Sari direct la conținut

60 de designeri din 23 de țări la Târgul Internațional de Bijuterie Contemporană / Ce puteți vedea

HotNews.ro
Târgul de Bijuterie Contemporană AUTOR, Foto: Hotnews
Târgul de Bijuterie Contemporană AUTOR, Foto: Hotnews

Cei mai buni designeri de bijuterie contemporană de pe patru continente au venit la București pentru a-și expune creațiile-unicat în cadrul Târgului Internațional de Bijuterie Contemporană AUTOR – punct de referință pentru artiștii bijutieri din întreaga lume.

Nu mai puțin de 60 de designeri proveniți din 23 de țări vor participa la ediția aniversară cu numărul 20 a Târgului AUTOR, care va avea loc pe 6-7 mai 2023, în Sala de Bal a Palatului Oscar Maugsch din centrul Bucureștiului.

În cele două zile ale târgului, iubitorii de artă și bijuterii vor putea vedea în premieră și achiziționa peste 3000 de bijuterii unicat, având ocazia rară de a interacționa cu creatorii acestora.

Publicul va putea experimenta astfel modul în care arta devine personală, redând felul unic de a fi al celui care o poartă și afirmarea propriei autenticități într-un mod neconvențional.

Fondat în 2009 de artistul vizual Dan Pierșinaru, AUTOR este considerat în prezent unul dintre cele mai importante târguri de bijuterie contemporană și artistică la nivel internațional, alături de evenimente de referință din toată lumea.

”Anul acesta, Târgul AUTOR se pregătește să celebreze a 20-a ediție, dovedind cât de prețuită este întâlnirea nemijlocită dintre artiști și cei care le susțin talentul apreciindu-le unicitatea și valoarea bijuteriilor pe care le creează. Pentru 2023 promitem o ediție absolut specială, cu o selecție incredibilă de designeri din toată lumea, prieteni dintotdeauna ai AUTOR, dar și tineri aflați la început de drum, toți aducând la Palatul Maugsch creații spectaculoase. AUTOR este locul în care neconvenționalul devine purtabil și bijuteria devine o declarație diferită în funcție de energia persoanei care o poartă. E o experiență unică, multisenzorială, ce trebuie trăită la fața locului, așa că vă așteptăm cu bucurie la AUTOR”, spune Dan Perșinaru.

Mai bine de 1000 de artiști din toată lumea au fost prezentați publicului român și internațional în cei 14 ani de existență ai târgului AUTOR, atât prin intermediul evenimentului în sine, cât și printr-o platformă multimedia care le-a oferit conexiunea cu comunitatea iubitorilor de bijuterie contemporană. Printre designerii români prezenți încă de la primele ediții se numără creatori recunoscuți astăzi la nivel internațional, precum Andra Lupu, Raluca Buzura, Cleopatra Cosuleț, Miruna Belicovici, Maria Paltin, Ioana Enache, Mihaela Caravan sau Mona Velciov.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro