5 cărți de citit înainte să vedeți Fjord. Cât de diferiți au voie să fie ceilalți?
Ediția de duminică, 4 octombrie, a newsletter-ului HotBooks pornește de la polemicile din jurul unui film premiat și construiește o listă de cărți împotriva gândirii rigide. Vă puteți abona mai jos ca să primiți newsletter-ul HotBooks direct în inbox, de două ori pe lună.
Povestea mireselor ISIS din purgatoriul ONU. Salvarea vieții unui copil împotriva voinței lui. Execuția unei fete de 18 ani pentru că se află de partea greșită a libertății. Bomba din fundația familiei americane. O carte foarte necesară și nuanțată despre cancel culture, care oferă variante de răspuns la întrebarea: mai putem citi un scriitor pe care îl considerăm un om detestabil?
Toate aceste cărți par să sugereze că o societate poate avea valori juste și totuși poate deveni fundamentalistă prin felul în care le aplică.
Cele 5 recomandări din această ediție s-au coagulat în jurul unui Palme d’Or, dar ceea ce le unește este fuga de perspectiva unilaterală, de îndoctrinare, de etichetarea pe categorii și de militantismul oportunist. Fiecare scriitor din listă alege să chestioneze credințe, să spulbere certitudini și să sfideze așteptări cu întemeiere morală.
Nu am văzut încă Fjord – filmul premiat cu Palme d’Or al lui Cristian Mungiu. Am urmărit însă polemicile care au însoțit avanpremiera românească din iunie, apoi dezbaterile din Franța, unde a intrat pe locul 1 în box office în weekendul de deschidere. Cifrele sunt impresionante, dar ceea ce m-a interesat în mod deosebit a fost polarizarea opiniilor, atât în cazul criticilor, cât și în cel al publicului larg.
Dacă Mungiu și-a propus să apese cele mai lucioase butoane roșii ale societății actuale în același timp, atunci planul a funcționat perfect, pentru că temele principale ale filmului sunt familia, libertatea individuală, autoritatea statului și conflictul dintre corectitudinea progresistă și valorile tradiționale sau conservatoare.
Poți considera convingerile cuiva profund greșite, și totuși să-i aperi dreptul de a le avea? Când se transformă toleranța în intoleranță? Dar în slăbiciune și lipsă de acțiune? Cum tocmai s-a anunțat o nouă proiecție specială a filmului, mă gândesc că celebritatea Fjord-ului va readuce pe tapet temele de mai sus. Iar dezbaterile care vor urma ar putea lua în siajul lor și câteva cărți relevante, pentru că ating subiecte învecinate, denunță același tip de conflict social sau luptă împotriva fundamentalismelor de tot felul.
Pentru întreaga listă de recomandări, vă puteți înscrie la newsletter-ul HotBooks.