3 teme-cheie ale negocierilor SUA-UE pe agricultura si pericolul esecului negocierilor. Alex Jurconi: Daca UE nu semneaza parteneriatul transatlantic, noi va trebui sa ne supunem regulilor americane si asiatice in comertul mondial. Unde este Romania

​Standardele de calitate, organismele modificate genetic si protejarea retetelor europene clasice sunt principalele 3 puncte in care se infrunta negociatorii americani cu cei europeni in cadrul discutiilor pentru viitorul Pateneriat Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), a declarat, intr-un interviu acordat HotNews.ro, Alex Jurconi, presedintele Pro Agro. Federatia nationala condusa de Jurconi este membru al Copa-Cogeca, cea mai mare organizatie a fermierilor si antreprenorilor din agricultura europeana, de propunerile careia Comisia Europeana tine cont intotdeauna cand isi traseaza politicile sectoriale si cand negociaza acorduri precum TTIP.

In urma unor discutii tinute de Copa-Cogeca cu organizatiile nord-americane de profil, in octombrie 2013, la Ciudad de Mexico, concluzia lui Jurconi este transanta: UE va semna TTIP, pentru ca SUA sa nu se vada nevoita sa incheie un acord in Pacific, cu China si celelalte tari asiatice si astfel ele sa dicteze si Europei regulile comertului international cu produse agricole si alimentare. In privinta Romaniei, TTIP va aduce in primul rand investitii americane masive in agricultura, in timp ce tara are sanse sa exporte in SUA doar anumite produse, in sectoare nisate, „de nivel”, in conditiile in care agricultura „de volum” este un apanaj al americanilor.

Cele 3 teme de discutie SUA-UE, in agricultura. De ce se tem europenii de americani

Rep: Domnule presedinte, ati fost la discutiile dintre Copa-Cogeca si organizatiile din SUA, Canada si Mexic. Care sunt principalele puncte sensibile ale negocierilor?

Alex Jurconi: In luna octombrie, am fost implicat intr-o runda de consultari intre reprezentanti ai fermierilor si producatorilor europeni si cei americani, in cadrul unui forum care privea TTIP, desfasurat la Ciudad de Mexico, prin intremediul Copa-Cogeca. Am avut ocazia sa-i intalnesc pe sefii asociatiilor fermeirilor din SUA, Canada si Mexic.

Sunt trei capitole mari si late:

• Se vorbeste despre permisivitatea pietei europene fata de anumite produse obtenabile in America de Nord, in anumite conditii de productie care sunt mai blande decat cele europene. Europa vrea sa aiba garantii ca, atunci cand importa produse nord-americane – indiferent ca provin din Canada, SUA sau Mexic, ele respecta conditii de productie similare. Exista o neincredere a inspectorilor europeni ca fabricile nord-americane de produse lactate sau vegetale ar putea, pe termen mediu sa lung, angaja resurse suficiente pentru ca produsul lor sa fie la fel de sigur sau realizat in conditii similare alimentelor produse in Europa.
• A doua chestiune este legata de perceptia publicului european fata de plantele obtinute prin biotehnologii – asa-numitele organisme modificate genetic (OMG). Frica europenilor este ca nu cumva prin alimentele obtinute prin biotehnologii – fie de origine vegetala sau animala, animale obtinute prin clonare – sa nu cumva ca publicul european sa ajunga victima celor doua importante categorii de boli specifice societatilor cu consum ridicat – obezitatea si cancerul.

Dintre toate studiile pe care le avem in acest moment si vom initia in perioada urmatoare dezbateri publice sustinute chiar de federatia noastra, in colaborare cu medici si foruri stiintifice internationale din care sa rezulte ca in acest moment omenirea este in plin proces de balans intre a alege calea catre o alimentatie suficienta si cealalta intre o alimentatie sigura.

Rep: Adica avem de ales intre a muri de foame si a muri de cancer?

Alex Jurconi: Cred ca e mult spus, pentru ca in acest moment noi, inainte de toti, am vrea sa stim ce se intampla cu plantele sau animale modificate genetic si raspunsul este ca doar Dumnezeu stie in acest moment ce se intampla, pentru ca nu exista studii din care sa rezulte ca sunt sau nu bune.

Rep: Trebuie sa mai treaca o generatie?

Alex Jurconi: Trebuie sa mai treaca o generatie, doua, noua, cine stie? Ca formatie sunt biochimist si inteleg ca insusi procesul evolutiei este bazat pe modificari genetice, pe mutatii, ceea ce fac, pana la urma, biotehnologiile. Nu poti, insa, sa fii in acest moment campionul unui raspuns pro sau contra. Pot, insa, spune ca in acest moment consumatorul trebuie sa-si asume in mod constient optiunea intre unul sau altul dintre sistemele de productie.

Sigur ca pot spune ca plantele pe care Dumnezeu le-a lasat pe pamant sunt sigure la consum, pentru ca asa le-a lasat Dumnezeu. Dar nu pot spune in egala masura ca, daca mananc una obtinuta prin biotehnologii, ma imbolnavesc sau ma ingras. Nu a demonstrat-o inca istoria.

Sa nu uitam, insa, ca tot ce mancam astazi este produsul unor mutatii genetice milenare, istorice, ale fiecarui produs care la randu-i a trecut printr-o etapa de schimbare biotehnologica. Ce fac furnizorii de biotehnologii? O iau pe scurtatura, dar tot acolo ajung mai devreme sau mai tarziu, pentru ca proumbul care la ora asta nu se fereste de molie, de lepidoptere, va invata s-o faca intr-o perioada de timp – poate de 1 milion de ani – dar la un moment dat va invata s-o faca, pentru ca asta este regula selectiei naturale si biologice.

Rep: Ce aveti de gand sa faceti, la nivel european si national, in privinta organismelor modificate genetic?

Alex Jurconi: Ne propunem sa largim aria de dezbatere publica, in sensul asumarii constiente a consumului de produse alimentare in perspectiva unei populatii care se indreapta catre 9-10 miliarde de locuitori.

• Al treilea subiect se refera la tezaurul de cunostinte agricole european. Europa este detinatorul savoir-faire-ului in productia de alimente. O disputa importanta se refera si la faptul ca americanii doresc sa poata numi produse care azi au origine pur europeana si care se gasesc doar in arealul productiei europene, cum ar fi sunca de Parma, branza Roquefort, toate produsele cu denumiri traditionale garantate ar vrea sa le poata utiliza si ei.

Rep:Ce vor producatorii americani in privinta know-how-ului, a retetelor detinute de europeni?

Alex Jurconi: Americanii au un punct de vedere foarte interesant: italianul a plecat din zona Parma in anii 1800 si a emigrat in SUA, cu tot cu stiinta productiei acestei sunci de Parma, si a facut aceasta sunca in Statele Unite, dupa aceleasi principii. „In consecinta, am vrea si noi in America sa spunem ca asta este sunca de Parma, sau aceasta este branza Parmigiano, sau aceasta este prosciutto, sau aceasta este sampanie”, spun americanii.

Rep: Si replica europenilor care este?

Alex Jurconi: Pozitia americanilor a implicat doua curente de discutii:

1. Unul care spune da, aparent, conditiile de productie si acest savoir-faire, aceasta cheie de bolta a productiei s-a aflat intr-adevar la momentul in care imigranii respectivi au plecat in SUA, dar de atunci s-au intamplat doua lurcruri: Pe de-o parte, intregul sistem de productie mondial s-a schimbat, iar un loc fizic, un spatiu geografic din Europa nu seamana deloc cu unul din SUA, din ratiuni de mediu, de pozitionare geografica. Pe de alta parte, chiar daca retele au ramas pe loc, originea materiei prime nu mai este aceeasi, s-au schimbat ingredientele. Deci e foarte dificil de spus ca o branza de Parma va fi aceeasi si daca este obtinuta la Boston si daca este facuta la Parma.

2. In plus, este si o conotatie strict comerciala. Evident ca producatorii europeni vor sa-si protejeze dreptul comercial de a produce niste chestii pe care le produc de sute de ani si nu vor deloc sa lase sa se produca ciocolata belgiana in Saint Louis. In schimb, ar fi de acord sa scrie pe eticheta „ciocolata produsa in Saint Louis dupa o rete belgiana”, ceea ce se face deja, dar nu prea aprinde la consumator. Consumatorul prefera produsul original.

Europa cu doua viteze si impactul TTIP asupra fermelor romanesti

Rep: Exista diferente mari intre fermele din SUA si cele din Europa. Cum se regasesc in negocierile pentru Parteneriatul transatlantic de liber schimb?

Alex Jurconi: Urmatorul subiect a fost legat de fermele de familie si impactul social al agriculturii in blocurile de prodcutie european si nord-american. Eu am prezentat un punct de vedere european legat de fermele de familie, un concept la care Organizatia Mondiala a Comertului tine foarte mult si, in cursul acestui an, ONU a numit anul 2014 „Anul fermelor de familie”. Din punctul de vedere al fermierilor americani, acest concept are o anumita doza de imprecizie, intrucat acolo mai toate fermele in sine sunt ferme de familie – sigur ca au alte dimensiuni, alta finantare, alte mecanisme de gestionare.

La nivel european exista cel putin doua viteze de miscare:

• fermele de familie tip Franta, unde productia este asigurata la nivel mic, pe produse de nisa, cu inalta valoare de prelucrare si
• cele care au tendinta de a se transforma in ferme de familie la nivel central si est-european – ferme de subzistenta. Un caz particular este Romania.

La nivelul fermelor de familie, in speta la cele care sunt consacrate in spatiul vestic european, si cele traditionale din zona central-europeana, am identificat in mod real detinatorii secretelor de productie europene. Ei sunt in primul rand interesati ca aceste secrete, aceasta maiestrie a productiei atat de speciala a alimentelor europene sa fie mentinuta ca avantaj competitiv nu numai in relatia cu SUA, ci si cu toate celelalte tari producatoare de volum din lume: Avem America de Sud, China creste extrem de puternic, India bubuie, in Africa se dezvolta buffere de agricultura, Australia nu mai spun ce zootehnie consacrata are. Toate acestea au un impact social major.

Pentru nord-americani ceea ce conteaza referitor la fermele de familie se refera la mecanisme de gestionare a riscului generat de productia agricola, de mecanisme de piata foarte bine alimentate, de sisteme de asigurari, de fonduri mutuale, iar ei sunt aici mult mai avnsati decat noi toti. Si noi, in Romania, vrem sa construim un fond mutual pentru agricultori si asta este un caz aparte.

In cazul fermierilor europeni, sistemul fermelor familiale se refera mai degraba la mecanisme in care sustii o productie traditionala, neavandu-se interes in largirea, in comercializarea excesiva a acestor ferme. Europa prefera ca mici ferme familiale franceze, olandeze, britanice sa existe in continuare, sa produca acele produse foarte aparate cu care europenii ajung la preturi foarte bune pe piata si nimeni sa nu detina secretul produselor altundeva decat in Eurpa.

Cealalta viteza de productie, din Europa Centrala si de Est – in speta Romania, Bulgaria, parte din Ungaria, cateva zone din Slovacia, Croatia – se refera la cum sa scoti aceste ferme dintr-un marasm economic in care exista si sa-i dai o nota comerciala. Problema este ca, in momentul in care vrei sa le treci pe comercial, nu le poti trece pe ceea ce francezul si olandezul stiu deja sa faca. Ce produse romanesti pot constitui un avantaj pe piata americana, o piata uriasa? Realitatea este ca exact aceste produse obtenabile in ferme familiale sunt cele cu care vedem ca putem iesi bine pe piata americana.

„Este incredibil unde au ajuns americanii, in Europa este de neconceput asa ceva”

Rep: Pot mezelurile romanesti, de exemplu, constitui un produs pe piata americana?

Alex Jurconi: Raspunsul este dubitativ, poate ca nu. In orice caz nu cele industriale si de volum. Sigur ca ne intereseaza sa plasam produse pe piata americana si evident ca ne intereseaza sa exportam salam de Sibiu, cabanos, crenvursti acolo. Insa picam pe o piata extrem de concurentiala in care diferenta va fi facuta de pret, si americanul, mai mult decat orice alt consumator, cumpara la pret. Ei sunt vestitii campioni ai tichetelor, ai bonurilor. Sunt si pe internet sau in emisiunile TV acele reportaje in care o familie isi cumpara produse pentru doua luni de zile utilizand tichete, gratis. Ei sunt atat de atenti la combinatia de discount, de avantaje, de puncte de fidelizare, incat mixul conduce pana la a putea cumpara un cos cu un dolar. Este incredibil unde au ajuns ei. In Europa este de neconceput asa ceva. Si atunci te intrebi cum ajungi sa produci astfel ca din volum sa nu-ti faci suficienta marja indiferent cat ai vinde? O faci utilizand in mod sincer sistemul de produse mai ieftine. Produci cu costuri mai mici, cu materii prime acceptabile pentru consumator in limita pretului pe care il plateste.

Rep: Si producatorii europeni ce abordare au in privinta reducerii costurilor in acest mod in care o fac americanii?

Alex Jurconi: Europenii nu vor asta, ei sunt terifiati de ideea ca in piata lor ar putea avea acces un ansamblu de produse, hai sa zicem pe romaneste, de ieftinaciuni. Contribuabilul european a bagat foarte multi bani in subventii, in incurajarea agentului economic din industria alimentara ca acesta sa-si creasca siguranta alimentara la un nivel pe care nimeni nu l-a putut ajunge.

Ce poate Romania sa vanda in SUA: fruncte uscate, fructe de padure, salam de Sibiu

Rep: Pana la urma, tintesc producatorii romani de mezeluri, de exemplu, sa-si vanda marfa in SUA?

Alex Jurconi: Da, daca in SUA va fi o zona de consum bine promovata, care sa plateasca pretul, ca-s scumpe fata de produsele alimentare din America. Ce poate sa prinda? Chestiile exotice. Unde se produc astea? In fermele familiale comercializabile, care trec intr-un regim de operare comercial.

De exemplu, romanii stiu sa faca bine produse crud-uscate din carne – salamul de Sibiu, carnatii crud-uscati, dar si produse cu care venim din experienta noastra orientala – gudenul, babicul, carnatii plai, binecunoscutii jandarmi, carnatii nostri foarte aparte, care nu seamana cu alte produse chiar europene, sunt iuti, condimentate, au un gust aparte, gustul balcanic. Am mentionat deseori slanina afumata. In acest moment, tot porcul international este un porc slab. Toata lumea produce porc sa fie numai carne, fara grasime. In schimb, consumatorul fin cunoscator, acel gurmand se uita deseori la un produs de calitate. Or, slanina de porc, dupa parerea mea, este un produs de calitate inalta si cunsoc zone de productie, aici in Romania, care pot oferi un formidabil nivel calitativ al acestui produs, in asa fel incat el, alaturi de alte produse – cum e jambonul de Parma, sau jamonul din Spania, care au la randu-le doua straturi bune de grasime – sa ramana niste produse care ajung in anumite cercuri de degustatori.

Sigur, e exemplul magiunului romanesc si al tuturor produselor noastre din fructe. Din pacate, Topoloveni este singurul sau poate mai bine zis, din fericire, in acest moment avem unul. Am fi putut sa n-avem niciunul. Iata ca am avut o companie la Topoloveni care s-a luptat pentru obtinerea acestui brand.

Rep: Dar ce, e vreo tara in UE care nu are niciun astfel de brand?

Alex Jurconi: Din pacate, „excelam” prin a fi singura tara care are un singur produs garantat inregistrat. Tine de abilitatea noastra, ca natie, sa ne vindem imaginea produselor.

La toate astea s-ar putea adauga produsele bio. Trebuie sa recunoastem ca avem produse pe zona fructelor de padure, fructelor uscate, sucurilor de fructe naturale. Bine marchetate si pozitionate corect, cred ca ar putea atinge valoare mare si sa fie vandute in America. Sunt produse care se conditioneaza usor, se congeleaza sau se deshidrateaza, nu duci apa cu ele in America. Daca, spre exemplu, vinzi afine sau prune uscate – care sunt extrem de populare in sudul SUA – sau nuci, alunele de padure, fructele de padure de orice fel, catina si sucul de catina – aceasta este o zona care nu apartine agriculturii mari, ci mai degraba traditionalistilor si poate fermelor de familie care vor face culturi intensive in spatele curtii pe jumatate de hectare sau pe 20 de hectare. Si sunt, Polonia ne-a dat un exemplu din punctul acest de vedere, vor produce anumite tipuri de produse vegetale care se pot vinde usor procesate, nu intens procesate, in SUA. Mai pot fi sucuri, paste din fructe, fructe deshidratate.

Rep: Dar aici trebuie sa existe si structuri asociative bine puse la punct, pentru ca nu poate merge o ferma de familie sa exporte in SUA.

Alex Jurconi: Total de acord. Pe de alta parte, pot sa va spun ca in ceea ce priveste fructele de pandure, producatorii sunt bine organizati. Aici meritul a fost al Ministerului Mediului, unde Romsilva este sefa de fila, si a organizat foarte bine sistemul de achizitii in amonte.

Un alt produs unde putem avea sanse – alaturi de branza feta cunoscuta atat de bine in toata lumea – este o branza obtenabila printr-o tehnologie elementara, eu tin foarte tare la telemeaua romaneasca. Este o branza fermentata pe care n-o gasesti in alta parte. Avem cascavalul, branzeturi cu pasta opraita, obtenibile traditional sau nu. Sunt producactori romani care au branzeturi care nu seama nici cu cele olandeze, nici cu cele belgiene. Sunt aparte.

Americanii bat UE la promovare

Rep: Dar le recunoastem numai noi acestor produse romanesti faptul ca au ceva aparte sau si-au facut si un brand in strainatate?

Alex Jurconi: Inca nu si-au facut niciun brand in strainatate, asta este realitatea. Acum, odata deschise canalele de comunicare comerciale, ma astept ca organizatiile profesionale sa acceseze fonduri de promovare care sunt disponibile la nivelul Uniunii Europene, pentru care se aplica direct la Comisia Europeana. Noi avem un grup de experti pe promovarea alimentului romanesc foate eficient. Reprezentantii lor au fost la Bruxelles in cadrul discutiilor purtate la CE de catre Copa-Cogeca, in care noi suntem membri cu drept de vot, si acolo grupul de lucru a constatat urmatoatea situatie:

SUA vin, pana in anul 2020, cu 280 de milioane de euro pe an de investit in promovarea produselor proprii pe piata europeana, iar Europa avea doar 30-40 de milioane de euro. Au facut o recomandare Comisiei pentru ca in alocarea bugetara pe care o parcurgem suma sa fie crescuta la un nivel comparabil. Adica si produactorii si procesatorii europeni agregati in organizatii, in grupuri de produacatori care pot aplica la o finantare europeana sa poata eventual in cadrul unor acorduri multi-statale, cu romanii, cu bulgarii, sa aplice la programe de promovare pe piete. Cum sa apuce cel ce face catina in Mures sa vanda in Alabama, daca nu-l duce nimeni acolo? Spre exemplu catina produc si polonezii si slovacii si ungurii si sarbii. Ia sa faci un program de promovare a catinei pentru agricultorul mic, care sa-i ofere o resursa. Si acolo vinde cu pret, pentru ca e produs european garantat cum trebuie, poti sa-i spui ca e si bio, daca neaparat vrei chestia asta.

Rep: Magiunul de Topoloveni a accesat recent fonduri europene pentru promovarea in America…

Alex Jurcaoni: Ei sunt un exemplu de cum poti sa nisezi un produs atat de simplu, atat de curat cum e magiunul de prune, si sa-l dezvolti pe un coridor de marketing in care toata lumea are incredere. Mai nou au reusit sa defineasca magiunul de prune ca produs obtenabil strict din prune proaspete, ceea ce face o diferenta uriasa.

Posibile investitii americane in Romania, mai ales in productia de carne de vita

Rep:Ce impact va avea TTIP asupra diferitelor sectoare ale agriculturii romanesti?

Alex Jurconi: Ca vrem sau nu, Romania nu este un jucator nici de volum, nici de nivel. Cand spun nivel, ma gandesc la produse cognoscibile. Cereale? Sigur, suntem primii produactori de floarea soarelui (in Europa – n.r.), al doilea de porumb, al cincilea de grau. Nu asta ne jeneaza, pentru ca plantele obtenabile prin biotehnologii nu fac neaparat obiectul discutiilor in acest moment. Monsanto si-a si retras aplicatia de la Comisia Europeana. Nu ne propunem, noi, ca romani, sa exportam cereale in SUA. Oricum, americanii o fac in Romania sau o fac din America de Sud, indirect, pe soia modificata genetic si se cumpara o cantitate importanta, in limita necesarului nostru de consum. Deci pe cereale nu vad neaparat un impact. Preturile sunt deja aceleasi, diferenta e de transport.

La produsele de origine animala, intr-adevar, intervin niste aspecte interesante. Noi suntem net importatori de carne de porc. Probabil jumatate din necesar cred ca il importam. Ca importam din Olanda sau din Boston, deja nu ni se mai pare atat de relevant, cat timp porcul din SUA respecta aceleasi conditii inclusiv de bunastare ca cel din UE.

La carne de vita, oricum suntem importator net. Ba chiar as putea spune ca schimburile comerciale intense preced o puna politica de investitii in statul in care se exporta. Si augmenteaza in general nivelul pietei. Uitati-va la Smithfield, au inceput acum 12 ani cu operatiunile de export, dupa care au venit si au introdus acest sistem grandios de produsctie. Sunt un model de ceea ce inseamna capitalul american pus la lucru intr-o piata care te intereseaza. Romania este o piata de carne de vita in perspectiva si noi stim asta, Guvernul, prin politiciel sale, a urcat productia de carne de vita la deal si la munte si a coborat-o pe cea de lapte la ses, ceea ce in sine nu e rau. Problema e ca n-am prea stiut noi, producatorii, cand se intampla asta si fermele mari de la ses s-au pierdut pe termen scurt. Insa in perspectiva americanii, dupa ce pompeaza carne de vita in toata lumea, partial si in Romania, ar putea deveni potentiali parteneri interesati in dezvoltarea unei unor proiecte de productie de carne, ca sa vanda in Europa si in alte tari: Turcia, China, in acele tari cu care Romania are o relatie comerciala privilegiata sau istorica, Nordul Africii.

Daca este sa ma refer la produsele alimentare finite, aici intuiesc o bariera importanta din punctul de vedere al permisivitatii consumatorului european in a accepta produse procesate in SUA. Adica mi-e foarte greu sa cred ca un produs de genul „beef junkies” – niste fulgi din carne de vita extrem de populari, ca niste pufuleti, pe care americanii ii mananca mai peste tot – ar putea avea un impact major asupra consumului european.

Rep: Dar Germania si alte tari dezvoltate din UE ce or sa spuna?

Alex Jurconi: Cine sunt marii nemultumiti? Cei care au productie de carne de vita sau porc. Germania nu vrea deloc, se teme ca porcul american, in Germania, Danemarca, Olanda, partial Franta, poate bloca anumite procese comerciale sau de productie din Europa. In Anglia, pe carne de vita. Relativ la Romania, eu nu ma simt in percol in acest moment. Dimpotriva, cred ca un comert echilibrat, mai ales acolo unde avem nevoie, ne-ar putea aduce noua, romanilor, pe termen mediu, mai multe avantaje decat dezavantaje. De asemenea, un comert echilibrat unde noi nu avem destul, in speta productia animala, zootehnia poate da sansa istorica a Romaniei de a avea relatii, inclusiv investitii cu producatorii americani.

Rep: Totusi, daca se ridica niste bariere, ce interes mai au investitorii americani sa-si murte productia din America in Europa? Pentru ca ei vor putea sa vina cu productia facuta in SUA.

Alex Jurconi: In primul rand este avantajul de origine. Consumatorul european accepta o carne facuta in Uniunea Europeana. Se domiciliaza productia in Romania, ceea ce este un argument de marketing urias pentru ei. Intotdeauna americanii, pentru majoritatea consumatorilor europeni, sunt priviti circumspect – aia grasi, care mananca mult ce gasesc pe-acolo. Cred ca tratatul va folosi americanilor nu ca sa vanda mult mai mult in Europa, pentru ca ei deja vand mult peste tot in lume – ci ca sa aiba o imagine mai buna. Pentru Romania, asta poate fi un avantaj pe termen mediu, dar pentru majoritatea producatorilor europeni, ar fi mai degraba un pericol, mai ales pe partea de porc si de vita.

