Sari direct la conținut

3 trenduri ale pieței românești de artă. Ce au ales aseară investitorii și colecționarii

HotNews.ro
Ciobănaș pe Valea Doftanei - Nicolae Grigorescu, Foto: Artmark
Ciobănaș pe Valea Doftanei - Nicolae Grigorescu, Foto: Artmark

Stabilă, solidă și susținută continuu de colecționari și investitori – sunt caracteristicile actuale ale pieței românești de artă, rămânând o scenă deschisă pentru cei care caută piețe sigure și alternative investiționale. În ciuda recesiunii, arta își păstrează valoarea în criză, dovadă fiind rezultatele celui mai mare eveniment al pieței românești de artă din acest sezon, desfășurat aseară la Casa de Licitații A10 by Artmark.

Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești a realizat un procent solid de 107,2 % din estimarea de piață, înregistrând o rată de adjudecare de circa 80% și un total de vânzări de aproape 1 milion de euro. Evenimentul a durat 6 ore și 5 minute, reunind aproximativ 300 de participanți, dintre care 79 adjudecatari. În sala de licitații au fost ridicate 23 de palete, adică 29% dintre adjudecatari au fost participanți din sală, fiind un semn că normalitatea revine treptat și în piața românească de artă odată cu prezența fizică a colecționarilor și iubitorilor de artă în sala de la Palatul Cesianu-Racoviță.

În piața românească au fost trasate, în ultimii ani, câteva trenduri, iar evenimentul desfășurat aseară la Casa de Licitații A10 by Artmark a confirmat, încă o dată, ultimele direcții și evoluții.

1. Așadar, artiștii contemporani consacrați capătă din ce în ce mai mult interes în piață, iar noua generație de colecționari este tot mai atrasă de acest segment. Ștefan Câlția, Felix Aftene, Sabin Bălașa sau Georges Mazilu sunt doar câțiva dintre artiștii care se clasicizează în gusturi și se desprind de cota generației lor. Un rezultat impresionant pentru segmentul de artă contemporană l-a înregistrat pictorul Ștefan Câlția cu lucrarea „Papagheno”, care a fost adjudecată pentru 38.500 de euro, urmată de opera „Papagalul verde”, adjudecată pentru 32.500 de euro. O adjudecare impresionantă, ce a oferit un spectacol deosebit, a fost cea a operei „Amurg de seară”, semnată de pictorul Sabin Bălașa. Lucrarea, care avea prețul de pornire de 3.000 de euro, a fost adjudecată pentru 22.000 de euro, fiind licitată de 10 participanți.

2. Totuși, în fața artei contemporane, arta de patrimoniu a cântărit mai mult aseară, colecționarii afirmându-și respectul pentru valorile clasice, instituite. Marii artiști români muzealizați, precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Gheorghe Petrașcu sau Ion Țuculescu au obținut cele mai valoroase rezultate. Topul adjudecărilor a fost condus de maestrul Theodor Aman, a cărui operă „Natură statică cu cireșe, caise și tutun” a fost adjudecată pentru 70.000 de euro. Micuța operă „Ciobănaș pe Valea Doftanei”, semnată de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată pentru 50.000 de euro, confirmând faptul că orice apariție a pictorului național suscită interesul marilor colecționari.

3. Totodată, frumusețea contează și aduce rezultate neașteptate. Unele opere semnate de artiști mai puțin cunoscuți au depășit estimările Casei A10 by Artmark. Un record absolut de autor a fost obținut de Pericle Capidan, o apariție rară în piața românească de artă, a cărui operă „Micuța macedoneancă” a fost adjudecată pentru 10.000 de euro, la dublul maximei estimării. Compoziția de interior a avut un preț de pornire de 2.800 de euro. Un alt record de autor a fost obținut de artistul brașovean Ernst Honigberger. Lucrarea de mari dimensiuni „Erna (soția artistului)” a atras atenția colecționarilor, depășind estimările Casei de Licitații A10 by Artmark.

Investitorii și colecționarii, au ales, într-o perioadă tulbure, arta ca recipient de securizare a banilor sau ca formă de investiție, continuând trendul de creștere al pieței românești de artă. Rezultatele înregistrate de Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești aliniază pe trendul unei piețe solide artiștii expuși în muzeele din România alături de artiștii momentului, demonstrând interesul colecționarilor pentru diversificarea și dezvoltarea colecțiilor de artă.

Tot în această săptămână, Casa de Licitații A10 by Artmark organizează ultimul eveniment din luna octombrie – Licitația de Eleganță, care reunește mai multe mașini de colecție, ceasuri exclusiviste, bijuterii unicat sau genți în ediție limitată. Evenimentul va avea loc mâine, joi, 27 octombrie, ora 19:00, online pe platforma Artmark Live, dar și în sala de licitații de la Palatul Cesianu-Racoviță.

Papagheno – Ștefan Câlția

Articol susţinut de A10 by Artmark

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro