Sari direct la conținut

4 luni, 3 saptamani si 2 zile, difuzat de HBO

HotNews.ro

Filmul regizat de Cristi Mungiu, castigator a numeroase premii interne si internationale, prezinta un subiect caracteristic Romanei comuniste: avortul ilegal.

Postul HBO va difuza „4,3,2” duminica, 30 martie, de la ora 20.00, se arata intr-un comunicat.

Filmul cronicheaza 24 de ore de cosmar din viata unei studente care, din dorinta de a face bine unei colege, are de infruntat rautatea, brutalitatea si dezumanizarea semenilor ei.

Desi sunt exponenti ai sistemului comunist, toti cei ce-o agreseaza/abuzeaza fizic si psihic pe Otilia sunt mai intai de toate oameni cu liber arbitru ce nu-si pot justifica marsavia prin scuze comode de genul „asa era pe atunci”. Altii au preferat sa moara cu demnitatea intacta.

Unul dintre marile atuuri ale peliculei il reprezinta interpretarea echilibrat-impecabila a intregii distributii, de la Anamaria Marinca, cutremurator de naturala, la Laura Vasiliu (o Gabita deopotriva victima neajutorata si manipulatoare nerusinata) si pana la, mai ales, Vlad Ivanov (un domn Bebe grijuliu si binevoitor dar, daca se cere, santajist si violator).

Premii interne si internationale

* Festivalul International de Film de la Cannes, 2007 – Palme d’Or si premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film

* Festivalul International de Film de la Palm Springs, 2007 – premiul FIPRESCI pentru cea mai buna actrita, Anamaria Marinca si Laura Vasiliu

* Festivalul International de Film de la San Sebastian, 2007 – premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film al anului

* Hollywood Film Festival, 2007 – premiul Hollywood World

* Festivalul International de Film de la Stockholm, 2007 – premiul pentru cea mai buna actrita, Anamaria Marinca si Calul de Bronz pentru lung-metraj

* Festivalul International de Film Transilvania, 2007 – premiul pentru cel mai bun lungmetraj romanesc, premiul pentru tanara speranta (Anamaria Marinca) si premiul special TIFF 2007

* Academia Europeana de Film – Premiul pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun regizor european al anului

* GOPO 2008 – premiul pentru cel mai bun film de lung-metraj, cea mai buna regie, cea mai buna actrita in rol principal (Anamaria Marinca), cel mai bun actor intr-un rol secundar (Vlad Ivanov), cea mai buna actrita intr-un rol secundar (Laura Vasiliu), cea mai buna imagine, cel mai bun sunet, cea mai buna scenografie, premiul pentru tanara speranta (Laura Vasiliu) si premiul publicului (pentru filmul cu cel mai mare succes la box office in 2007)

* Asociatia Criticilor de Film din Chicago – Premiul pentru cel mai bun film strain

* Asociatia Criticilor de Film din Los Angeles – Premiul pentru cel mai bun film strain

si pentru cel mai bun rol secundar masculin, Vlad Ivanov

* Asociatia Nationala a Criticilor de Film Americani – Premiul pentru cel mai bun film strain din Los Angeles

* Asociatia Criticilor de Film din Toronto – premiul pentru cel mai bun film strain al anului

* Cercul Criticilor de Film din Vancouver – premiul pentru cel mai bun film strain al anului

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro