Sari direct la conținut

3 morți, peste 10 răniți după accidentul dintre microbuz și tren, în Buzău / Șoferul microbuzului nu s-ar fi asigurat corespunzător

HotNews.ro
Imagine de la locul accidentului, Foto: HotNews.ro
Imagine de la locul accidentului, Foto: HotNews.ro

Trei persoane au decedat și zece au fost grav rănite, luni seara, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de tren, pe DN 2B, în zona localității C.A. Rosetti, județul Buzău. Șoferul microbuzului a suferit răni superficiale și nu a avut nevoie de transport la spital. Potrivit CFR Călători, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul microbuzului nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.

La fata locului au fost concentrate 2 echipaje SMURD, 5 echipaje medicale SAJ, 2 echipaje de descarcerare si un post medical avansat. Totodata, a fost alertata in sprijin si o autospeciala pentru victime multiple incadrata cu paramedici de la ISU Braila.

Potrivit unui comunicat transmis de CFR Călători accidentul s-ar fi produs după ce șoferul microbuzului nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată între stațiile Cilibia și C.A Rosetti, vehicul fiind lovit de trenul IR 1579 București Nord – Galați.

„Pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 1579 nu s-au aflat în pericol. Imediat după redeschiderea circulației feroviare, pasagerii din trenul IR 1579 vor fi preluați de trenul IR 1731”, au transmis reprezentanții CFR Călători.

UPDATE 22:44 Purtator de cuvant al ISU Buzau, sublocotenent George Cretu: Planul roșu de Interventie la nivelul judetului Buzau a fost activat. Mai multe persoane din microbuz sunt incarcerate. Pompierii actioneaza pentru extragerea lor. Pana in acest moment, 6 victime au fost preluate și transportate la spital. La fata locului s-a constituit un punct de triaj medical al victimelor.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis, luni seara, că autoritățile sunt în alertă după ce un microbuz a fost lovit de tren în zona localității C.A. Rosetti.

Sursa citată a arătat că persoana care a sunat la 112 a spus că în microbuz sunt între șapte și nouă persoane. Alși martor au spus că în microbuz erau zece persoane

„La fața locului au fost concentrate 2două echipaje SMURD, cinci echipaje medicale SAJ, două echipaje de descarcerare si un post medical avansat. Totodată, a fost alertată în sprijin și o autospecială pentru victime multiple încadrată cu paramedici de la ISU Brăila”, arată IGSU.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro