Sari direct la conținut

29 de persoane, blocate într-un autocar care s-a răsturnat pe un drum din județul Olt

HotNews.ro
112, Foto: Facebook/ ISU Constanta
112, Foto: Facebook/ ISU Constanta

Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, pentru salvarea a 29 de persoane care au rămas blocate într-un autocar răsturnat pe partea dreaptă, cu ușile spre zăpadă, pe un drum din județul Olt, relatează Mediafax. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că pe Drumul Județean 677, între localitățile Salcia și Pleșoiu, s-a răsturnat un autocar în care se aflau 29 de pasageri și șoferul. Autocarul se deplasa pe ruta Târgu Mureș – Craiova.

„La sosirea echipajelor, autocarul a fost găsit în afară carosabilul, răsturnat pe partea dreaptă, cu ușile blocate din cauza zăpezii, iar cele 29 de persoane se aflau în interiorul acestuia. Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor, pompierii au îndepărtat zăpadă care bloca accesul către persoanele din interior. Ulterior, toți cei 29 de pasageri au fost evaluați medical și evacuati în condiții de siguranță. Nicio persoană nu prezenta urme de traumă și nu a necesitat îngrijiri medicale”, a spus Băsășteanu.

După ce pasagerii au fost scoși, autocarul a fost repus pe carosabil.

Până când autocarul a fost repus pe carosabil, cele 29 de persoane au fost transportate la școala din localitatea Slătioara, iar apoi și-au continuat deplasarea către destinație, municipiul Craiova, cu același autocar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro