3COM lanseaza solutii noi de firewall
Securitatea informatiei reprezinta procesul de protejare a datelor de abuzurile intentionate sau accidentale facute de persoane din organizatie sau din exteriorul organizatiei. Conform statisticilor peste 70% din atacurile asupra sistemelor informatice pornesc din interior. Firewall-ul clasic este o masura de protectie dedicata doar atacurilor din exterior.
Din acest motiv, 3Com a propus o solutie de securitate revolutionara care protejeaza fiecare calculator din retea. Solutia combina placile de retea firewall, fie PCI, fie PCMCIA, cu produsul software, Embedded Firewall Policy Server, pentru a forma o baza hardware care poate fi administrata centralizat, prin politici de securitate.
Produsele 3Com Embedded Firewall se adreseaza tuturor companiilor care doresc sa aiba o infrastructura informatica securizata. Un firewall integrat este acel sistem de securitate ce protejeaza fiecare echipament conectat in retea.
Firewall-ului integrat executa filtrarea de pachete care se aplica tuturor echipamentelor din retea, iar pe baza politicilor predefinite sistemul poate permite sau respinge pachetele de date. In plus, acesta auditeaza pachete software.
Astfel, Embedded Firewall aplica politicile de securitate pe baza filtrarilor de pachete specificate intregului trafic emis sau transmis catre un server, calculator portabil sau statie de lucru. Pe baza politicilor de securitate stabilite, firewall-ul integrat filtreaza fiecare pachet si efectueaza actiunea specifica predefinita: permite pachete, respinge pachete, auditeaza evenimentele.
Specialistii IT ce vor opera cu acest sistem au la dispozitie o consola de administrare ce reprezinta o interfata intuitiva de control, server-ul de administrare al politicilor de securitate ce defineste si distribuie centralizat politicile de securitate si echipamente EFW care executa filtrarea de pachete pe baza regulilor dictate de Policy Server.
Noul tip de firewall ofera o administrare centralizata, simplificata, pentru mai multi clienti, reducerea costului de detinere prin folosirea unui personal specializat IT redus, posibilitatea de upgrade, opozitie activa la atacuri din interior si exterior ce reprezinta siguranta in utilizare, hardware integrat pe fiecare echipament si functionarea independenta de sistemul de operare al clientului.
Solutia propusa de 3Com completeaza cu succes modelul de securitate format din: firewall de perimetru, scanare antivirus, VPN (Virtual Private Network) si IDS (intrusion-detection systems). Echipamentele firewall integrat 3com sunt disponibile pe piata romaneasca prin Scop Computers, unic distribuitor autorizat 3com in Romania.