ulterior să o ridice personal din cel mai apropiat restaurant, în intervalul orar dorit.
KFC România reprezintă un standard în familia globală Yum! din care face parte, poziționându-se încă din 1997 în top 5 francize (ale Yum!), la nivel global, în ceea ce privește evaluările operaționale, de marketing sau programe de dezvoltare. Calitatea produselor și a serviciilor, atmosfera și designul restaurantelor locale sunt constant apreciate de parteneri. În 2018, compania US Food Network SA care operează brandul KFC în regim de franciză în România a fost desemnată ‘Francizatul Anului’ în cadrul conferinței globale Yum!
Anul 2021 a fost unul cu rezultate extraordinare în ciuda contextului dificil, KFC înregistrând vânzări de 735 milioane lei în România. Anul trecut au fost deschise 6 restaurante KFC la nivel local, iar pentru anul în curs, sunt planificate încă 9 unități, astfel încât rețeaua va ajunge la 100 de restaurante. Investițiile din acest an se ridică la peste 11 milioane de euro, bani care vor fi folosiți pentru deschiderea de noi restaurante (8.1 mil. euro) și remodelarea celor existente (3.5 mil.euro).
KFC este astăzi cel mai mare lanț de restaurante tip fast-food din România. În prezent, echipa are peste 3,500 de angajați, iar unii dintre ei sunt chiar de 25 de ani în companie. Vorbim de 25 de ani de performanță, inovații, dezvoltare, produse excelente și consumatori mulțumiți.
Articol susținut de KFC