Rep: Pai, daca vor sa-si domicilieze bine in Europa productia, pentru a-si imbunatati imaginea, ma gandesc ca ar prefera sa deschida ferme in Franta, Olanda, Austria, nu in Romania sau Bulgaria, care poate nu sunt asociate unei imagini foarte pozitive pentru consumatorul european.

Alex Jurconi: Daca vin in Europa, producatorii americani vor investi mai degraba in est, in zone cu necesitate de consum, cum este Romania, unde sunt spatii agricole disponibile, pasuni, unde sunt oameni pusi pe treaba, unde este forta de munca rurala si unde isi pot domicilia confortabil productia in UE. Asta e avantajul lor.

Pericolul pentru vinul romanesc

Alex Jurconi: Unde vad un pericol? Nu as fi deloc bucuros sa fiu invadat de vinurile din Napa Valley, desi ele se comercializeaza deja in Romania. Daca s-ar liberaliza total comertul cu vin, America are o productie uriasa, care poate bate pe termen scurt majoritatea producatorilor europeni. La tot, si la calitate, si la costuri.

Rep: Care ar fi „armele” viticulturii romanesti in fata vinului american?

Alex Jurconi: Pozitia Romaniei va trebui directionata in perspectiva pe care noi o avem – dar o avem undeva fara sa o fi dezvoltat-o – in zone unde putem poduce nu atat volum, cat calitate si originalitate si exotism.

Rep: In contextul TTIP, care credeti ca sunt barierele care vor ramane in comertul SUA-UE?

Alex Jurconi:Principala bariera netarifara este sistemul de siguranta alimentara, de la care europenii nu vor face niciun pas inapoi. Americanii trebuie sa se ridice aici.

Riscul Europei, daca nu semneaza TTIP: sa jucam dupa regulile americanilor si ale asiaticilor

Alex Jurconi: Mai e un pericol aici. America de Nord si America de Sud au in principal de ales, in Organizatia Mondiala a Comertului, intre a bate palma cu Europa si a bate palma cu grupul tarilor din Asia, potential mari crescatoare de animale sau cultivatoare. Daca ei bat palma la nivelul unor specificatii acceptabile la nivelul OMC, atunci toate tarile, inclusiv UE, vor trebui sa le respecte. Europa se teme ca, daca americanii semneaza regula jocului in Pacific, ci nu in Atlantic, atunci noi va trebui sa ne supunem regulilor lor. Asta inseamna ca vom continua sa producem acelasi produs nerespectand regulile OMC, care va penaliza Europa cu bani multi, ceea ce va face ca produsele noastre sa fie si mai scumpe, si mai greu accesibile, ceea ce inseamna ca pe termen lung inseamna un dezavantaj comercial in volumul de vanzari.

Rep: Se va semna TTIP?

Alex Jurconi: Pana la urma se va semna. Noi suntem constienti ca, inainte de a fi un tratat comnercial, este un tratat politic, el imparte sau reechilibreaza zonele de putere comerciala de-o parte si de alta a Oceanului Atlantic. Sunt foarte convins ca Guvernul Romaniei are deja foaia lui de parcurs. Ceea ce asteptam este sa fim implicati activ in aspectele care tin de mecanica, de implementarea acestui tratat, chiar din momentul in care el se creeaza, pentru ca aceste aspecte se scriu o data. Trebuie sa ne asiguram ca interesele economice si cele tehnice ale producatorului si procesatorului roman/european sunt respectate.

Rep: Cum vedeti implicarea autoritatilor in negocierile transatlantice?

Alex Jurconi: Ne bucura ca avem o colaborare cu Ambasada SUA si ca vom fi implicati in procesul de constructie bilaterala Romania-SUA in cadrul discutiilor europene. Pot, in schimb, sa va spun ca pana acum Guvernul nu a dat un semnal de adunare generala pe zona asta, Speram sa fim implicati la nivel consultativ atunci cand se va pune problema. Nici noi nu am cerut inca.