Sari direct la conținut

300 de brazi de Craciun oferiti prin concurs de Radio Itsy Bitsy

HotNews.ro

Radio Itsy Bitsy a lansat pe 17 noiembrie campania “Bradut Puiut” si ofera cate un pom de Craciun in fiecare ora de program pana pe 19 decembrie. Astfel, pana la sfarsitul campaniei 300 de copii vor putea primi bradutul de la Itsy Bitsy precum si girafa roz Gify.

Aflata la cea de-a treia editie, campania organizata de Itsy Bitsy doreste sa rasplateasca fidelitatea ascultatorilor si sa impartaseasca bucuria impodobirii bradului de Craciun cu cat mai multi dintre ei.

Initiata pentru prima data in noiembrie 2006 pentru a marca un an de radio Itsy Bitsy, Campania „Bradut Puiut” inseamna un moment de bucurie pentru toti copiii ascultatori. Brazii le sunt oferiti castigatorilor in cadrul unui eveniment care ii introduce in atmosfera de sarbatoare.

Evenimentul care va marca sfarsitul campaniei la care sunt invitati castigatorii dar si toti ceilalti copii care vor sa-si revada eroii de poveste indragiti va fi pe 20 decembrie in parcul Alexandru Ioan Cuza, la Foisor, intre orele 10 si 13.

Campania “Bradut Puiut” se desfasoara in perioada 17 noiembrie – 19 decembrie, cand, in fiecare ora de program personajele Itsy Bitsy vor oferi cate un brad ascultatorilor care s-au inscris prin SMS la concurs. Pentru a castiga, participantii trebuie sa raspunda corect unei intrebari atunci cand sunt sunati de personajele Itsy Bitsy. Campania se adreseaza copiilor sub 14 ani din orasele in care postul de radio emite.

Itsy Bitsy este primul radio pentru copii din Europa si a aparut in urma cu trei ani ca o alternativa pentru o educare sanatoasa a copiilor. Itsy Bitsy emite in Bucuresti, Navodari-Constanta, Satu Mare, Bacau, Targoviste si Focsani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro